Respectând tradiția proiectului „Donează sânge! Fii erou!”, în perioada 15-19 aprilie 2019 organizăm o nouă campanie națională de donare de sânge la Cluj-Napoca, prin care încercăm să creștem numărul de donatori de sânge actual. Aceasta se desfășoară simultan în perioada 15-19 aprilie în 11 centre universitare din România: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Târgu-Mureș, Timișoara și Sibiu.
Evenimentele nefavorabile care au loc în fiecare zi ne demonstrează că ne confruntăm cu un deficit major de donatori de sânge atât la nivel local, cât și la nivel național. Am observat creșterea nevoii de sânge în multe arii medicale: boli oncologice, boli hematologice, diverse intervenții chirurgical și urgențe, precum și lipsa educației populației generale cu privire la actul donării de sânge și o scădere a influxului de noi donatori de sânge.
Anual, peste 600.000 de persoane au nevoie de sânge şi de preparate sanguine. Din păcate, nu de puţine ori, pacienţii şi cei dragi lor se confruntă cu lipsa sângelui din spitale, iar operaţiile şi tratamentele medicale de care au atât de multă nevoie sunt amânate.
România se află în continuare pe ultimele locuri în Europa la capitolul donării de sânge – doar 3% din populaţia adultă (cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani) donează sânge. Cu toate astea, în situaţii limită, clujenii și în general românii au demonstrat solidaritate şi simț civic, stând ore în şir la coadă pentru a dona sânge. Chiar dacă pe moment aceste situaţii sunt rezolvate, nevoia de sânge este însă una constantă. Din păcate, sângele nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs și nu poate fi obținut decât prin bunăvoința noastră și a celor din jurul nostru.
Sesizând lipsuri majore cu privire la informațiile pe care le deține populația generală cu privire la actul donării de sânge, am început demersurile pentru a susține prezentări ale proiectului în cadrul școlilor, facultăților și intituțiilor clujene, menite să sensibilizeze și să informeze tinerii cu privire la nevoia constantă de sânge și beneficiile de care dispun în urma actului donării de sânge, precum și distribuirea pe rețelele de socializare a unor broșuri informative.
Considerăm necesare aceste evenimente deoarece ca studenți mediciniști credem că putem ameliora aceste neajunsuri ale sistemului transfuzional din România.
Cu ocazia acestei campanii dorim să reamintim populației de existența plaftormei „donez450” (www.donez450.ro), cu aplicația disponibilă în Appstore și Google Play, prin care dorim să facilităm comunicarea dintre Centrele de Transfuzie Sanguină și donatorii de sânge, utilizatori ai aplicației. Platforma a fost dezvoltată de către compania IT – Life is Hard – Work Soft în parteneriat cu proiectul „Donează sânge! Fii erou!” din cadrul Organizației Studenților Mediciniști din Cluj și LIONS Genesis.
Succesul campaniilor de donare de sânge de care s-a bucurat proiectul „Donează sânge! Fii erou!” se datorează în egală măsură voluntarilor dedicați care se implică în organizarea campaniilor din proiect, donatorilor care răspund mereu apelului nostru și conștientizează nevoia de sânge cu care se confruntă clinicile medicale clujene, dar și a partenerilor noștri și sponsorilor care ne sunt mereu aproape și ne sprijină în realizarea scopurilor propuse.
Cu ajutorul dumneavoastră putem crește procentajul de donatori din populație la un nivel european și putem atinge un număr cât mai mare de donatori de sânge în cele 7 zile de campanie, acoperind astfel pentru o scurtă perioadă de timp necesarul de sânge cu care ne confruntăm.
Ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să poţi dona sânge?
Oricine poate dona sânge, dar pentru că ne preocupă sănătatea dumneavoastră atât înainte, cât și un timpul actului de donare, orice donator trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
- să aibă asupra lui actul de identitate sau permisul de ședere;
- să mănânce dimineață un mic dejun ușor fără grăsimi;
- vârsta 18-60 ani;
- stare generală de sănătate bună;
- greutate corespunzătoare: femei>50kg, bărbați>60kg;
- să nu fi avut hepatită, TBC sau alte boli infecțioase;
- să nu fie alergic;
- să nu fie răcit;
- să nu fie sub tratament medicamentos;
- să nu aibă tensiune arterială >180/100 mmHg;
- să nu fie în perioada menstruației;
- să nu fie sub tratament anticoncepțional;
- să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale sau dentare
- să fie odihnit;
- să nu fie după tură de noapte la serviciu;
- să nu fi consumat alcool în ultimele 72 ore;
- să nu fi mâncat grăsimi în ultimele 24 ore;
- să nu fie în pensie de boală (indiferent de diagnostic);
- să nu te fi vaccinat în ultimele 2 săptămâni,
- să nu-și fi făcut tatuaje în ultimele 6 luni;
Facilităţile donatorului de sânge:
- Primeşte 7 bonuri de masă cu care va putea face cumpărături în orice magazin care acceptă bonuri de masă.
- Următoarele analize de sânge sunt gratuite:
* Hepatită B şi C
* HIV (SIDA)
* VDRL (Sifilis)
* HTLV (Leucemie)
* Hemoglobină
* Grup (A, B, O, AB), Rh (D)
* Anticorpi antieritrocitari (pentru fetele cu Rh – ) - Primeşte o adeverinţă pentru:
* Reducere de 50% pentru transportul în comun (RATUC) pentru 1 lună
* 1 zi liberă
Motive în plus să donați sânge:
- nu există substitut pentru sângele uman;
- sângele donat are o durată de viață limitată (de aceea este important să donați constant);
- se recoltează 450 de ml de sânge, dintre care o unitate de sânge recoltată de la un donator (420 ml) poate salva 3 vieți, iar restul (30 ml) se folosește pentru analize;
- cineva are nevoie de sânge o dată la 3 secunde;
- doar 2% din populația României donează sânge, deși este estimat că aproximativ 60% din populația țării va avea nevoie, la un moment dat, de minim o transfuzie de sânge;
- nu costă nimic;
- scade riscul de a dezvolta anumite forme de cancer;
- scade riscul de producere a infarctului miocardic acut;
- este un act umanitar
În acest sens, lansăm o invitație tuturor clujenilor capabili să doneze să ni se alăture în perioada 15-19 aprilie 2019 la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca de pe strada Nicolae Bălcescu nr.18 (la colț cu str. Paris) între orele 7:30 și 13:30, unde donatorii vor fi întâmpinați de voluntarii proiectului pe perioada campaniei cu o mulțime de premii, tombole, mâncare, sucuri, cafea și multe alte surprize. Am fi recunoscători dacă ne veți fi alături pentru promovarea acestor valori și pentru atingerea obiectivelor mai sus menționate, împreună demonstrând încă o dată că prin efortul comunității se pot realiza lucruri minunate.
Vă mulțumim și vă aşteptăm cu drag să vă alăturați campaniei noastre pentru a oferi semenilor noștri o șansă la viață!