Premierul Viorica Dăncilă a revenit cu noi declarații după ce moțiunea de cenzură inițiată de Opoziție nu a reușit să strangă voturile necesare pentru a avea succes, aceasta acuzând lipsa de seriozitate a forțelor politice care au inițiat moțiunea moțiunea de cenzură.

„Moţiunea de cenzură a fost tratată cu multă neseriozitate. În momentul în care depui o moţiune de cenzură, trebuie să vii cu ceva în loc, să vii cu un program, cu un proiect pe care să îl prezinţi cetăţenilor României. În această moţiune de cenzură am văzut superficialitate, jigniri, ceea ce demonstrează că nu a fost tratată cu seriozitate. Eu cred că acest mod de lucru trebuie să înceteze, dacă într-adevăr tratăm cu seriozitate acest lucru. Ştiu că democraţia presupune ca opoziţia să poată utiliza acest instrument, dar în momentul în care depui o moţiune de cenzură, în primul rând îi convingi pe ceilalţi că ceea ce scrie acolo este real, nu vii cu informaţii care nu sunt conforme cu realitatea şi trebuie să te gândeşti că dacă această moţiune într-adevăr trece, trebuie să ai o alternativă, trebuie să vii cu un prim-ministru, să vii cu un guvern pe care vrei să îl formezi. 15 ministere, am văzut, dar nu ne-a spus cum s-au gândit la 15, de ce nu 17, de ce nu 13? Este clar că nu a fost tratată cu foarte multă seriozitate”, a declarat Dăncilă, potrivit Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.