După ce clujeanca Andrea Chiș, fosta soție a procurorului Doru Țuluș, a fost schimbată din funcția de coordonator al unui proiect de fonduri europene pentru că a încălcat prevederile legale, judecătoarea a apelat la instanță pentru a-și rezolva problema cu președintele CSM. Zilele trecute, Curtea de Apel i-a dat câștig de cauză Liei Savonea, ceea ce înseamnă că Andrea Chiș nu-și primește postul înapoi.

Judecătoarea Andrea Chiș, prinsă cu minciuna

Consiliul Superior al Magistraturii a explicat, în luna aprilie, de ce judecătoarea Andrea Annamaria Chiş a fost înlocuită din poziţia de coordonator al unui proiect pe fonduri europene. După ce judecătoarea a susţinut, pe Facebook, că ar fi fost pedepsită astfel pentru atitudinea adoptată în calitate de membru al comisiei de concurs pentru şefia Inspecţiei Judiciare, CSM a dezvăluit că înlocuirea s-a produs în urma unui raport de audit. Raportul a scos la lumină încălcări repetate a prevederilor legale, după cum se arată în decizia preşedintelui Consiliului.

”Decizia de desemnare a unui alt manager de proiect a fost luată în considerarea disfuncționalităților constatate inclusiv prin raportul misiunii de audit ad-hoc nr. 5/5159/19.03.2019, dispus de președintele Consiliului Superior al Magistraturii în urma aspectelor expuse în nota Direcției Afaceri Europene, Relații Internaționale și Programe nr. 2/2160 din data de 31.01.2019.

Așa fiind, sesizările privind problemele semnalate și începutul misiunii de audit au fost mult anterioare deciziei de desemnare a membrului Consiliului Superior al Magistraturii în comisia de concurs pentru numirea inspectorului șef al Inspecției Judiciare, rezultând că nu există nicio legătură între cele două aspecte. Din această perspectivă, se impune a se manifesta reținere față de afirmațiile publice conform cărora decizia de înlocuire ar fi fost determinată de activitatea doamnei judecător Andrea Annamaria Chiş în comisia de concurs respectivă”, preciza CSM, pe 3 aprilie.

Neregulile constatate în raportul de audit:

1. A declarat în mod nereal că s-a deplasat la Cluj Napoca în interes de serviciu şi a decontat cheltuielile de cazare, deşi deplasarea nu era parte din proiect şi nu avea aprobarea preşedintelui CSM.

„Din cele prezentate, rezultă că managerul de proiect – doamna judecător Andrea Annamaria Chiş, având calitatea de demnitar, nu a respectat prevederile art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 714/2018, în sensul că, pentru deplasarea în interes de serviciu la data de 21.01.2019 la Cluj-Napoca era obligatorie delegarea de către conducătorul Consiliului Superior al Magistraturii”, se arată în document.

2. „La data de 18.01.2019 (când se afla în concediu de odihnă), doamna judecător Andrea Annamaria Chiş – managerul proiectului a transmis un e-mail la cabinetul său, prin care solicita completarea delegaţiei pentru întâlnirea de lucru din data de 21.01.2019, de la Cluj-Napoca, în vederea pregătirii primului workshop din 7-8.02.2019, cu precizarea că, în măsura în care delegaţia nu este semnată, să fie formulată o adresă privind efectuarea concediului de odihnă pentru ziua de 21.01.2019. Din evaluarea auditorilor, a rezultat că nu există în evidenţă cerere de concediu de odihnă a doamnei judecător Andrea Annamaria Chiş, pentru ziua de 21.01.2019.

3. S-a deplasat la Cluj, în perioada 7-8.02.2019 fără să existe ordinul de deplasare aprobat în prealabil de către preşedintele CSM. Cu toate acestea, în evidenţa activităţii desfăşurate, Andrea Chiş precizează că în perioada respectivă s-a aflat în „delegaţie internă”.

„În raport de cele expuse, rezultă că managerul de proiect a încălcat, în mod repetat, prevederile legale incidente. Totodată mai rezultă că o parte din deplasările efectuate şi care nu sunt prevăzute în calendarul de activităţi şi, astfel nefinanţate distinct în cadrul proiectului implică, în consecinţă, o solicitare de alocare de fonduri din bugetul aferent Consiliului Superior al Magistraturii pentru decontarea cheltuielilor de transport”, se mai arată în decizia preşedintelui CSM, unde se mai menţionează că „prezentarea unei realităţi distorsionate de către managerul proiectului constituie un eveniment grav care periclitează încrederea în capacitatea de a manageria activităţile proiectului”.

Scandal în CSM

CSM a emis punctul de vedere mai sus prezentat, în urma acuzațiile Andreei Chiș care a afirmat că a fost schimbată din funcție în contextul  concursului pentru conducerea Inspecției Judiciare  (câștigat de Lucian Netejoru). Magistratul a susținut că după întocmirea procesului-verbal, judecătoarea Lia Savonea i-ar fi încetat calitatea de manager al unui proiect pe fonduri europene, înlocuind-o cu judecătoarea Evelina Oprina. Totul s-a întâmplat în 1 aprilie 2019, iar o zi mai târziu, judecătoarea Chiș a depus plângere prealabilă împotriva deciziei luate de Savonea.

Acuzațiile formulate de Andrea Chiș:

„După întocmirea procesului verbal privind concursul pentru funcția de inspector sef, la data de 1 aprilie 2019, doamna judecător Lia Savonea, președinte al CSM, mi-a încetat calitatea de manager al proiectului TAEJ – Transparență, accesibilitate și educație juridică și a desemnat-o pe doamna judecător Evelina Oprina. Am formulat plângere prealabilă ieri, 2 aprilie, după ce mi-a fost comunicată decizia, solicitându-i sa o revoce”.

Instanţa a tranşat scandalul din CSM 

În prima săptămână a lunii iunie, Curtea de Apel Suceava a dat câștig de cauză președintelui CSM, Lia Savonea, în acțiunea inițiată de judecătoarea Annamaria Chiș. Aceasta din urmă a solicitat instanței anularea deciziei președintelui CSM de a fi schimbată din funcție. Curtea de Apel Suceava a decis luni, 3 iunie, că acţiunea judecătoarei Chiş este neîntemeiată. Soluţia poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Decizia Curții de Apel Suceava poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.