Consiliul Județean Cluj a decis extinderea și etajarea uneia dintre clădirile Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean.

În valoare de peste 1.200.000 de lei, investiția Consiliului Județean urmărește, în principal, optimizarea circuitelor funcționale medicale, astfel încât acestea să respecte pe deplin normele igienico-sanitare. În acest fel, atât pacienții cât și personalul spitalului urmează a fi mult mai bine protejați față de riscul de îmbolnăvire cu tuberculoză pulmonară.

Odată cu finalizarea extinderii și etajării imobilului, se vor restabili circuitele funcționale prin separarea totală a zonelor administrative de cele destinate actului medical. Astfel, riscul de contractare a unor infecții nozocomiale va fi diminuat considerabil.

Având în structură 230 de paturi, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie este o instituție sanitară de monospecialitate care asigură, prin secţiile clinice şi serviciile din structură, asistenţă medico-chirurgicală complexă, curativă, preventivă şi de recuperare a pacienţilor cu afecțiuni respiratorii tuberculoase – TBC şi non-tuberculoase (BPOC, Astm bronşic, patologie tumorală malignă şi benignă, pleurezii, supuraţii bronho-pulmonare) din județul Cluj şi din judeţele limitrofe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.