In ziua de astazi, sa construiesti un business digital inseamna sa stii ce tactici de optimizare SEO sa implementezi mai intai. Indiferent ce vor sa cumpere oamenii de pe internet, ei se vor indrepta prima data catre motoarele de cautare. Tocmai din acest motiv, cea mai buna strategie pentru a creste traficul si vanzarile site-ului tau este sa il construiesti avand in minte atat motoarele de cautare, cat si vizitatorii.

In prezent, optimizarea SEO este cea mai eficienta metoda de a dirija trafic catre site-ul tau, fara a plati pentru reclame, iar pentru business-urile mici poate fi o adevarata oportunitate, mai ales in lupta cu o competitie mult mai puternica. Ca sa iti dai seama cat este de important sa ocupi primele pozitii in Google, iti spunem ca 32% dintre utilizatori dau click pe primul rezultat.

Iata in continuare cateva sfaturi de optimizare SEO oferite de fondatorul unui site american care ajuta business-urile aflate la inceput de drum sa creasca exclusiv din cautarile organice:

1. Monitorizeaza toate schimbarile. Indiferent ce strategie de optimizare SEO ai implementa si ce schimbari decizi sa faci prima data, cel mai important lucru este sa le monitorizezi, cu alte cuvinte sa vezi ce impact au acestea. In caz contrar, nu vei sti niciodata daca ai luat decizia buna si daca trebuie sa continui pe aceeasi linie sau nu.

In acest sens, trebuie sa alegi un indicator pentru a monitoriza traficul, fie ca e vorba de abonari la newsletter, achizitii de produse, pozitiile ocupate pe anumite cuvinte cheie sau procentajul utilizatorilor care revin pe site. Un alt sfat important este sa implementezi schimbarile pe rand, pentru a putea observa efectul fiecareia in parte.

2. Creeaza o structura clara a site-ului. Nu conteaza ce strategii de optimizare SEO alegi, daca structura site-ului tau nu este una coerenta. Pana la urma, atat oamenii, cat si robotii motoarelor de cautare apreciaza ordinea. Prin urmare, atunci cand gandesti arhitectura site-ului, trebuie sa il imparti in pagini, categorii, subcategorii, link-uri interne (care intaresc structura) si heading-uri.

O structura clara iti asigura un dublu succes: robotii Google vor gasi cu usurinta tot continutul site-ului si il vor afisa in paginile cu rezultatele cautarilor aferente, iar utilizatorii vor avea o experienta pozitiva pe site-ul tau, acesta fiind unul dintre cele mai importante criterii care trebuie luate in considerare in cadrul strategiei de optimizare SEO.

3. Construieste atat linkuri interne, cat si externe. Construirea de link-uri interne si externe este un proces continuu, de care trebuie sa te ocupi in fiecare zi. Orice continut nou de pe site-ul tau trebuie imediat link-uit cu restul paginilor, pentru ca altfel devine „orfan” si va fi mult mai greu de gasit atat de robotii Google, cat si de utilizatori.

Cat despre link-urile externe (backlink-uri), acestea sunt un factor cheie prin care Google evalueaza site-urile si le pozitioneaza in paginile de rezultate. In prezent, calitatea primeaza in fata cantitatii, de aceea este important sa creezi backlink-uri doar pe site-uri puternice si relevante pentru specificul business-ului tau (aceasta strategie vine, bineinteles, la pachet cu un continut de calitate).

Acestea sunt doar trei strategii de optimizare SEO pe care trebuie sa le implementezi pentru ca site-ul business-ului tau sa urce rapid in pozitii in paginile de cautari din Google. Bineinteles, exista si multe altele, printre care crearea de continut de calitate, prioritizarea variantei de mobile in fata celei de desktop, dar si eliminarea tuturor elementelor care ingreuneaza viteza de incarcare a site-ului tau (un alt factor cheie luat in considerare de Google).

1 COMENTARIU

  1. As mai completa ca pentru SEO Local este esential profilul „Google My Business”.
    Doar cu aceasta optiune iti poti creste sansele sa ajungi in rezultatul „Map Pack” (cele trei rezultate care apar inaintea cautarilor organice).
    De exemplu daca esti stomatolog in oras si cineva cauta „stomatolog Cluj”, cu un SEO corect si obligatoriu cu profilul GMB completat, exista mari sanse sa apari in „pachetul de 3” , adica primele trei rezultate care apar impreuna cu harta in cautari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.