Curtea de Conturi Cluj a publicat ultimul raport de audit al controlului făcut la instituțiile din județ. Cele mai mari nereguli financiare au fost depistate la Primăria Cluj Napoca și Consiliul Județean Cluj. La administrația locală s-a găsit un prejudiciu de peste 4 milioane de lei, ia la cea județeană au fost făcute plăți de peste 3 milioane în afara cadrelor contractuale încheiate cu diverse firme.

Potrivit inspectorilor de la Curtea de Conturi Cluj, ”numărul mare de nereguli consemnate în rapoartele de audit financiar, respectiv 499 abateri de la legalitate și regularitate, acordarea unui număr de 4 certificate de conformitate, denotă serioase disfuncționalități în sistemul finanțelor publice locale, generate de multiple cauze, atât interne, cât și externe, respectiv personal insuficient și cu slabă pregătire profesională, cu toate că salarizarea personalului de specialitate din administrația publică locală a înregistrat o creștere semnificativă, neorganizarea și neimplementarea sistemului de control intern/managerial în unitățile administrativ-teritoriale, cât și la unitățile subordonate acestora”.

Potrivit raportului, la Oficiul pentru Studii Pedologice si Agrochimice Cluj nu au fost calculate, înregistrate în evidența contabilă, reflectate în situațiile financiare și nu au fost încasate, în toate cazurile, accesorii cuvenite pentru neplata în termenul legal a prestațiilor efectuate către persoane fizice și juridice, inclusiv entități publice. La aceeași instituție nu au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și publicitate imobiliară elemente patrimoniale reprezentând clădire și teren, care fac parte din domeniul public al statului, în valoare de 639.000 lei.

La Serviciul de Ambulanță Cluj nu s-au înregistrat în evidența contabilă mai multe creanțe, stabilite în baza unor sentințe judecătorești definitive, precum și a unor cheltuieli efective, ocazionate de asistența medicală de urgență prespitalicească și de transportul asistat al persoanelor pentru care există suspiciuni de molestare/vătămare corporală.

La Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii şi Cooperaţie nu a fost prezentată declarația scrisă a gestionarului, datată și semnată; • listele de inventariere prezentate nu au fost semnate de Comisia de inventariere, iar o parte dintre liste nu au fost semnate de către gestionar și nici nu au conținut stocurile faptice; • nu au fost prezentate documente din care să reiasă îndeplinirea verificării creanțelor și obligațiilor față de terți precum extrasele de cont sau punctajele reciproce scrise; • nu a fost prezentat Procesul-verbal întocmit de Comisia de inventariere, în care să fie înscrise rezultatele inventarierii. 179 S-au identificat unele deficiențe în desfășurarea activității de organizare și exercitare a activității de control financiar preventiv propriu în anul 2018, respectiv: • nu a fost emisă Decizia/Ordinul de numire a persoanei care exercită controlul financiar preventiv; • nu au fost prezentate documentele aferente organizării controlului financiar preventiv, respectiv cadrul specific al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv, precum și listele de verificare; • viza de control financiar preventiv nu a cuprins toate elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv data acordării vizei (an, lună, zi), astfel că nu s-a putut determina dacă operațiunile au fost supuse controlului înainte de efectuarea lor.

Prejudiciu de peste 4,1 milioane de lei la Primăria Cluj Napoca

La Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj s-a constatat neincluderea în programul de control a contribuabililor care au depășit plafonul de scutire de TVA și care nu s-au declarat și înregistrat ca plătitori de TVA, ceea ce reprezintă un risc fiscal cu privire la corectitudinea stabilirii, evidențierii și virării TVA. De asemenea, la această instituție s-a constatat nerespectarea de către organele fiscale a obligației de a stabili din oficiu obligațiile fiscale în cazul nedepunerii declarațiilor fiscale, cu consecința nerealizării veniturilor fiscale aferente, datorate bugetului de stat.

La Primăria Cluj Napoca au fost constate prejudicii de 4.139.000 de lei și abateri financiar-contabile în sumă de 177.431.000 lei. Tot la primăria condusă de Emil Boc s-au constatat deficiențe determinate de neasigurarea unei piste de audit adecvate cu privire la eligibilitatea persoanelor care au beneficiat de ajutoare pe lista de suplimentare pentru pachetele alimentare distribuite de UAT Municipiul Cluj-Napoca.

În urma verificărilor s-a constatat că UAT Municipiul Cluj-Napoca nu a prezentat alte instrumente de monitorizare și control care să permită reconcilierea listelor suplimentare cu cele inițiale și listele persoanelor adăugate listelor inițiale, pentru un număr de 13.149 de pachete, corespunzătoare unui număr de 6.498 persoane. Listele suplimentare au fost completate olograf, în ordinea sosirii persoanelor la punctele de distribuție a pachetelor, fapt ce contravine prevederilor legale și instrucțiunilor de aplicare a acestora. Pentru distribuția eventualelor stocuri rămase după distribuția pe liste inițiale, primăria avea obligația să întocmească listele suplimentare în ordine alfabetică, separat, pe categorii de persoane eligibile, preluând datele din lista inițială.

