Omul de afaceri Stefan Vuza a decis să retragă actiunile Oltchim de la tranzacționare pe bursă.
Se retrag de la tranzacţionarea pe BVB acţiunile emise de societatea Oltcim Râmnicu Vâlcea (CUI 1475261) începând cu data de 7 noiembrie 2019″, se arată în anunţ.
La începutul lunii mai, Tribunalul Vâlcea a dispus începerea procedurii generale a falimentului societăţii Oltchim din Râmnicu Vâlcea, admiţând astfel cererea formulată de consorţiul de administratori judiciari Rominsolv şi BDO Business Restructuring. Activitatea societăţii a fost transferată la Chimcomplex, care i-a cumpărat activele.
La finalul anului trecut, Comisia Europeană a constatat că, de la privatizarea eşuată a combinatului petrochimic, în septembrie 2012, emitentul a beneficiat de ajutoare de stat incompatibile, în valoare aproximativă de 335 de milioane de euro, astfel încât Comisia a hotărât că ţara noastră trebuie să recupereze aceste ajutoare chiar de la Oltchim, potrivit News.ro
Totodată, Comisia a concluzionat că, deoarece activele OLT au fost achiziţionate în condiţiile pieţei, societăţile care le-au cumpărat nu au beneficiat de ajutoarele acordate anterior Oltchim. Astfel, obligaţia de plată revine combinatului care şi-a cerut falimentul.
Citeste si Acțiunile Oltchim în picaj după ce Stefan Vuza a cumpărat combinatul