Avocatii au scapat de o mica dictatura
Avocatul Daniel Fenechiu, seful organizatiei ADSA spune ca la ultimul Congres organizat de UNBR (Uniunea Nationala a Barourilor din Romania) unul dintre proiectele reformatoare a fost modificat pe ultima suta de metri pentru a deveni abuziv. Practic, printr-o serie de prerogative sporite, prin care Consiliului de Administratie al Casei de Asigurari a Avocatilor, format din cinci persoane, ar fi putut dizolva orice barou din tara. Mai mult, conducerea Casei de Asigurari ar fi dispus de un fond de pensii de peste 300 de milioane de lei.
Avocatul Daniel Fenechiu explica modul in care banii avocatilor intra in bugetul fondului de pensii care, la ultimul bilant, a ajuns la o suma impresionanta, de peste 300 de milioane de lei.
“Fiecare dintre noi avocatii platim, luna de luna, 10% din onorariile incasate in luna de referinta. Minim 230 de lei, chiar daca nu incasam nimic si maxim 1150 de lei, chiar daca incasam mai mult de 11.500 de lei lunar. Aceste procente sunt stabilite de Consiliul UNBR si corespund minimelor si maximelor pensiei pe care o poate primi un avocat cu stagiu standard de cotizare, respectiv la minim 1150 de lei, iar la maxim 5730 de lei. Acesti bani sunt adunati de Filiala CAAv din baroul in care activam si sunt economisiti sau cheltuiti. Adica se cheltuiesc sumele necesare achitarii pensiilor catre confratii pensionari, sumele necesare achitarii diverselor indemnizatii, pentru mamici, pentru incapacitate temporara de munca, pentru decese, sumele necesare pentru intretinerea aparatului Filialei CAAv, salariile angajatilor, indemnizatiile membrilor Consiliului de Administratie al Filialei CAAv, alte cheltuieli ale Filialei, in fine, acestea ar fi principalele cheltuieli. Distinct de aceste cheltuieli, fiecare filiala contribuie la constituirea Fondului de rezerva al CAA cu un procent de 5% din totalul contributiilor colectate lunar de la confrati si cu un alt procent, stabilit de Consiliul UNBR si care pana la acest Congres nu putea depasi 7%, pentru intretinerea activitatii Casei centrale (CAAv). Sumele ramase dupa efectuarea acestor plati sunt practic cele din care ar urma sa se plateasca pensiile noastre si sunt capitalizate in depozite in banci, bonuri de tezaur, titluri de stat. Cam asa era situatia pana la acest congres. In sistem insa erau multe probleme. Unele Filiale efectuau cheltuieli fara acordul Casei centrale si risipeau banii pe vilute, sedii sau indemnizatii pentru membri consiliilor de administratie a Filialei. Altele nu urmareau colectarea contributiei, nu efectuau controale si nu percepeau penalitati. Altele nu virau la Casa centrala fondul de rezerva si contributia pentru intretinerea CAAv. Unele Filiale nu permiteau inspectorilor Casei centrale sa le verifice activitatea, explica seful organizatiei ADSA.
