1. Autoritatea Contractantă – Consiliul Judeţean Cluj, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 109, jud. Cluj, cod fiscal 4288110, tel. 0372/640000, fax 0372/640017 şi e-mail: infopublic@cjcluj.ro.

2.Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:

– Art. 20 alin. 2 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general cu modificările şi completările ulterioare. În ședința ordinară din data de 22 februarie 2020 s-a aprobat bugetul Consiliului Județean Cluj pentru anul 2020. Având în vedere aprobarea târzie a acestuia precum și experiența anilor trecuți când deși bugetul a fost aprobat mult mai devreme o parte dintre proiecte depuse nu au fost eligibile întrucât se derulaseră sau erau în curs de derulare în momentul analizării solicitărilor, plenul consiliului județean a hotărât reducerea termenului de depunere a cererilor de finanțare nerambursabilă. De asemenea menționăm că beneficiarii finanţărilor nerambursabile promovează imaginea şi activitatea Consiliului Judeţean Cluj; 

– art. 91 alin. (1) lit. f) şi alin. (5) lit. a) pct.1 şi pct. 5 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– Legii privind finanţele publice locale nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

– Legii tinerilor nr. 350/2006, cu modificările și completările ulterioare; 

– Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

– Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 53/2020 privind  aprobarea bugetului general propriu pe anul 2018, pe capitole, subcapitole, titluri, articole şi alienate;

– Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj 63/2019 pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj nr. 15/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea de finanţare nerambursabilă asociaţiilor, fundaţiilor, altor organizaţii neguvernamentale fără scop lucrativ, precum şi entităţilor publice care organizează programe şi proiecte în domeniul tineretului şi socio-educaţionale şi pot primi subvenţii sau sprijin financiar de la bugetul Judeţului Cluj, cu modificările și completările ulterioare; 

3.Solicitanții pot fi: asociaţii, fundaţii, alte organizaţii neguvernamentale fără scop lucrativ, precum şi entităţilor publice care organizează programe şi proiecte în domeniul tineretului şi socio-educaţionale 

4.Se acordă finanțare nerambursabilă pentru: programele/proiecte de/pentru tineret şi/sau socio educaţionale care se încadrează în cel puţin unul dintre următoarele domenii: dezvoltarea cadrului de cooperare intra şi inter-partenerial comunitar; dezvoltarea oportunităţilor educaţionale; sporirea gradului de participare a tinerilor la viaţa publică şi încurajarea acestora în vederea asumării responsabilităţilor individuale sau de grup; stimularea mobilităţii şi a schimburilor de experienţă în rândul tinerilor

5. Suma aprobată pentru anul 2020: 600,00 mii lei

6. Durata programului: 02 aprilie – 21 decembrie 2020

7. Locul și data limită de depunere a propunerilor de proiecte: Solicitanţii vor putea depune Formularul de finanţare la Registratura Consiliului Judeţean Cluj – Calea Dorobanţilor nr.106, Mun. Cluj-Napoca,  Cam. 1. În vederea respectării principiilor prevăzute la art. 4 lit. a) şi d) din Legea nr. 350/2005 şi ţinând cont de faptul că beneficiarii finanţărilor nerambursabile promovează imaginea şi activitatea Consiliului Judeţean Cluj, autoritatea contractantă autoritatea contractantă a stabilit ca termenul limită de depunere a solicitărilor de finanțare nerambursabilă să fie în 16.03.2020, ora 12,00.

8. Perioada de selecție și evaluare a proiectelor: 18.03.2020, ora 1000-23.03.2020, ora 1200.

9. Solicitarea finanțării nerambursabile: Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile se găseşte pe site-ul Consiliului Judeţean Cluj – www.cjcluj.ro – Secţiunea Formulare. Solicitările depuse după data menţionată mai sus nu vor fi luate în considerare. La întocmirea cererii se vor avea în vedere acţiuni care vor fi efectuate după data încheierii contractului de cofinanţare. Decontarea cheltuielilor va fi solicitată în termen de 30 de zile de la data finalizării proiectului. Pentru proiectele a căror perioadă de desfășurare este luna decembrie decontul se va depune imediat după finalizarea acestora în vederea încadrării în termenele de plată prevăzute în normele metodologice pentru încheierea exercițiului financiar, dar nu mai târziu de data de 21 decembrie a anului respectiv. Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile contă în: formularul de  solicitare a finanțării nerambursabile – anexa nr. 1 împreună cu anexele 1a-1d; anexa nr. 2 – declarația de imparțialitate, anexa nr. 3 – declarația pe proprie răspundere, anexa nr. 4 – declarație contribuție proprie; copie după actul constitutiv, statut și certificatul de înregistrare fiscală sau orice alte acte doveditoare ale dobândirii personalității juridice semnate și ștampilate cu mențiunea „conform cu originalul”; copia hotărârii judecătorești de înființare, definitivă și irevocabilă, care să ateste personalitatea juridică a organizației; copii după hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile prin care s-au admis modificări ale statutului și actului constitutiv (după caz). Este obligatorie completarea tuturor câmpurilor din cererea de finanțare. Cererile completate parțial nu vor fi luate în considerare. Alocarea sumelor se realizează prin hotărâre a consiliului județean, pe baza cererilor primite de la asociații, fundații etc. Nu se acceptă înlocuirea proiectelor depuse cu alte proiecte. Se acceptă modificări ulterioare ale perioadelor de desfășurare a proiectelor și/sau a locațiilor, printr-o notificare transmisă Comisiei de selecție urmând a se încheia un act adițional la contractul de finanțare.. 

PREŞEDINTE, Alin Tișe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.