Radu Emil Moldovan, primul domn al judetului Bistrita-Nasaud, este din nou suspect de trafic de influenta datorita unui drum
pe care i l-a donat colegului sau de partid, Ovidiu Cretu, primul domn al municipiului Bistrita. Cadoul anticipat de Craciun
este un drum de 260 mp, care Radu Moldovan doreste sa ii fie asfaltat ca sa nu isi mai murdareasca Touaregul de serviciu. Mai
mult decat atat, Radu Moldovan a uitat sa menționeze in declarația de avere doua terenuri de 500 mp.
Gazeta de Bistrița va prezinta o noua investigație despre faptele de natura penala care il privesc pe Emil Radu Moldovan,
președintele Consiliului Județean Bistrița-Nasaud. Chiar daca am facut deja o sesizare la Agenția Naționala de
Integritate(ANI), iar inspectorii ar trebui sa il cerceteze pe Emil Radu Moldovan, vom continua sa prezentam publicului
marșavia faptelor penale ale unui om care a ajuns la putere și se crede intangibil. Pentru ca inca mai credem ca organele de
ancheta, procuratura și Direcția Naționala Anticorupție iși mai pot face treaba in Romania indiferent de culoarea politica.
Radu Emil Moldovan a fost in perioada 2004-2012 deputat al județului Bistrița. In 2010 avea trecute pe declarația de avere
doua terenuri, unul de 256 de metri patrați și unul de 260 de metri patrați, deținute de dumnealui impreuna cu soția. In 2011
și 2012, in declarațiile de avere depuse la Camera Deputaților, acele terenuri nu mai apar. In urma sesizarilor facute de
Gazeta de Bistrița la ANI, Radu Emil Moldovan și-a amintit toate terenurile și toți proprietarii terenurilor sale. Pana la
urma urmei, a inceput sa se dea pe brazda, dar asta nu inseamna ca nu a facut fals in declarații.
„Proiect de hotarare privind acceptarea donatiei terenului proprietate privata, in suprafata de 260 mp, situat in municipiul
Bistrita, str.Ulmului, in vederea inscrierii in domeniul public al municipiului Bistrita, cu destinatia de „strada” ”, se
arata in titlul proiectului votat in unanimitate saptamana trecuta de consilierii locali, inițiatorul fiind primarul
municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu.
“ Este un teren in coproprietate. Cu Radu Moldovan am cumparat in 2000(n.r. ulterior ne-a spus ca a fost cumparat in anul
2002) un teren peste care trece un drum, drum peste care trec foarte multe persoane și deservește foarte multe persoane. Așa
am cumparat terenul cu tot cu drum.
Primaria cum nu a putut sa ne dea teren la schimb am zis ca il donam. Nu am știut exact pana nu ne-am dezmeticit. Pai știam
ca eram co-proprietar cu Radu Moldovan, ca am cumparat un lot mai mare și apoi l-am parcelat. Noi cand am cumparat terenul,
am cumparat fiecare cate o parcela in anul 2000, pe urma cand ne-am constituit suprafețele am facut parcelarea reala și ne-am
facut din drumul respectiv o alee comuna. Eu sunt coproprietar cu Radu Moldovan pe aleea respectiva de 240 mp”, a aratat
pentru Gazeta de Bistrița Cristian Parasca, colegul de partid și vecinul lui Radu Moldovan.
Dupa cum Gazeta de Bistrița v-a aratat in trecut, Radu Emil Moldovan este vecinul lui Ovidiu Crețu cu cabana din Colibița.
Insa, terenul trecut de aceasta data in declarația de avere il are pe noul președinte al CJ BN coproprietar al unui teren de
381 mp, alaturi de Ioan Gavril Orban, Ionela Sabina Orban, Leon Moișan și Nicolae Moișan, Carmen Crețu, nevasta lui Ovidiu
Crețu, Cristian Paul Braț, Macarie Moldovan și Alexandru Moldovan, Simona Maria.
Radu Moldovan și-a vandut anul trecut Volkswagenul Passat cu 35.000 de lei. Suntem curioși daca aceasta vanzare a fost din
cauza ca a fost stramtorat.
Radu Moldovan a mai facut o combinație cu prietenul sau Ilieșiu Radu Ștefan, caruia i-a vandut apartamentul de 131 mp cu
85.000 de euro. Astfel, și datoria de 40.000 de euro pe care a avut-o fața de acesta s-a stins conform unei declarații
rectificative. Ce invarteli se mai fac intre bunii prieteni cum sunt cei doi tizi nu se explica in declarațiile de avere.
Vanatorul Radu Moldovan este membru in Asociația Vanatorilor Vulpea Herina din Bistrița-Nasaud. El mai este membru și in
Asociația Vanatorilor și Pescarilor Sportivi – Turris Turnu Magurele.
