Să pornim de la banala, dar perfect adevărata expresie „Viaţa bate filmul”! Este și cazul soților Lung, din Gherla, ce au fost victimele unui furt de bani, respectiv 160.000 lei, după ce locuința lor a fost spartă. De doi ani de zile se încearcă mușamalizarea cazului, deși se cunosc făptuitorii din primele zile. De ce? Pentru că în jaf ar fi implicat și fiul unui magistrat din Cluj.
Povestea începe în 12 decembrie 2017, când locuința familiei Lung, din Gherla, a fost spartă și le-a fost furată suma de 160.000 lei, bani ce i-au strâns pentru a-i cumpăra fiicei lor un apartament în Cluj. Deși au trecut doi ani de la momentul jafului și până în prezent, în tot acest timp, polițiștii și procurorul de caz par să nu fi făcut altceva decât să împiedice soluționarea cazului.
Ioan și Daniela Lung acuză că, încă din prima zi, s-a încercat mușamalizarea anchetei, neluându-se nicio măsură. Cu toate că autorii au fost surprinși de camerele de supraveghere din spatele blocului, persoanele fiind identificate de mai mulți martori, nu s-a făcut niciun demers în acest caz. Spre exemplu, din imginile surprinse de camerele de vederi din preajma blocului unde locuiește familia Lung, a fost recunoscut Călin Retegan, fiul preotului din satul Orman, Liviu Retegan.
Deși polițiștii care se ocupau de caz i-au asigurat pe soții Lung că vor merge în satul Orman și vor face cercetări în ceea ce îl privește pe Călin Retegan, polițiștii au spus că nu l-au găsit pe fiul preotului. Nici în ziua de azi acesta nu a fost audiat, chiar dacă există filmări care l-ar putea propulsa în calitatea de suspect, fiind surprins cu punga de bani în mână.
”În momentul în care, în ziua furtului, polițistul de caz Petru Pop ne-a cerut numele persoanelor la care ne-am gândi că ar putea fi implicate și am menționat trei persoane, printre care și pe fiul preotului din satul Orman, Călin Retegan. Pe acesta l-au omis cu bună știință. La două-trei zile după ce a avut loc furtul, polițiștii Raul Man, Rotar și Emilian Marius Gavriș s-au prezentat la Iclod, la firma noastră, prezentându-ne pe un smartphone înregistrările surprinse în spatele blocului, surprinzând cei doi hoți care pătrund în bloc și ulterior, după 13 minute, ieșind cu o pungă de bani. În acel moment, l-am recunoscut pe cel care ducea punga de bani ca fiind Călin Retegan, comunicându-le acest lucru polițiștilor. Cu toate acestea, polițiștii nu au întocmit niciun proces verbal de recunoaștere”, povestesc soții Lung.
”Din acest moment am constatat faptul că lucrurile au început să stagneze”, spun dezamăgiți soții Lung.
Făptuitorul, protejat de directoarea liceului
În 15 decembrie 2017, subcomisarul Marius Gavriș și agentul Daniel Bucur s-au prezentat la Liceul Teoretic Petru Maior pentru a verifica dacă Călin Retegan a fost prezent la cursuri în ziua jafului. În urma vizionării camerelor de supraveghere, aceștia au consemnat în procesul-verbal că fiul preotului a intrat în sala de curs la ora 8:20, însă fără să menționeze intervalul de timp petrecut de acesta în cadrul liceului. Soții Lung cred că această omisiune s-a făcut în mod voit.
O lună mai târziu, polițistul de caz Petru Pop a consemnat faptul că, în urma vizionării camerelor de luat vederi din cadrul liceului, Călin Retegan a pătruns în sala de clasă la ora 9:20:06 (ora reală fiind 8:20:06 datorită setării la ora de vară a echipamentului de înregistrare). La intervalul afișat 9:52:19 (ora reală 9:52:19) acesta părăsește sala de clasă, fiind surprins de camerele video pe holul liceului la intervalele 10:00:43, 10:07:00 și 10:08:17 (orele reale fiind 09:00:43, 09:07:00 și 09:08:17).
”Cu toate că ora în care s-a produs furtul este 9:30-10:00 și acest polițist a omis cu bună știință să se focalizeze pe intervalul de interes în care a avut loc furtul, tocmai pentru a nu-l incrimina pe Călin Retegan”, spun soții Lung.
