Ceea ce se anunța cel mai mare scandal de spionaj din România ultimelor decenii părea a se fi ”fâsâit” odată cu acordurile de recunoștere semnate cu procurorii de către trei dintre angajații firmei israeliene de consultanță ”Black Cube”. Și cu condamnările minime și cu suspendare date ”pe repede înainte” acestora. Numai că, în realitate, șansele ca astfel să se fi ”pupat Piața Independenței” sunt zero! Și nu pentru că structurilor românești implicate nu le-ar conveni de minune ca totul să se fi oprit aici. Numai că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, partea israeliană forțează în aceste zile trecerea la ”next level”. Și deschiderea unui al doilea dosar ”Black Cube”, după ce va fi numit noul procuror șef al DIICOT. Cel care, dacă astrele se aliniază așa cum susțin sursele national.ro, va avea drept prioritate scoaterea de la dosar și ștergerea prafului de pe ”lista celor 20”, scrie Cătălin Tache.
Pentru că DIICOT-ul nu a trimis până acum în judecată decât o ”ciozvârtă” din materialul probatoriu strâns în acest dosar. Numai că, dacă procurorilor le-a intrat instant temerea în oase și au preferat să ancheteze doar ”operațiunile ințiate pentru strîngerea de date în vederea eventualei inimidări a fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, ”grosul” dosarului a rămas la sertar. Și după cum susțin sursele nationa.ro este foarte posibil ca el să fie scos sub forma unui nou dosar ”Black Cube 2”, imediat după desemnarea noii conduceri a DIICOT. Iar miza aruncării ”pe piață” a acestui dosar este una uriașă. Pe de o parte, pentru că agenții ”Black Cube” – în fapt ”rezerviști” ai celui mai temut serviciu secret din lume!- ar fi urmărit strângerea de date nu doar despre Laura Codruța Kovesi, ci despre nu mai puțin de 20 de demnitari români despre care existau informații că ar fi ”vulnerabili”. Iar tot astfel ar trebui și procurorii, serviciile și anchetatorii români să explice cum de și-au permis să rateze intenționat ”marele flagrant” în acest caz! Preferând să intervină intempestiv cu arestări făcute parcă ”prea ca la țară”, cu doar o jumătate de oră înante de momentul în care cei doi agenți israelieni urmau să predea la restaurantul ”Champions” din cadrul Hotelului ”Marriott” bazele de date cu informațiile necesare obținute omului de legătură sosit expres de la Tel Aviv, Yossi Barkshtein. Astfel că la vârful sistemul intervine automat panica numai la gândul că se apropie momentul în care va trebui explicat de ce nu s-a mai așteptat o jumătate de oră cel mult…
Și de ce s-a preferat să nu se intervină exact la momentul întâlnirii programate oricum într-o locație deja intens monitorizată, unde urma să aibă loc joncțiunea agenților Ron Weiner și David Geclowics cu Yossi Barkshtein! Cel din urmă find de altfel și lăsat apoi să părăsească țara pe la Giurgiu, cu toate că a fost monitorizat pe tot drumul de întoarcere până la Londra! Iar odată cu deschiderea dosarului ”Black Cube 2” s-ar putea afla în sfârșit dacă israelienii nu veniseră de fapt în țară pentru a afla adevărul despre ”incendiul accidental” de la ”COLECTIV”! Ca și despre ”vulnerabilitățile” mai multor demnitari, oameni de afaceri și chiar nume grele din serviciile românești… Și cu toate că pare greu de crezut că mai poate redeschide cineva această pistă, nu trebuie uitat – mai ales de acoperiții colonelului Păunică de la U.M. 0163 L din cadrul SPP- că oamenii ăia chiar nu glumesc atunci când depun jurământul militar în care se angajează că ”nu uită și nu iartă”, oriunde în lumea asta ar acționa…
De la Meir Dagan la Ephraim Halevy
Pentru a înțelege cât de cât ce înseamnă o companie de intelligence de talia ”Black Cube”, cea acuzată de ”infracțuni de hărțuire și infracțiuni de phising” la București este suficient să amintim că în fruntea operațiunlor externe se afla nimeni altul decât legendarul Meir Dagan, cel care a condus serviciul de spionaj israelian între anii 2002 și 2011! Iar după scandalul de la București, la butoanele operative ale ”Black Cube” a ajuns un alt ”nume uriaș” al spionajului israelian, de asemenea fost director al MOSSAD, Ephraim Halevy! Iar doi dintre cei patru agenți inculpați în dosarul ”Black Cube”, Dan Zorella și Avi Yanus particpaseră la cele mai spectaculoase și riscante misiuni MOSSAD în lume!Ceilalți doi, Ron Weiner și David Geclowicz fiind de asemenea foști agenți cu experiență în misiuni militare executate cu succes inclusiv în țări arabe, în teritorii cu adevărat ostile. Numai că odată ajunși la București, toți acești foști agenți MOSSAD cu zeci de adevărate misiuni ”a la James Bond” în spate s-au apucat să se comporte ca ultimii ”borfași” de la țară: s-au cazat la un hotel intens monitorizat, au cumpărat cartele telefonice și i-au sunat ca să-i amenințe pe cunoscuții Laurei Codruța Kovesi. Fără a preciza însă și de ce! Cel puțin aceasta este varianta înaintată în cele din urmă de procurori instanței, întărită de israelienii care au luat astfel comandări cu suspendare de doar doi-trei ani și ”înghițită” de magistrați!
