Doi muncitori din Brașov care săpau o groapă au fost îngropați de un mal de pământ care s-a prăbușit peste ei. Unul dintre ei a fost salvat la scurt timp, dar celălalt a decedat. În timpul operațiunilor de salvare muncitorul a fost decapitat de cupa excavatorului.
ISU Braşov a anunţat că a fost solicitat să intervină pe strada Zaharia Stancu, unde două persoane au fost prinse sub un mal de pământ. Una dintre persoane a fost prinsă doar parţial, fiind deja eliberată. A doua, însă, a fost înghițită de pământ. Cea de-a doua persoană a fost scoasă după o intervenție dificilă a ISU, iar cadavrul a fost găsit decapitat.
Poliția a confirmat faptul că victima declarată decedată a fost decapitată de cupa excavatorului care săpa pentru a înlătura pământul care o acoperise. S-a deschis un soar de cercetare penală, la Parchetul de pe lângă Judecatoria Brașov, dar nu se poate spune dacă persoana respectivă mai era în viață în acel moment, scrie newsbv.ro.
Citeşte întreaga ştire: Doi muncitori, prinși sub un mal de pământ. Unul dintre ei a fost decapitat de cupa excavatorului care săpa să-l salveze!