Interviu cu Octav Bjoza, președintele AFDPR: „domnul preot Teodor Boc numai cât nu ne-a luat la bătaie”

Octav Bjoza, președintele Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din România a acordat un interviu reporterului Gazeta de Cluj în care a vorbit pe larg despre „drama comunității Răchițele”, viața lui dar și despre slujba de comemorare a partizanilor anticomunişti care a avut loc în data de 1 februarie în localitatea Răchițele despre care preotul Teodor Boc, văr cu primarul Municipiului Cluj-Napoca, a declarat că au fost niște ”criminali” și ”bandiți”.

Născut la 11 august 1938, în municipiul Iaşi din părinți ortodocși, Octav Bjoza se definește ca fiind un naționalist convins. „Mândru că sunt român” reprezintă cuvintele care nu lipsesc niciodată dintr-un discurs sau interviu de-al său. A absolvit Colegiul „Andrei Şaguna“, cel mai bun din Braşov și a avut o copilărie fericită, trăind prima dragoste la 16 ani, când s-a îndrăgostit de o fată blondă cu ochi albaştri. A fost student la Facultatea de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi și din cauza unei cu organizații de opinii liberale şi deschisă spre occident, numită Garda Tineretului Român, a fost arestat. Ce a urmat, a fost de groază, acesta fiind deportat în 14 locuri. Eliberarea lui a avut loc în anul 1962 dar a fost urmărit de securitate până la căderea Comunismului. În continuare este prezentat interviul pe care Octav Bjoza l-a acordat reporterului Gazeta de Cluj.

Anca: În primul rând aș vrea să începem cu o scurtă prezentare pentru cine nu vă cunoaște. În câteva cuvinte, cine este Octav Bjoza?

Octav Bjoza: „Sunt Octav Bjoza, președintele Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din România. Nu îmi place mie să vorbesc despre mine, nu dă bine. Găsiți toate informațiile despre viața mea pe site-ul AFDPR. Ca mine au fost mii de tineri în țara asta, mii care au luptat și suferit mai mult decât mine”

Anca: Care sunt principalele realizări din viața dumneavoastră?

Octav Bjoza: „Ceea ce mă bucură sunt cele patru decorații pe care le am. Nu are nimeni patru în România, câte două au mulți. De la Regele Mihai, de la președintele Klaus Iohannis de la primul lui mandat. Apoi în 27 octombrie 2017, când s-au întâlnit la București toți Patriarhii ortodoxi din lume am primit crucea partiarhală, care nu a fost oferită în mai mult de o sută de bucăți în ultimii o sută de ani. Și în cel de al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, la trei ore după depunerea jurământului, a mai decorat Asociația Foștilor Deținuți Politici cu meritul credincios”.

Anca: La comemorarea a 62 de ani de la uciderea violentă a ultimilor doi membri ai grupării de partizani, care a fost ţinută în comuna clujeană Răchiţele, preotul Teodor Boc, vărul primarului Municipiului Cluj-Napoca, a declarat că aceștia au fost niște ”criminali” și ”bandiți”. Ce părere aveți despre afirmația acestuia?

Octav Bjoza: „ Este rușinoasă. Un preot în primul rând ar trebui să propovăduiască în mijlocul comunității pe care o reprezintă și care este și o comunitate mică, la urma urmei este un sat. Acesta ar trebui să propovăduiască pacea, liniștea, reconcilierea, iertarea.. dar  nu e dispus de așa ceva.

Eu am avut primul contact cu dumnealui în 1994 când aflându-mă la un prieten de-al meu din Cluj. S-a întâmplat că filiala noastră din Cluj, eu fiind de pe filiala Brașov și aflându-mă întâmplător acolo, președintele de atunci al filialei AFDPR din Cluj, domnul Ion Gherasim, împreună cu vicepreședintele Septimiu Râmboiu și cu alți colegi care mai trăiau – astăzi nu mai trăiește niciunul dintre ei – ne-am dus la Răchițele, eu doar întâmplător aflându-mă acolo printre ei. Ei s-au dus ca să identifice un loc unde ar putea amplasa un mic monument care să pomenească de Grupul de Rezistentă al Armatei condus de Teodor Șușman. Ei se gândeau că ar putea să-l pună undeva la intrare în cimitir, în curtea Bisericii sau oriunde le-ar fi permis, în zona centrală. Când am ajuns acolo, domnul Teodor Boc numai cât nu ne-a luat la bătaie, ne-a îmbrâncit pur și simplu spunându-ne „hai, plecați”. Atunci era anul 1994.”

Anca: Este adevărat că domnul preot Boc v-a sunat pentru a vă spună să nu participați la eveniment?

Octav Bjoza: „În seara dinainte de a pleca eu cu avionul către Cluj, după ora 21:00, m-a sunat preotul Boc, spunându-mi că nu îmi recomandă să particip la eveniment pentru că întreaga comunitate este revoltată și s-ar putea să nu iasă bine și să fie vreun conflict. Atâta timp cât conflictul era alimentat de dumnealui, nici nu se putea să fie altfel. Oricum pentru întreaga țară, grupul Șușman a fost un grup de referință în rezistența anticomunistă și este păcat. Nu este un secret pentru nimeni că rădăcinile adânci ale comunismului în zona aceea, au fost rudele părintelui Boc. Din informațiile primite de la localnici, am înțeles că localnicilor le este teamă, culmea, de preot și nu de șeful de poliție.

