Un polițist de la Rutieră, aflat în afara programului, și-a pierdut cumpătul și ar fi bătut un clujean care îl filma.
Răzvan Popon s-a dat jos din autoturism și l-ar fi agresat pe clujeanul care a filmat totul. Acesta și-a scos certificat medico-legal și a făcut plângere la IPJ Cluj.
Răzvan Popon are gradul de agent șej adjunct, la Biroul Poliției Rutiere Cluj. Acesta a venit din Sibiu și a mai lucrat la RATUC, fiind încadrat în IPJ Cluj din sursă externă, conform unor surse, citate de stiridecluj.ro.
”În 8 octombrie, în jurul orei 16.30, mă aflam pe strada Moților, pe partea cu Spitalul de Copii, în stația de autobus si filmam mașinile parcate neregulamentar. La un moment dat, dintr-un MBW alb cu nr de BN a început un domn să gesticuleze si sa înjure. M-am apropiat de masina să văd ce are de spus moment în care s-au dat jos și a devenit agresiv, lovindu-ma in zona urechii stângi si in zona coastelor reușind să îmi dea și peste telefon crapandu-mi ecranul, în tot acest timp eu îi explicam ca sunt pe domeniul public si pot filma cât vreau.
După ce am arătat imaginile unor prieteni acestia mi-au spus ca e politist la Rutieră în Cluj. În consecință ii voi face plângere penala”, a relatat Andrei pentru stiridecluj.ro.
Vezi video AICI.