Apărut pe scena publică drept o speranţă a culturii, Gabriel Liiceanu este la un pas de a-şi încheia cariera într-o cută a istoriei în care nu se va uita nimeni decît, poate, pentru a cerceta cît de uşor ajunge cineva, dintr-un cal nărăvaş, o biată mîrţoagă pe care nimeni nu mai vrea s-o călărească. Ce să faci, asta e viaţa, scrie Ion Spânu în cotidianul.ro.
Toată imaginea publică a lui Gabriel Liiceanu a fost gonflată de faptul că a fost un apropiat al marelui nostru filosof Constantin Noica. Din păcate, încă din tinereţe, Gabriel Liiceanu s-a dovedit a fi un impostor, fiind dovedit că şi-a plagiat teza de doctorat, motiv pentru care a şi fost dat afară din Institutul de filosofie în anul 1976. Un obicei la care nu a renunţat, căci în 2007, articolul nostru din „Ziua”, sub titlul „Liicheanu”, a semnalat şi alte texte plagiate de Gabriel Liiceanu.
Revoluţia l-a găsit pe Liiceanu pe cai mari, alăturîndu-se lui Silviu Brucan, întemeietorul (împreună cu George Soros) „Grupului de Dialog Social”, de la care îşi lua notiţe, alături de Andrei Pleşu, aşa cum se vede în această fotografie:
Pe baza acestei relaţii cu Silviu Brucan, cel care devenise numărul doi al conducerii ţării şi ideologul FSN, Gabriel Liiceanu primeşte de la prietenul său Andrei Pleşu, ca pe o veritabilă moştenire, Editura Politică, împreună cu tot patromoniul său, printr-un „Ordin” ilegal, pentru a înfiinţa Editura Humanitas:
În spaţiul public, Gabriel Liiceanu a devenit jalnic atunci cînd s-a cocoţat în vîrful „elitei lui Traian Băsescu”, devenind cel mai slugarnic susţinător al acestuia, despre care a scris numeroase articole. Alături de alţi patru prieteni, Gabriel Liiceanu a acceptat să urce într-un avion de 100 de persoane pentru a-l vizita pe Băsescu la Neptun. Ce scandal a urmat, se ştie. A încercat o delimitare de fostul preşedinte în 2009, abia atunci cînd sondajele arătau că acesta nu va mai avea al doilea mandat la Cotroceni, dar a revenit rapid în genunchi pentru a obţine iertarea, astfel încît în 2014 primeşte chiar o decoraţie pentru servilismul său:
Pentru că mereu a simţit nevoia să pupe fundul cuiva, cînd Traian Băsescu a ieşit din scena de la Cotroceni, Gabriel Liiceanu s-a lipit de Monica Macovei, pe care a susţinut-o pentru funcţia de Preşedinte:
Partea cea mai grotescă a biografie sale a ieşit la iveală în scandalul pe care Gabriel Liiceanu l-a declanşat împotriva tinerei profesoare Oana Şerban de la Facultatea de filosofie, pe care n-a iertat-o pentru un articol polemic din 2011, atacînd-o brutal în 2019, atunci cînd Oana Şerban a cîştigat postul de asistent universitar în dauna unui favorit al lui Gabriel Liiceanu.
Prezentat şi autoprezentat ca filosof, Gabriel Liiceanu, deşi pare mobilat cu cele necesare, a preferat să devină un scriitor minor, autor al unor romane autobiografice şi al unor eseuri banale comandate de afacerea Microsoft. Astfel, a reuşit să descrie, ca nimeni altul, servilismul cu care îi pregătea Monicăi Lovinescu „un şniţel auriu” sau lui Cătălin Cioabă „o salată de andive”.
Din toată „opera” sa, alături de dialogul dintre cele două maşini ale sale, Marcello şi Siegfried, rămîne antologic pasajul în care Gabriel Liiceanu povesteşte ce face el dimineaţa în baie, cînd îşi geluieşte corpul cu diverse produse cosmetice, în funcţie de vremea de afară, la fel ca o veritabilă cocotă! Dar, oh, mon Dieu!, pînă şi acest pasaj dezgustător nu este decît o preluare fără citarea sursei după romanul „American Psycho” al scriitorului Bret Easton Ellis, în care personajul-gay face exact aceleaşi lucruri în baie ca Gabriel Liiceanu!
Acum, iată!, Gabriel Liiceanu îşi dă seama, în sfîrşit!, care este realitatea personalităţii sale, cînd pînă şi Andreea Pora, o adevărată şefă a cîrnaţilor, se bucură de demisia lui din GDS, pe care filosoful a anunţat-o marţi, noaptea, ca hoţii! În lunga lui Scrisoare de demisie, Gabriel Liiceanu scrie:
„Așa se face că, încet-încet, am reușit să coborâm politețea la nivel de imoralitate. Căci din politețe și colegialitate am închis ochii când unii dintre noi își aduceau în Grup iubite, neveste, fii, nepoți, prieteni irelevanți sau persoane de care depindea un contract prelungit dincolo de vârsta pensionării. În clipa de față avem în Grup chiar o întreagă familie, familia Vianu-Alexandrescu: tatăl, Ionel Vianu (demisionat în urmă cu un an pentru că punctul lui de vedere nu a întrunit acordul unanim într-o mică dezbatere online), fiul (Ștefan), nepotul (Vlad) – cei doi, așadar, sunt veri primari – și soția nepotului (Raluca)”.
Gabriel Liiceanu nu scoate o vorbă despre faptul că şi el şi-a adus fiul, pe Ştefan, în curtea „Grupului”, acolo unde, în locul vechii librării, acesta şi-a deschis magazinul „Takumi”, în care vinde obiecte japoneze:
Dar, de ce să ne băgăm noi nasul în ciorba GDS, din moment ce tocmai despre asta scrie chiar Gabriel Liiceanu în Scrisoarea lui de demisie? Iată pasajul în care Liiceanu i se adresează direct lui Andrei Cornea, noul preşedinte al GDS:
„Nu, desigur, dar am fi meritat o explicație cât de mică, Andrei, despre cum de s-a ajuns, de pildă, să-i puneți în brațe cârciumei Macondo toată clădirea sediului nostru din Calea Victoriei. Toată! De fapt doar 95% din suprafața ei, căci camera secretariatului lui Tibi Czink n-a devenit încă bucătărie. (Când abordăm acest subiect, Magda devine nervoasă.) În sfârșit, una peste alta, să dați toată clădirea, chiar și istorica sală de întâlniri a Grupului, bântuită de fantomele glorioase ale trecutului, înecate acum în miros de ciorbe și fripturi. (Am admirat, și în acest caz, replica plină de înțelepciune a lui Andrei, care ne-a explicat că e mai bine să suportăm parfum de mici decât să stăm cu mâna întinsă la nu știu ce partid”.
Avem în acest fragment, în sfîrşit, o demonstraţie venită de la un connaisseur despre ce este astăzi „Grupul de Dialog Social”: o adunătură de „neo-Păturici”, care se strîng într-o clădire „înecată de miros de ciorbe şi fripturi”, unde se simte acel „parfum de mici”!
De fapt, aşa a fost totdeauna la GDS. Rămîne doar o întrebare: cîrnaţii, unde sînt cîrnaţii, doamnă Porea?
Material preluat din cotidianul.ro