Părintelui Boc i-aș recomanda din tot sufletul să pună capătul acestei dispute și măcar acum după 70 de ani să încerce o reconciliere dar nu fără căință pentru că altfel nu este posibil. Faptul că m-a sunat să-mi spună să nu particip, m-a revoltat și mai tare și m-a făcut să fiu și mai prezent în zonă a doua zi. Având în vedere că eu nu am de unde să știu că familia Șușman, așa cum spunea părintele Boc, a fost o familie de bețivi, de curvari și de bărbați care nu au făcut niciunul stagiul militar”

Anca: Ce puteți spune despre edilul Emil Boc, nepotul lui Suciu Paşcu, apropiat al puterii comuniste, care a fost executat de partizanii conduşi de Teodor Şuşman?

Octav Bjoza: „Despre domnul Emil Boc nu pot să spun absolut nimic, nu îl cunosc personal.”

Anca: Cum comentați nedreptăţile la care a fost și încă este supusă familia Şuşman?

Octav Bjoza: „Nedreptățile au început imediat după terminarea războiului, când încă nici nu luase ființă securitatea poporului în vara anului 1948. Dar cu toate acestea, au avut grijă persoane bine școlite la Moscova, undeva în intervalul 1935-1945, care au infiltrat siguranța statului. Deci când a luat ființă securitatea poporului, siguranța statului deja era îmbâcsită de astfel de persoane care știau toate rosturile deja și astfel au putut-o prelua din mers. Ei au fost prigoniți toți, pentru că iertat să-mi fie, nu știu neaparat dacă se aplică la Răchițele, dar după război frâiele și destinele acestei țări au fost preluate de puturoșii satelor și a uzinelor. Și mai mult decât atât, funcții cheie nu au fost niciodată deținute de români, ci de alte etnii. Aceste lucruri au fost învățate undeva la răsărit, să semeni printre etnii și culte vrajbă, să faci ca oamenii să se urască între ei.. erau maeștri la treaba aceasta.

Un deținut politic din anii 1935 de acela pur sânge, pe care l-am întâlnit într-un scurt tranzit în temnița din Galați, nu știu dacă am stat cu el nici 48 de ore. Acesta mi-a mărturisit a crezut sincer în comunist dar când s-a lămurit i-a avertizat pe respectivii iar ei ca să scape de el, l-au băgat la pușcărie. Îmi spunea că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în toată România nu existau mai mult de 150 de membrii ai partidului Comunism, în cea mai mare parte a lor fiind CFR-iști, de la Calea Ferată Română. Deci bazele partidului Comunist, le-au pus acarii, frânarii și manevranții. Tot acela mi-a spus și tare mi-e teamă că lucrurile erau aproape de adevăr, extinzând cu larghețe se putea ajunge la cifra de 800 dar diferența dintre 150 la 800 erau ucraineni, bulgari, țigani, maghiari și în funcțiile cheie evreii.

Astfel securitatea a fost preluată de trei persoane atunci la începuturi, Alexandru Nicolschi alias Grunberg, Mișu Dulgheru alias Moise Dulbergher și Teodor Sepeanu. Sigur că al Doilea Război Mondial a adus mare nenorocire, mai mare decât primul.. iar treaba cu holocaustul, nu știu dacă vreodată în trecutul istoric a mai existat așa ceva. Este trist, dar nici nouă ceilalți nu ne-a fost mai ușor.

Eu am stat cu vreo 10 evrei în pe unde m-am perindat prin închisori și lagăre, îmi amintesc că într-o zi, ne-am întrebat unde este „nea cutare” și după multe momente de nedumerire și agitație am constatat că într-o noapte cu o săptămână în urmă dispăruseră toți. Am presupus noi, fără a putea verifica, că au fost duși în altă locație și cumpărați de statul Israel. Ceea ce este foarte posibil pentru că au mai fost cazuri de genul acesta și până în acel moment.

Anca: Credeți că se va aplana vreodată conflictul dintre Familiile Boc și Șușman?

Octav Bjoza: „Este posibil dar trebuie să se vrea. Iar catalizatorul, mai mult decât oricine altul.. mai mult decât primarul, un director de școală, un șef de gară sau orice altceva, preotul este cel care ar putea să o facă. Ar putea să îi cheme în fața altarului pe ultimii supraviețuitori, să recunoască și să încercăm să pornim mai curați, mai departe. Eu așa am fost educat în temniță, fără etnii, fără culte și fără politici în viață”.

Anca: Ca încheiere, ce mesaj le transmiteți tinerilor din zilele noastre?

Octav Bjoza: „Am ținut în jur de 250 de conferințe, ajungând imediat la numărul de 15 mii de elevi, studenți, profesori de istorie care stau la rând să le țin conferințe de minim două ore, cu documente și fotografii scoase de mine din arhivele securității. Ceea ce spun mereu este faptul că, la fel ca mine au fost foarte mulți tineri care au suferit mult mai mult decât mine, doar că ei nu mai trăiesc astăzi, cei mai mulți dintre ei, mai suntem câțiva. Vreo 1000 la nivel de țară.

Dar de reținut, este că în lagărele de muncă zilnică, cine nu își făcea norma de munca care era imposibil de realizat în condițiile de foame, de bătăi și boli. Seara când ne întorceam în poarta lagărului, șeful formațiunii de lucru trebuia să predea lista cu cei care nu și-au făcut norma de muncă pentru a fi bătuți. Dacă cel care pleca acasă din schimb se grăbea, bătaia era mai ușoară, doar cu picioare, palme și pumni dar dacă era ordin sau aveau timp, atunci te băteau cu bâtele de nu mai mergeai pe picioarele tale până la baracă. Toți cei tineri, ofereau munca lor de peste zi bătrânilor și bolnavilor și rămâneam noi să fim bătuți. Nu de puține ori a țâșnit și sângele. Eu aveam ceva mai aparte, nu mă văietam, nu mă apăram cu brațele dar îi priveam direct în ochi și eram mândru că sunt român”.