Donație, un act sporadic
“S-a donat terenul pentru a intra in domeniul public și a se putea executa lucrari pe el. Asta-i valabil pentru orice alt
drum. Strada Turnului este un alt exemplu unde s-a preluat terenul de la oameni. Pana acuma, ceilalți ori nu au donat, ori
sunt in faze diverse de amenajare, dar pana nu intra terenul in domeniul public nu se poate interveni cu lucrari de
investiții pe acele spații. Demersul este un cadru legal. Noi avem discuții ca ar trebui sa facem și cu alți oameni același
lucru, adica chestiunea asta nu ar trebui sa o facem așa sporadic. Tot ce ii in intravilan ar trebui sa intre in domeniul
public ca sa fie administrat de primarie, mai ales cand e vorba de strazi”, a aratat liderul consilierilor locali ai PDL din
CL Bistrița.
Cercetarea ANI
Agentia Nationala de Integritate (ANI) il cerceteaza pe Radu Moldovan (PSD) pentru fals in declaratii in urma unei sesizari
depuse anterior a saptamanalului Gazeta de Bistrita. Cresterea considerabila a averii in perioada cand acesta a ocupat
functii publice, imprumuturi suspecte care pot ascunde operatiuni de spalare de bani, dar si autorizatii de constructie
neconforme cu realitatea si prezentarea unor constructii la proportii mai mici ne-a determinat sa sesizam ANI spre a-l
cerceta. Un posibil rezultat al anchetei ar fi ca ANI sa ii interzica lui Radu Moldovan sa mai candideze la functii publice
pentru trei ani, se arata intr-un articol anterior.
Cabana ilegala a lui Moldovan
Radu Moldovan si-a construit o cabana pe malul lacului Colibita. Are o priveliste superba care dovedeste ca se preteaza a fi
un viitor baron al PSD, aratam in același articol anterior. Insa, o mica problema exista in ceea ce priveste concordanta
dintre autorizatia de constructie si realitatea. Mai mult decat atat, Radu Moldovan are un etaj in plus fata de cat ii
permite autorizatia de constructie. Desi am facut o sesizare la Primaria Bistrita Bargaului datorita neregulilor sesizate in
ceea ce priveste cabana lui Radu Moldovan, acestia nu au vrut sa ia nicio masura. Mai multe persoane din interiorul primariei
ar fi rude si prietene cu Radu Moldovan, complicii sai in incalcarea legii.
Deturnarea fondurilor publice
Radu Moldovan este expert in directionarea banilor publici in interes personal. El transmite mai departe ordonantele
directoare si firmele favorite primesc toate lucrurile de care au nevoie in schimbul unor favoruri in campania electorala.
Persoanele implicate in licitatiile derulate de catre administratia PSD il ajuta pe Moldovan in campania electorala, dar si
in interesele personale. Societatile “asociate” cu actualul deputat vor dori subjugarea bugetelor institutiilor publice in
speranta unor cresteri substantiale ale afacerilor.
Moldovan favorizeaza infractorii
Prietenia lui Radu Moldovan cu „escrocul” Cristian Paul Brat i-au adus acestuia din urma numeroase beneficii. Dupa ce in 2004
i-a vandut acestuia un teren la Colibita pe malul lacului cu 10 euro/mp, un pret cu mult sub pretul pietei, acestia si-au
strans prietenia si in celelalte domenii conexe: autorizatii de constructii si de mansardare. In momentul in care puterea din
Primaria Bistrita a ajuns la mana social-democratilor, Radu Moldovan si prietenul sau, Cristian Paul Brat, au avut numai de
castigat. Unul dintre cele mai importante proiecte aprobate a fost proiectul unui bloc de 4 etaje. „S-a aprobat Planul
Urbanistic Zonal "Construire imobil in regim de inaltime D+P+4E+M cu destinatia de locuinte colective si spatii comerciale”
in municipiul Bistrita, str. Pescarilor nr. 20, pe terenul in suprafata de 680 mp identificata in C.F. Bistrita nr. 5021, nr.
top. 3112/7 si CF Bistrita 14853 nr. cad. 8776, proprietate privata a d-lui Braț Cristian Paul conform Proiectului nr.
113/13/2007, intocmit de SC Arhitectura Noua SRL Cluj-Napoca, prezentat in Anexa care face parte integranta din prezenta
hotarare”, se arata in confirmarea sedintei oficiale a Consiliului Local. Alte autorizatii au urmat, ulterior, pentru
mansardari in apropierea zonei in care sunt vecini cei doi, Radu Moldovan si Cristian Paul Brat. Mai precis, Cristian Brat a
primit o autorizatie de mansardare in zona Independentei in 2010 si o noua autorizatie de mansardare in 2011.
