La propunerea procurorului DIICOT, Rareș Ciaușu, o ședință de judecată de la Tribunalul Cluj, din 15 martie, a fost suspendată, la ora 15, timp de 15 minute, în semn de solidaritate cu oamenii care protestau pentru autostrăzi în cadrul campaniei #șîeu, scrie
clujust.ro.

În încheierea de ședință din 15 martie, redactată recent, dintr-un dosar de trafic de persoane se arată următoarele:

”Pe parcursul audierii martorei…, reprezentantul Ministerului Public solicită instanței să îi permită ca pentru 15 minute să se alăture inițiativei #șîeu și să își suspende activitatea pentru 15 minute în semn de solidaritate pentru persoanele care protestează pentru construirea de autostrăzi.

Apărătorii inculpaților arată că nu se opun suspendării ședinței de judecată pentru 15 minute. Instanța dispune suspendarea ședinței pentru 15 minute.

La reluarea dezbaterilor, instanța continuă audierea martorei…”

Judecătorul de ședință a fost Georgiana Fărcaș-Hîngan, vicepreședintele Tribunalului Cluj.

Sursă foto și text: clujust.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.