Dosarul Motanul mai are nevoie de un nou raport de expertiza pentru a se putea ajunge la o solutie in cauza. Curtea de Apel Cluj a admis cererea parchetului de a se efectua o noua expertiza cu privire la leziunile suferite de catre partea vatamata Vaida Alexa ca urmare a bataii aplicate de politistii Mora Daniel si Podea Otniel. Urmatorul termen de judecata va avea loc pe data de 15 octombrie.
Este nevoie de un nou raport
Saptamana aceasta a avut loc un nou termen al procesului in care doi ofiteri de la DIICOT Serviciul Teritorial Cluj sunt acuzati ca ar fi batut cu bestialitate o persoana pe care ar fi confundat-o cu un proxenet. Supranumit „dosarul Motanul”, cazul a fost intens mediatizat datorita faptului ca Vaida Alexa, partea vatamata, a fost, culmea, si el politist. Pana la acest ultim termen in cauza s-au mai administrat doua expertize cu privire la leziunile suferite de Alexa in urma bataii, iar rezultatele acestora nu coincideau. Astfel, in timp ce un raport arata ca au fost nevoie de 45 de zile de ingrijiri medicale, celalalt arata ca au fost suficiente patru zile pentru tratatarea ranilor. De aceasta data, judecatorii Curtii de Apel Cluj a decis ca raportul de expertiza sa fie efectuat de catre Institutul de Medicina Legala din capitala, sens in care partea vatamata s-a si prezentat luni, 24 septembrie, la Bucuresti pentru efectuarea analizelor.
Un caz dubios
Pe langa intensa mediatizare, cazul este notoriu si datorita neregulilor intalnite pe tot parcursul procesului, atat in faza de urmarire penala, cat si in cea de jduecata. Astfel, in timp ce martori cheie nu se prezentau in fata instantei pentru a da declaratii, de frica razbunarii politistilor care i-ar fi amenintat, de la dosar au disparut si radiografii concludente in aflarea adevarului. In plus, un medic care efectuat una dintre expertize s-a ales cu dosar penal, fiind urmarit sub acuztia de favprizarea infractorului.
Este vorba despre medicului legist Paul Mucichescu, care a aefectuat prima expertiza si care arata faptul ca ingrijirile medicale de care ar fi avut nevoie Vaida Alexa nu ar fi depasit o saptamana. Odata cu analiza acestui raport, procurorii s-au autosesizat, mediul Mucichescu alegandu-se cu un dosar penal pentru abuz in serviciu. A doua expertiza, efectuata de medicii de la Institutul de Medicina Legala (IML) Cluj, dr. Mugur Pop, dr. Florin Popovici si dr. Cristian Gherman arata faptul ca leziunile suferite de Vaida Alexa puteau fi cauzate de lovituri, practic confirmand varianta procurorilor. La finalul raportului de expertiza se arata ca Vaida "a prezentat leziuni tegumentare superficiale si de parti moi care s-au putut produce prin cadere si lovire cu sau de corpuri dure". Referitor la fractura de clavicula, cei trei medici, in urma examinarii pacientului cu computerul tomograf, au ajuns la concluzia ca leziunile respective "nu au existat", adica partea vatamata nu a avut umarul rupt anterior incidentului. Concluziile acestui ultim raport aratau faptul ca Vaida Alexa ar fi necesitat 45-50 de zile de ingrijiri medicale, iar leziunile ar putea data din data de 13 aprilie 2010, data la care a fost batut de politisti.
Avocatul Tiberiu Ban, cel care il reprezinta pe Vaida Alexa si pe sotia acestuia, a declarat pentru Gazeta de Cluj ca raportul care va veni din partea IML Bucuresti va fi hotarator in ceea ce priveste aflarea adevarului in cauza. “Suntem curiosi sa vedem rezultatele raptorului Institutului de Medicina Legala din Bucuresti. Acest raport va avea importanta atat pentru latura civila dar si pentru latura penala a dosarului. Nu sunt tot una patru zile sau 45 de zile de ingrijiri medicale”, a declarat Tiberiu Ban.
