Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă şi avere nejustificată în cazul a 19 foşti şi actuali aleşi locali, conform comunicatului de presă emis de instituția ce exercită un control administrativ.
Așadar, consilierul judeţean, membru în Comisia pentru urbanism în cadrul Consiliului Judeţean Cluj, Vasile Sălătioan, se află în situație de incompatibilitate:
”În perioada exercitării mandatelor de consilier județean (2012 – 2016 și 2016 – 2020), o societate comercială la care persoana evaluată deține funcția de șef birou/serviciu financiar – contabil a încheiat 6 contracte comerciale de prestări servicii/executare lucrări/furnizare produse cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.”
* art. 90 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.”;
Potrivit ANI, în situație de incompatibilitate s-au mai aflat: Dionisie Dumitraşcu (consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Neamţ), Simona Drăghicescu (consilier judeţean în CJ Brăila), Maria Cotenescu (consilier judeţean în CJ Argeş şi fost consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Câmpulung), Ioan Florin Burlacu (primar al comunei Pir din judeţul Satu Mare), Gheorghe Cenuşă (fost primar al comunei Dumbrăveni, judeţul Constanţa), Ion Untărescu (viceprimar al oraşului Găeşti, Dâmboviţa), Severius Florin Frăţilă (consilier local în cadrul Consiliului Local Câmpina, Prahova), Nicolae Haşegan (consilier local în Şelimbăr, Sibiu), Dumitru Alion (fost consilier local în cadrul Consiliului Local Pianu, jud. Alba), Mihai Radu (fost consilier local în cadrul Consiliului Local Cepari, Argeș), Gaspar Csutak (viceprimar al comunei Ciceu, Harghita).
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.