Alibi pentru făptaș
După 17 zile de la momentul furtului, poliția a cerut predarea pe suport optic sau alt mijloc de stocare înregistrările din ziua furtului. Ca urmare a acestei solicitări, directoarea Liceului Petru Maior, Cosmina Fort, a transmis organelor penale faptul că, în ziua respectivă, Călin Retegan a participat în intervalul orar 08:00 – 12:00 la cursurile instituției, creându-i astfel un alibi lui Retegan.
”Acest fapt este în opoziție cu declarația profesorului de informatică Adrian Mocian care a mărturisit că a reușit să copieze pe suport extern doar imaginile în intervalul 08:00-08:15, pauza de la ora 09:00 și cea de la 11:00, motivând că restul ar fi fost șterse, imaginile din clasă fiind păstrate în sistem doar 4-5 zile”, mai arată soții Lung.
”O altă persoană care a împiedicat desfășurarea corectă a acestei ancheta este directoarea liceului, Cosmina Fort. Aceasta i-a creat un alibi lui Călin Retegan, atât prin răspunsul dat poliției, cât și prin declarația acesteia care nu poate fi probată prin intermediul înregistrărilor pe care ea susține că le-a predat poliției în intervalul 08:00-12:00. La poliție nu există decât înregistrări de la 09:00 și pauzele de la ora 09:00 si 11:00. Aceasta s-a incriminat în mod direct prin neconcordanța dintre declarațiile și faptele în sine”, spun soții Lung.
Polițistul, acuzat că a manipulat martorii
Familia Lung spune că polițistul de caz Petru Pop ”nu a făcut altceva decât să împiedice buna desfășurarea a anchetei”.
”Afirm aceste lucruri pentru că acest polițist Petru Pop a manipulat martorii, încercând să-i convingă de faptul că implicarea lui Călin Retegan în acest furt este imposibilă. Spre exemplu, în momentul în care a fost audiat martorul Gabriel Mic, polițistul l-a întrebat cum poate să afirme că îl recunoaște din imagini pe Călin Retegan, în condițiile în care acesta era prezent la școală, fapt ce nu îl poate proba prin înregistrări. Tot acest polițist nu consemna aspectele care îl incriminau în mod direct pe Călin Retegan, distorsionând adevărul. Petru Pop încerca să manipuleze martorii și nu consemna ce spuneau aceștia. Acest lucru se poate proba din declarațiile martorilor. Mai mult, după câteva zile de la momentul furtului, am obținut înregistrări de la vecinul care avea montate în spatele blocului camere de filmat. Poliția ne-a interzis să facem publice înregistrările, comunicându-ne că vom fi sancționați”, mai afirmă aceștia.
Magistratul, ”lupul paznic la oi”
Călin Retegan este protejat de anchetatori, deoarece în spatele jafului s-ar afla fiul unui magistrat din Cluj, acesta fiind și motivul pentru care ancheta este tergiversată, iar funcția înaltă pe care o deține magistratul în cauză pune în continuare piedici în desfășurarea anchetei. Deocamdată, nu vom dezvălui numele acestora.
În fapt, însuși magistratul a împiedicat buna desfășurare a acestei anchete, situația fiind de așa natură încât prin prisma faptului că magistratul și soții Lung se cunosc, cei din urmă, în ianuarie 2018, au fost trimiși de către magistrat la subcomisarul Ioan Bogdan în încercarea de a găsi o rezolvare. Culmea, acesta i-a avertizat pe soții Lung să nu-l mai implice pe Călin Retegan în această poveste pentru că familia acestuia îi poate da în judecată.
Mai mult, în aprilie 2018, soții Lung au apelat din nou la magistrat pentru a-i cere să le recomande un avocat.
”Ni i-a recomandat pe Ștefan Hosu și Lucian Cristea, avocați care cât timp s-au ocupat de dosar au încercat să ne convingă cu tot dinadinsul de faptul că Retegan Călin nu este cel implicat în furt și au încercat să ne ducă pe piste greșite”, spun soții Lung.
În acest context, amintim că avocatul Lucian Cristea, fost judecător la Curtea de Apel Cluj, a fost unul dintre cei mai prolifici turnători clujeni din rândul avocaților. Acesta dădea note informative sub numele de ”Puiu”.
