Sorin Oprescu a adus Romania in infringement printr-o autorizaţie ilegala

Societatea Impact Developer & Contractor a primit o autorizaţie ilegala in Capitala de la insuşi primarul general, Sorin Oprescu.  Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care Romania a intrat in infringement pe mediu.  Societatea care cere 62 de milioane de euro Primariei municipiului Cluj-Napoca este infundata mai tare de catre unul dintre foşti angajaţi intr-o declaraţie la Direcţia Naţionala Anticorupţie, declaraţie care a intrat in posesia Gazeta de Cluj.

Procesul cu CL Cluj

Surse din cadrul Primariei municipiului Cluj-Napoca au aratat ca in procesul cu Impact se va miza cel mai mult pe ideea ca actele Consiliului de Administraţie au fost emise in mod ilegal, cand acţionarul majoritar, Consiliul Local, nu era prezent. Mai mult, Consiliul de Administraţie s-a intrunit de pe o zi pe alta profitand de faptul ca Adrian Inceu, reprezentantul Consiliului Local era plecat in Croaţia in concediu. Astfel, bazandu-se pe decontari care nu au fost aprobate de Consiliul Local şi datorita faptului ca toate actele emise de societatea Lomb SA sunt de fapt ilegale, Consiliul Local spera sa nu piarda procesul de 62 de milioane de lei intentat de cei de la Impact.  

Autorizaţia ilegala

Autorizaţia 633/2008 este printre primele autorizaţii semnate de doctorul Sorin Mircea Oprescu. Din cate se poate observa, probabil cunoscutul chirurg avea de platit cateva poliţe din urma campaniei electorale care l-au pus in postura de primar. Aceasta autorizaţie s-a facut fara nicio evaluare a mediului ceea ce inseamna o grava incalcare a directivelor Comisiei Europene. Mai precis, motivul pentru care a fost sesizata Comisia Europeana este tocmai lipsa acestor autorizaţii de mediu, iar masura autoritaţilor de la Bruxelles au fost prompte, ţara noastra intrand in procedura de infringement. Titularul autorizaţiei, Enel, nu avea de asemenea niciun drept asupra terenului afectat.

„In actele de proprietate arata ca a dat o suma de 40-50.000 de euro, dupa care dupa 1-2 ani a donat terenul, dar este evident ca a primit o suma considerabil mai mare. Este evident ca este o spalare de bani. Discutam masiv de contracte incheiat in special cu terenuri, dar şi cu alte proprietaţi care ridica multe semne de intrebare şi la Bucureşti şi la Oradea şi la Cluj şi la Constanţa. Discutam de o perioada de tranzacţionare dintre 2004 şi 2007 in care politica Impact nu erau sa vanda terenuri. Acum de cand cu criza au inceput sa vanda terenuri. Sunt nişte tranzacţii foarte dubioase care in principiu risca sa pagubeasca in primul rand pe acţionari. Dar ar putea fi şi o spalare de bani”, arata o sursa din apropierea Impact.

3,5 hectare de padure, defrişate la liber

Directiva Uniunii Europene, care este deasupra legislaţiei naţionale şi care a fost implementata in legislaţia naţionala, cere in mod expres evaluarii impactului asupra mediului. Mai pe romaneşte, fiecare construcţie are nevoie de un aviz pe mediu. Planul Urbanistic Zonal al proiectului societaţii Impact prevede construcţia unei autostrazi prin mijlocul padurii ceea ce reprezinta o defrişare de 3,5 hectare de padure. Urmare a acestei autostrazi exista un studiu de trafic zilnic de catre 20.000 de persoane cu un regim de inalţime de P+12 numai ca s-a facut ulterior evaluarea impactului asupra mediului. Studiul insa nu a fost realizat integral, iar pentru autostrada nu s-a realizat studiul de mediu.

Un nou infringement
Dupa infringementul pe mediu şi pe energie, Impact este aproape sa duca Romania intr-un nou proces de infringement pe mediu.

„Ei construiesc p+12, in schimb defrişarea a 3,5 hectare de padure nu o evalueaza nimeni. Conform protocoalelor cei de la Mediu impreuna cu cei de la Impact au asigurat pe toata lumea ca Primaria o sa aranjeze evaluarea Impactului asupra mediului. Pe baza unei asigurari verbale s-a dat avizul de mediu. Din nou discutam de o grava incalcare a directivelor Uniunii Europene. S-a pornit de la premiza ca se vor face chestiuni de interes public şi pe baza acestor premize ca primaria va aranja totul. La vremea respectiva era primar Adrian Videanu, care prin firma lui a construit Construdava, una dintre proiectele Impact. Toata lumea a spus ca acele autorizari verbale sunt litera de lege. Intre timp au trecut patru ani şi nu s-a intamplat nimic cu excepţia faptului ca UE ancheteaza aceste grave abateri de la directivele U.E.”, arata sursa citata.  