Radu Moldovan, protejat de familia bogata
Președintele Moldovan are relatii contractuale cu un cunoscut om de afaceri bistritean Radu Ilieșiu, un om de afaceri care ii
imprumuta banii lui Radu Moldovan, aratam in alt articol anterior. Acesta primește in schimb bani de la primaria Bistrița.
Omul de afaceri Radu Stefan Iliesiu este prieten si cu nevasta lui Radu Moldovan, cu care a facut tranzactii de firme.
Cosuletul Prod este firma omului de afaceri la care a lucrat si sotia deputatului. Radu Iliesiu este legat de Radu Moldovan
si cu primarul Ovidiu Cretu. In aceeasi saptamana in care a primit 2,5 miliarde de la primaria Bistrita a primit si o
autorizatie pentru una dintre firmele sale. Firma detinuta de Radu Iliesiu se numeste Coșulețul Prod si a primit in martie
2010 o autorizatie de la Primaria Bistrita pentru cladirea de pe V.Rusului 17 in vederea “Schimbare destinație din garaje in
sp. de locuit fara modificari structurale.” Un alt lucru suspect legat de Iliesiu Radu Stefan este ca acesta a fost asociat
cu Arpasteuan Mihaita Ionel in cadrul unei societati comerciale. Cel caruia i-a donat este finul lui Gheorghe Sabau, candidat
propus de PSD pentru Consiliul Local al Primariei Bistrita. Gheorghe Sabau a fost cercetat in 2005 și in alte dosare de catre
IPJ BN și Parchetul de pe langa Tribunalul Bistrița-Nasaud. Șeful IPJ BN de la acea vreme, Alexandru Tanco, a declarat in
2005 ca fostul șef al Finanțelor bistrițene mai era cercetat in doua dosare ce aveau ca obiect tot returnari ilegale de TVA.
Traficul de influența și definițiile lui
TRAFICUL DE INFLUENTA este stipulat in articolul 257 al Codului penal.
Continutul legal: "Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau
indirect, pentru sine ori pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are
influenta asupra unui functionar pentru a-l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu,
se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 10 ani. Dispozitiile art. 256 alin. 2 se aplica in mod corespunzator."
2. Conditii preexistente:
2A. Obiectul infractiunii:
– obiectul juridic special – este reprezentat de acele relatii sociale referitoare la desfasurarea activitatilor publice sau
private in conditii care sa asigure increderea si prestigiul de care trebuie sa se bucure personalul acestora. Comiterea
acestei infractiuni discrediteaza activitatea de serviciu si ii aduce grave prejudicii.
– obiectul material – acesta infractiune nu are obiect material, banii sau foloasele pretinse sau primite constituie bunuri
date pentru savarsirea infractiunii si vor fi supuse confiscarii.
2B. Subiectii infractiunii:
– subiectul activ – acesta este necalificat, putand fi orice persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are
influenta asupra unui functionar public sau functionar, aceste aspecte nefiind conditii ale subiectului activ ci mijloace
prin care se savarseste infractiunea. Participatia este posibila in toate formele sale. De cele mai multe ori fapta este
savarsita de rude, prieteni, cunostinte sau alte persoane care nici macar nu cunosc functionarul respectiv. In doctrina s-a
pus problema ca ar trebui pedepsiti si cei care cumpara influenta nefiind cu nimic mai prejos de cel care da mita. In
situatia in care cel care a conceput infractiunea si l-a determinat pe autor sa o comita este chiar intermediarul atunci el
va cumula calitatea de instigator cat si pe cea de complice, fiind in final pedepsit doar pentru instigare la trafic de
influenta.
– subiectul pasiv – este reprezentat de organul sau institutia de stat, de o unitate din cele prevazute in art. 145 C. pen.
sau orice alta persoana juridica a carei imagine a fost puternic afectata. In secundar sub. pasiv este chiar functionarul
public a carui imagine este denaturata prin savarsirea faptei.
Gazeta de Bistrița va continua seria anchetelor pe tema oamenilor aflați la putere in județul Bistrița-Nasaud, indiferent de
presiunile care se vor face asupra noastra. Radu Emil Moldovan, alaturi de colegul sau Ovidiu Crețu, va fi verificat in
fiecare licitație, in fiecare ban cheltuit, precum a fost investigat și Liviu Rusu, prezentat drept baronul județului. Noul
baron al județului, Emil Radu Moldovan, s-a imbatat in bautura puterii și speram ca o buna cunoaștere a faptelor sale care
sunt la limita penalului il va trezi la realitate.
Nota: Cristian Parasca ne-a spus telefonic ca a facut o greseala cand ne-a spus ca terenul a fost cumparat in 2000, acesta
fiind achizitionat in 2002.
Tiberiu Hrihorciuc