După mai bine de un deceniu de pierderi, TAROM, compania aeriană de stat, nu este deloc într-o formă bună, potrivit unui raport întocmit de un auditor independent și adoptat pe 31 mai de Consiliul de Administrație al companiei.
“Societatea înregistrează la data de 31 decembrie 2018, pierderi cumulate în sumă de 3.019 milioane lei (adică 3,019 miliarde lei, n.r) din care pierderea exercițiului curent este de 182,8 milioane lei. Aceste elemente prezintă indicii cu privire la riscuri semnificativ privind capacitatea Societății de a genera resurse suficiente necesare continuării activității în perioadele următoare”, scrie în raportul citat, consultat de G4Media.ro.
La finalul anului trecut, compania aeriană de stat avea 1.910 angajați.
Ultimul an cu profit pentru compania aeriană, la care statul român prin Ministerul Transporturilor deține 97,22% din acțiuni, a fost 2007.
Pe 11 martie Ministerul Transporturilor și-a confirmat angajamentul său în susținerea procesului de restructurare a TAROM ce “vizează restructurarea operațională și de flotă pentru obținerea ajutorului de stat în viitorul apropiat” necesar achiziției de aeronave noi și continuarea activității.
Majorări de capital pentru plata dobânzilor la credite
Din raport reiese că Ministerul Transporturilor a acordat anul trecut, dar și în 2017, o mână de ajutor operatorului aerian și “a alocat sume de la bugetul statului pentru plata dobânzilor aferente contractelor de împrumut pentru achiziția de aeronave deținute de companie, respectiv suma de 2.517.160 lei în cursul anului 2018 și suma de 4.843.233 lei în cursul anului 2017”.
Și în acest an, Ministerul Transporturilor alocă bani în acest sens, realizând o nouă majorare a capitalului social al companiei aeriene cu suma de 2.589.080 lei. Majorarea de capital a fost aprobată în ședința Adunării Generale a Acționarilor din 12 mai.
Pierdere de peste 182 milioane lei în 2018
Potrivit documentului citat, gaura din bugetul companiei se ridica la finalul anului trecut la 182,77 milioane lei. Practic, TAROM a încheiat 2018 cu o pierdere mai mare decât în 2017, când gaura din buget a fost de 175,5 milioane lei.
Pierderea înregistrată anul trecut de TAROM este mai mare decât cea anunțată de ministrul Răzvan Cuc la finalul lunii martie când a cerut înlăturarea fostului director general al TAROM, Werner Wolff. Șeful de la Transporturi îi reproșa atunci lui Wolff că TAROM a încheiat 2018 cu o pierdere de 133,68 milioane lei, dublă față de cea anunțată de companie la finalul mandatului lui Werner Wolff.
Șefii TAROM au reușit această performanță deși compania a avut anul trecut venituri de 1,35 miliarde lei, cu 17% mai mari ca în 2017, ca urmare a faptului că a transportat mai mulți călători, iar gradul de încărcare al aeronavelor a fost mai mare.
Cheltuielile au fost, însă, și ele mai mari ca în 2017 cu circa 203 milioane lei și s-au ridicat la 1,47 miliarde lei, deși, potrivit raportului ,s-au făcut doar jumătate din investițiile planificate.
TAROM a transportat anul trecut peste 2,88 milioane de pasageri, cu aproape 20% mai mulți față de 2017. Gradul de încărcare al aeronavelor TAROM a fost de 73,61%, în creștere față de 2017, când s-a înregistrat un load factor de 71,55%.
Flota TAROM este formată din 25 de aeronave:
– 4 aeronave BOEING 737-700
– 4 aeronave BOEING 737-300
– 4 aeronave AIRBUS A318-111
– 7 aeronave ATR 42-500
– 2 aeronave ATR 72-500
– 4 aeronave Boeing 737-800 NG (două închiriate în timpul mandatului lui Eugen Davidoiu, două intrate în flota TAROM în perioada în care la cârma companiei s-a aflat Werner Wolff).
Fostul director al TAROM; Werner Wolff a mai semnat un contract cu americanii de la Boeing pentru achiziția a 5 aeronave model 737 MAX, pentru care s-a plătit deja un avans. Este fix modelul de aeronavă care în prezent are interdicție de zbor după prăbușirea cursei Lion Air, anul trecut în noiembrie, și a zborului Ethiopian Airlines la începutul lunii martie.