Cinci oameni ar fi putut desfiinta un barou
Insa, pe langa aceasta gestionare de fonduri concentrata intr-un mainile unui singur ordonator de credite, un subpunct al acestei reforme prevedea ca un consiliu format din cinci persoane sa poata desfiinta, in urma unei majoritati de vot, desfiintarea baroului care nu ar vira Casei centrale de pensii fondurile cuvenite. Cu alte cuvinte, cinci persoane ar putea decide, desfiintarea unui barou si, mai mult, trecerea patrimoniului detinut de baroul respectiv in gestiunea Casei centrale de asigurari. “Pornind de la aceasta realitate Conducerea Casei centrale a pregatit o reforma. Fondul de asigurari sociale si pensii urma sa fie specializat pe doua fonduri distincte, administrate distinct: Fondul de asigurari sociale al avocatilor, administrat de Filiala si Fondul de pensii al avocatilor, administrat de Casa centrala. Controlul urma sa fie intarit. Pana aici toate pareau in regula. Insa propunerea de „reformare” prevedea ca membri consiliilor de administratie si ai comisiilor de cenzori a Filialelor sa fie numiti de Casa centrala. La propunerea consiliilor barourilor, dar cu dreptul Casei centrale de a refuza propunerea si de a solicita noi propuneri. Se mai prevedea in propunerea buclucasa ca Consiliul de Administratie al Casei centrale, format din 5 membrii, sa poata desfiinta filialele si sa le transforme in sucursale cu preluarea patrimoniului. Practic tot sistemul propriu de asigurari sociale si pensii al avocatilor era pus la mana Consiliului de Administratie al Casei de Asigurari a Avocatilor. Format din 5 membri, cvorum de lucru cu 3 membri prezenti, decizie – majoritatea celor prezenti. Adica 2 .Cu votul a doi membri putea fi desfiintata o filiala. Propunerea de reformare a fost discutata in Consiliul UNBR din martie, dar a suscitat dezbateri aprinse, fiind amanata pentru Consiliul UNBR din preziua Congresului. Chiar daca organele profesiei nu au supus dezbaterii publice a confratilor proiectul, a facut-o Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor. Cam tarziu, in saptamana de dinaintea Congresului dar la timp pentru a evita pierderea oricarei forme de control asupra banilor nostri. Ecoul actiunii ADSA a transparut din rezultatul Consiliului UNBR, unde s-a realizat un prim compromis : consiliile de administratie ale Filialelor urmau sa fie numite de Consiliul de administratie al Casei centrale la propunerea Adunarii generale a Filialei cu avizul Consiliului baroului. Cu aceasta propunere s-a intrat in Congres. Dupa dezbateri aprinse in Congres, propunerea de catre Adunarea generala a ajuns, firesc, as zice, alegere, iar numirea de catre Consiliul de administratie al Casei centrale validare. Iar desfiintarea filialelor se va putea decide doar cu avizul conform al Consiliului UNBR. Aproape jumatate din delegatia Baroului Bucuresti a votat solidar cu delegatii membri ADSA, fapt sesizat la nivelul Congresului”, mai explica Fenechiu.
Printre invitatii la Congresul UNBR pot fi amintiti proaspatul ministru al Justitiei, Titus Corlatean, presedintele CSM, Alina Ghica, seful Institutului National de Magistratura, Octavia Spineau, senatorul Ioan Chelaru (vicepresedinte al Senatului Romaniei si decan al Baroului Piatra Neamt), seful ANI, Horia Georgescu, presedintele de onoare al Asociatiei Magistratilor din Romania, Viorica Costiniu si Constantin Sima, presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania.
Avocatii au fondul de pensii de peste 336 de milioane de lei
“In anul 2011, la nivel de sistem, s-au realizat venituri de 139.306.945 lei reprezentand cote de contributie la nivelul CAA, dobanzi, penalizari si alte venituri, astfel cum acestea sunt evidentiate in raportul CAA: totalul excedent, la 31 decembrie 2011, la nivelul sistemului este de 53.336.058 lei. totalul disponibil la aceeasi data, la nivelul sistemului, este de 336.218.120 lei. cuantumul pensiilor, in raport de contributia la sistem, cresterea numerica avocatilor pensionari, dar mai ales cuantumul ridicat al indemnizatiilor pentru cresterea si ingrijirea copilului pana la 2 ani, concedii de maternitate, concedii medicale, au facut ca la 31 decembrie 2011, un numar de 14 filiale sa inregistreze deficit. este decisiva imprejurarea ca in anul 2011 veniturile avocatilor au scazut considerabil, in conditiile crizei economice. este regretabil ca 9 filiale nu au constituit fondul de rezerva in anul 2011 (Arges, Arad, Bacau, Braila, Caras-Severin, Gorj, Ialomita, Maramures si Valcea)”, arata raportul prezentat in cadrul congresului UNBR.
Razvan Robu
cinci oameni puteau sa desfiinteze un barou. care barou? ca ei nu sunt infiintati. legea 3/1948 de care vorbeste avocatul bota i-a desfiintat pe toti si nimeni nu a mai reinfiintat barouri.cu exceptia lui bota. fenechiu e av. lui zerotv, de unde sa stie el legislatie. el bate cimpii ca si betivii si gospodinele de guru dan diaconescu.