Sotii Alexa s-au constituit parte civila in dosar, astfel Vaida Alexa cerand 20.000 de euro daune morale si materiale si sotia sa 8000 de euro, si ea fiind lovita de catre cei doi politisti.
Batut cu bestializate cu toate ca nu a facut nimic
Chiar daca bataia a avut loc in aprilie 2010, Mora Daniel si Podea Otniel au fost trimisi in judecata abia in luna decembrie 2010 sub acuzatia de purtare abuziva. Potrivit actului de acuzare, cei doi agenti BCCO se aflau in misiune pe raza municipiului Dej, in incercare de a depista proxeneti si prostituate. In ziua de 13 aprilie 2010, cei doi agenti erau la filat pe strada Bistritei, unde locuieste partea vatamata, in incercarea de a organiza un flagrant unui proxenet. In acele clipe Vaida Alexa a coborat din bloc pentru a-si cauta motanul, moment in care politistii l-au confundat cu proxenetul.
Nestiind despre ce este vorba, partea vatamata le-a raspuns ca a iesit din casa pentru ca “isi cauta motanul”. Conform sustinerilor lor, invinuitii l-au observat pe Vaida Alexa si au considerat ca acesta ar fi suspect “avand in vedere ora tarzie si faptul ca acel barbat nu facea nicio activitate precisa, statea pur si simplu”. Intrebat de catre “tanarul blond” (unul dintre politisti –nr) de cartea de identitate, Vaida i-a raspuns ca nu are buletinul la el, putand, in schimb, sa-si cheme nevasta sa il aduca. In acel moment, Podea Otniel l-a apucat de incheietura mainii si i-a spus sa urce in masina, tragandu-l de mana pentru a-l sili. Cum Vaida nu s-a lasat tras, tanarul respectiv i-a aplicat o lovitura in fluierul piciorului, moment in care a intervenit si celalalt politist care era la volanul masinii. Conform spuselor victimei, soferul a iesit din masina si, dupa ce l-a injurat, l-a lovit cu brutalitate in zona cefei cu pumnul. “Karatistul” a fost identificat drept Podea Otniel si “pugilistul” ca fiind Mora Daniel.
Partea vatamata a aratat ca a cazut in genunchi, intre cei doi, iar acestia au continuat sa-i aplice lovituri repetate cu picioarele, dupa care Podea Otniel l-a calcat pe ceafa. Martorul ocular Jiga Raluca Ramona confirma afirmatiile partii vatamate si sustine ca Vaida Alexa nu a incercat nici un moment sa fuga si nici nu a incercat vreun moment sa-i loveasca sau sa-i agreseze fizic pe politisti. Conform spuselor acesteia, Vaida Alexa “a fost lovit de cei doi politisti cu pumni si picioare unde nimereau, asa cum lovesti un caine, fara mila”.
Un alt martor, Buturuza Sabina, confirma si ea spusele partii vatamate, aratand ca, desi acesta nu i-a provocat pe invinuiti, cei doi i-au aplicat numeroase lovituri”.
Cu toate loviturile repetate care i-au fost aplicate, Vaida Alexa a putut sa strige dupa ajutor, fiind auzit de sotie. Femeia reclama si ea bruscari si violente, avand urme si vanatai pe maini cauzate in incercarea de a interveni. Abia dupa ce a fost dus cu duba la sediul Politiei din Dej si dupa ce a lesinat in unul dintre birouri, politistii au chemat ambulanta, care l-a gasit intr-o stare foarte grava.
Fapta de care sunt acuzati cei doi politisti
Art. 250 Codul Penal
Purtarea abuziva
Intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana, de catre un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
Amenintarea savarsita de catre un functionar public, in conditiile alin. 1, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
Lovirea sau alte acte de violenta savarsite de catre un functionar public, in conditiile alin. 1, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
Vatamarea corporala savarsita de catre un functionar public, in conditiile alin. 1, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 6 ani.
Vatamarea corporala grava savarsita de catre un functionar public, in conditiile alin. 1, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani.
Sabin Ripan