Astfel, pentru organizația parteneră Primăria Cluj Napoca nu s-a obținut o asigurare rezonabilă privind legalitatea și regularitatea cheltuielilor declarate CE în sumă de 389 mii lei, aferente unui număr de 13.047 (13.149 de pachete distribuite minus 102 pachete pentru care cheltuielile au fost considerate neeligibile) pachete distribuite pe liste de suplimentare, pentru care aria de aplicabilitate a auditului a fost limitată. 

Tot la primăria clujeană nu s-a prezentat în ședința publică, în lunile aprilie, iulie și octombrie, pentru trimestrul expirat și cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, spre analiză și aprobare de către autoritățile deliberative, execuția bugetelor întocmite pe cele două secțiuni, inclusiv a bugetului împrumuturilor interne și externe

Tișe a plătit 3,3 milioane de lei ca din propriul buzunar

La CJ Cluj, deși instituția deține în proprietatea județului o serie de bunuri ce fac parte din domeniul public al acestuia a căror valoare este de 282.173 mii lei, nu sunt reflectate în evidența contabilă în conturile de active fixe. O altă problemă a administrației județene clujene o reprezintă neînregistrarea în evidențele contabile, a unor bunuri patrimoniale în valoare de 5.567.000 lei, dobândite de către UATJ Cluj ca bunuri de retur de investiții, la data încetării contractului de concesiune a terenului aflat în incinta Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Danielo” Cluj-Napoca.

Tot la instituția condusă de Alin Tișe s-a descoperit plăți de 3,3 milioane de lei în afara cadrelor contractuale. Practic, nu s-au respectat prevederile acordurilor cadru și ale contractelor subsecvente în cazul efectuării lucrărilor de întreținere curentă pe timp de vară a drumurilor județene prin decontarea unor lucrări – preluare denivelări în afara cadrului contractual.

Gunoiul a devenit marea problemă a lui Tișe

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), în cadrul căruia ar fi trebuit să se deruleze într-un sistem unic toate activitățile de colectare, transport, transfer, sortare și reciclare, compostare, tratare mecano-biologică și depozitare, și a cărui finalizare era prevăzută pentru anul 2013, nu este funcțional, datorită disfuncțiilor apărute în derularea obiectivului Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), cum ar fi de exemplu: contestarea procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări; acțiuni în instanță; intrarea în insolvență a liderului asocierii; alunecările de teren ce au necesitat expertize tehnice, lucrări suplimentare de consolidare, noi proceduri de achiziție.

În baza Acordului contractual nr. 6810/26 din 02.04.2015 și a Contractului de lucrări nr. 7206 din 16.03.2017 Consiliul Județean Cluj derulează obiectivul „Proiectarea și execuția Raport privind finanțele publice locale pe anul 2018 la nivelul județului Cluj Pag.36 / 49 lucrărilor de închidere a depozitelor urbane neconforme din județul Cluj – LOT 1 – Pata Rât, Turda, Huedin, Gherla“. Din totalul de 75 de UATC- uri, un procent de 98,7% dețin o formă de contractare a serviciilor publice de salubrizare și doar un procent de 1,3% (o singură comună), nu deține un contract de salubrizare

Cel mai mare prejudiciu la Primăria Cluj Napoca: 4,1 milioane de lei

Potrivit raportului Curții de Conturi Cluj, cel mai mare prejudiciu a fost descoperit în conturile primăriei conduse de Emil Boc.

Consiliul Județean Cluj

Prejudicii: 1.189.000 lei

Abateri financiar-contabile:372.990.000

Primăria Cluj Napoca

Prejudicii: 4.139.000 lei

Abateri financiar-contabile:177.431.000 lei

Primăria Câmpia Turzii

Prejudicii: 408.000 lei

Abateri financiar-contabile: 2.180.000 lei

Primăria Turda

Prejudicii: 648.000 lei

Abateri financiar-contabile: 7.615.000 lei

Primăria Huedin

Prejudicii: 4.000 lei

Abateri financiar-contabile: 3.880.000 lei

Boc a plătit 1,3 milioane de lei, fără acte, ca să împrăștie pământ prin Lomb

Potrivit raportului Curții de Conturi, Primăria Cluj Napoca a recuperat cu întârziere a avansului acordat pentru lucrarea de investiții ”Consolidare zona supusă alunecărilor de teren Lomb-fn punerea în siguranță și conservare lucrări” către SC TCI Contractor General SA Cluj-Napoca, pentru care sau calculat majorări de întârziere în sumă de 130.000 de lei. Tot administrația Boc a făcut plăți către SC TCI Contractor General SA Cluj Napoca pentru lucrări suplimentare reprezentând transportul pământului precum și împrăștierea acestuia în sumă de 1.329.000 lei, fără a fi prezentate documente justificative care să certifice execuția lucrărilor în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.