De fapt, întreaga comunitate vorbește despre faptul că fiul magistratului este implicat în furt. Potrivit unor surse, inclusiv la un chef între polițiști, aceștia vorbeau despre caz și despre faptul că ancheta nu se îndreaptă spre o soluționare corectă, tocmai că băiatul magistratului este implicat în furt.
Cazul a ajuns în Cluj-Napoca. Și stagnează!
Văzând că pe plan local se mușamalizează totul, soții Lung au cerut în nenumărate rânduri ca acest caz să fie mutat la Cluj.
”Având în vedere faptul că am fost tratați cu indiferență de domnul prim-procuror, am mers în ziua următoare, respectiv în 25 octombrie 2018 în audiență la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la doamna procuror Ana Maria Edu. Acesta a fost momentul în care am întâlnit o persoană care ne-a ascultat și ne-a înțeles cu adevărat durerea, întrucât până atunci am fost tratați cu indiferență, ca și cum suma de 160.000 de lei n-ar fi reprezentat nimic. Doamna procuror ne-a promis că va reanaliza dosarul cu pricina, fapt care, de altfel, s-a și întâmplat. Am fost surprins profund de felul în care am fost primit de către doamna procuror general Ana Maria Edu deoarece, până atunci, toate ușile ne erau închise în față”, mai spun soții Lung.
Clujenii spun că, deși cazul a fost mutat la Cluj, procurorul de caz nu a fost schimbat, ci doar polițistul, ce a fost înlocuit cu Alexandru Ciontescu.
”În tot acest timp, polițistul nu ne-a comunicat în ce stadiu este ancheta aflată încă în desfășurare”, afirmă soții Lung.
”Am fost în nenumărate rânduri în audiență, atât la șeful Judiciarului pe județ, Ioan Bogdan, cât și la comandatul IPJ Cluj, Mircea Ioan Rus, comunicându-le acestora faptul că nu suntem luați în considerare și aducându-le la cunoștință faptul că polițiștii aflați sub coordonarea lor mușamalizează întreaga anchetă. Am depus numeroase sesizări la IPJ Cluj, însă nu au fost luate în seamă, răspunzându-ni-se evaziv la unele sesizări. Ulterior, comandatul Mircea Ioan Rus nici nu ne-a mai primit în audiență, iar Bogdan Ioan se scuza în mod repetat că procurorul care ”conduce nemijlocit ancheta” ne-a propus de câteva ori să cerem mutarea cazului la București, aparent pentru că la Cluj nu se poate rezolva.
Noul procuror de caz, Adrian Domnariu nu a luat legătura cu noi timp de aproape un an, de când i s-a dat spre soluționare dosarul, ignorând numeroasele sesizări în care îi ceream răspunsuri la tot ce s-a întâmplat în decursul anchetei, la ignoranța organelor de cercetare penală față de noi și la cererile spre audieri a unor martori-cheie care, aparent, nu s-au dorit a fi audiați de o bună perioadă de timp”, mai arată aceștia.
În încheiere, Ioan Lung se întreabă dezamăgit: ”Dacă e implicat un copil de preot și un copil de magistrat, nu merit să mi se facă dreptate? Am fost tratați în bătaie de joc, făcându-se atâta nedreptate, cunoscându-se făptuitorul din primele zile, tot orașul știind cine este și neluându-se nicio atitudine”!
Lăudabila inițiativa de a vă apleca asupra acestui subiect, de unde se vede că nu tratați doar cazuri, ci oameni. Soții Lung sunt oameni cumsecade, harnici, care au muncit cinstit pentru acei bani și nu meritau să fie tratați astfel de cei care sunt plătiți din banii contribuabililor pentru a ne proteja și a face dreptate. Din nefericire este doar un alt caz în care „poliția și infractorii își dau mâna peste țară”.
Plangere la DGA Bucuresti…Acum
Ar fi o idee bună să adresați noi plângeri penale șefilor de Parchete inclusiv pe adresa Parchetului Militar, și să faceți publice filmările de pe telefon, cele în care sunt surprinși făptașii sau făptașul. Teoretic, cred că nici fii magistraților sau a popilor nu sunt deasupra legii-dimpotrivă. Succes.
Într-o țară (Românica) condusă de javre comuniste, hoți și curvele lor,normal că omul cinstit nu are loc.