La DNA terenurile par altfel

O declaraţie la  DNA a unui angajat impact arata ca acesta recunoaşte ca a fost pus sa faca o achiziţie fictiva. In documente apare foarte clar ca el a platit 40-50.000 de euro, iar in realitate a semnat nişte hartii şi a donat proprietatea care nu a fost niciodata a lui.  In interiorul societaţii Impact s-au efectuat tranzacţii cu terenuri in jur de 10.000 mp care au fost vanduţi unor angajaţi, se arata intr-un articol din Banii noştri.
„In anul 2006 luna septembrie am donat suprafaţa de 2.620 mp la SC Impact SA”, se arata in declaraţia de la DNA. Este clar ca am avut de-a face cu o tranzacţie fictiva. Aceasta este baza. Atunci se pune problema cum au intrat nişte bani in contabilitatea SC Impact. Se pune problema daca investitorii, ceilalţi acţionari, cunoşteau acest mod de lucru. Se pune foarte clar problema politicii firmei care ii obliga pe angajaţi ca sarcina de serviciu sa semneze nişte documente care nu corespund realitaţii. Aceste indicii ar putea fi la baza unei auto-sesizari a Direcţia Naţionala de Anticorupţie(DNA) prin care societatea Impact sa fie din nou urmarita penal.

Tiberiu Hrihorciuc

9 COMENTARII

  1. Sper ca noul presedinte al CA DIMITRIS sa declanseze o ancheta interna pe de o parte angajati IMPACT primesc sarcini de serviciu sa semneze tranzactii fictive pe de alta parte apropiati ai lui popp cumpara terenuri in mijlocul cartierelor rezidentiale ,terenuri pe care le speculeaza in defavoarea dezvoltatorului.

  2. Domnilor de cercetat este cazul cam de toate Autoritatile si Institutiile statului pe acesti fosti conducatori ai firmei IMPACT. Probabil DAN IOAN POPP si CARMEN DANIELA SANFDULESCU mizeaza pe faptul casi dau demisia si nu mai sunt raspunzatori – ATENTIE – NEA, PARCHET, D.G.F.P. – ANAF, etc. GUVERNUL sa mai dea si legi si ordonante care sa impiedice aceste jafuri si multitudinea de ilegalitati care pagubesct Statul Roman, cetatenii de buna -credinta, ACTIONARII IMPACT, sa se autosesizeze sa ceara cercetarea acestor fapte de natura penala – infractiuni in lant , la urma urmei e vorba si de banii lor nu ? CE FAC FONDURILE ?care au actionat majoritar? se lasa inselati si pagubiti de acesti baieti cu ochii albastri ” sau cum se cred ei destepti??

  3. ANAF de ce nu si-a luat banii din cont si de ce nu a sistat tranzactiile la BURSA ? nu vor sa-si recipereze banii de la firma IMPACT desi au fost si sunt sesizati in mod repetat de faptul ca Statul a fost eludat de la plata taxelor si impozitelor tot nu au specialisti care sa verifice nu stiu cine si cand are dreptul legal sa factureze fiscal consumul de energie electrica si ca pentru asta trebuie sa fie inregistrat special LICENTIAT -AUTORIZAT si sa achite acciza catre ANAF – inchid ochii si primesc spagi doar asa isi mentin functonarii publici functiile.

  4. fac deasemenea un APEL PUBLIC d-lui DIMITRIOS SOPHOCLEOUS care cred ca nu a ajuns intamplator Presedinte IMPACT! Faceti si Dvs. o ANCHETA INTERNA sa vedti exact ce li se cerea angajatilor IMPACT de catre vechiul Presedinte(Ioan Dan Popp)si de catre Carmen Sandulescu! Vedeti care este situatia exacta a contractelor de la Oradea sau a celor cu terenuri din Greenfield! Este foarte posibil sa existe cumparari la pret mic si apoi re-vanzari catre IMPACT la pret URIAS! Nu vi se pare ca pe langa incalcarea legilor statului roman sunt afectate grav si interesele actionarilor IMPACT(cu atat mai mult fiind vorba despre marii actionari, fondurile cunoscute).

  5. D-le Hrihorciuc, cred ca trebuie sa am o colaborare permanenta cu Gazeta de Cluj! Aproape am mai scris un articol! FELICITARI pentru demersurile facute!

  6. meritele dvs pentru aceste articole dar ce fac guvernatii noisti, misca rotita in sistem sa i-a masuri sau isi maresc si ei averile mai rau ca pana acum

  7. si cu voia Dvs., ultima pe lista: C.D., aterizata la Oradea direct din Tarlaua 468! Nu stiu daca aceasta tarla este cultivata cu grau, porumb sau rapita dar situ cu siguranta ca este in Cartierul de fitze IMPACT, Greenfield!

  8. presedintele Dimitris este obligat sa solicite un audit prin care sa se verifice ilegalitatile semnalate.In cazul in care musamalizeaza faptele mentionate in articol poate fi responsabilizat de autoritati.

  9. just! un audit facut insa de un auditor absolut independent! altfel, daca il face scot va iasi un audit dupa chipul si asemanarea celor doi(danut si carmencitta!).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.