L-au ”ratat” pe Yossi Barkshtein!
Însă chiar și în această ”poveste de adormit copiii” cu care mulți sperau să se încheie odată penrtu totdeauna dosarul ”Black Cube”, tot este ”putred” ceva! Și anume faptul că în ciuda mobilizării fără precedent a ofițerilor acoperiți a mai multor servicii secrete, a procurorilor DIICOT și a Operațiunilor Speciale ale MAI s-a luat o decizie de-a dreptul halucinantă. După cum recunosc chiar procurorii DIICOT în rechizitoriul ”final” trimis instanței, aceștia susținând că oamenii ”Black Cube” au fost arestați chiar înainte ”să predea marfa”. Dându-se chiar amănunte despre cum cei doi israelieni ieșiseră din camerele de hotel de la ”Marriott” și așteptau să ia masa ca să predea ”stick”-urile cu informațiile obținute omului lor de legătură de la ”Black Cube”, Yossi Barkshtein. Cel care aterizase pe Otopeni și se afla în drum spre ”Marriott” tocmai pentru a se vedea la restaurant și a primi bazele de date stocate electronic.Și tocmai atunci, în loc să o pună de un flagrant de zile mari și cu ample ecouri internaționale, mai ales că locația era împânzită cu tehnică de înregistrare audio-video, ofițerii români au intervenit! Exact la țanc pentu ca Yossi Barkshtein să nu mai intre în hotel și să părăsească țara! Pentru că, deși strict monitorizat la rândul lui, acesta nu a fost deranjat, fiind practic ”escortat” discret până la Girugiu, unde a trecut frontiera în Bulgaria, de la Sofia zburând ulterior la Londra! Iar răspunsul la întrebarea de ce nu l-au săltat serviciile românești și pe Yossi Barkshtein exact în momentul în care urma să primească ”probele” este și răspunsul la întrebarea de ce țin atât de mult israelienii să se deschidă acum și dosarul ”Black Cube 2”.
Lista neagră a ”COLECTIV”!
După atâția ani în care a fost ținută pe loc sub diverse pretexte, judecata în dosarul ”Black Cube” a explodat cu pedespe mari date pe bandă rulantă la puțină vreme după finalizarea alegerilor prezidențiale. Iar dosarul va fi ”închis” definitiv cât de curând, ”la Apel”. Numai că la vârful sistemului încă se ia în calcul varianta de lucru că unii dintre ce mai profesioniști agenți ai MOSSAD veniseră la București sub ”pavilionul ” Black Cube nu doar pentru Laura Codruța Kovesi, dar și pentru alte verificări mai mult decât sensibile. Inclusiv despre modul în care s-au aprins ”flăcările Iadului” de la ”COLECTIV”. Sau despre modul în care ar fi fost ”manageriată emoțional” această tragedie după aceea. În plus, în audierile de la DIICOT – la care să nu uităm că au fost ”luați” inclusiv șefi de servicii secrete ca Lucian Pahonțu sau, spre groaza șefului SPP, chiar Eduard Hellvig- israelienii nu ar fi făcut un secret din faptul că aveau o ”listă neagră” mult mai lungă cu demnitari români vulnerabili! Însă în instanță a ajuns doar partea din dosar despre ”hărțuirea” unor apropiați ai Laurei Codruța Kovesi. Astfel că dacă viitorul șef al DIICOT va dispune deschiderea ”Black Cube 2” s-ar putea afla și ce strânseseră Zorella, Yanus, Weiner și Geclowicz despre toți acești ”vulnerabili” de la vârful statului român… De a fost nevoie să se intervină intempestiv, pentru ca ”stick”-urile să nu mai ajungă mai departe, probele fiind acum ”îngropate” la DIICOT. De unde însă ar putea fi ”dezgropate” mult mai curând decât se așteaptă unii…
Sursa: national.ro