Producţia de măşti chirurgicale româneşti poate ajunge la 1 milion de bucăţi zilnic începând din 15 aprilie, astfel că din acea dată nu vor mai exista probleme cu aprovizionarea cu măşti, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

„În acest moment, exceptând fabricile de confecţii, care nu produc cu maşini automate de producţie a măştilor, există un singur producător care a pus o linie automată în producţie şi produce în momentul de faţă 120.000 – 130.000 de măşti pe zi. Din 15 aprilie, la acel producător ne putem duce la 400.000 – 500.000 de măşti zilnic, în paralel cu echipamentele automatizate comandate de compania Romarm, pe care sperăm să le punem în funcţiune tot în data de 13-14-15 aprilie, practic vom putea dubla această capacitate şi încercăm să ajungem la 1 milion de măşti zilnic”, a declarat Virgil Popescu, la Digi 24.

Ministrul Economiei a precizat că aceste măşti vor fi distribuite populaţiei şi personalului de asigurare a ordinii şi a măsurilor de carantină.

„Evident că toate aceste măşti vor fi distribuite către populaţie, către Armată, către Poliţie, către Jandarmerie, care sunt în prima linie de asigurare a ordinii şi a dispoziţiilor de carantinare, vor ajunge şi în spitale, dar în spitale măştile chirurgicale ale personalului medical nu sunt recomandate pentru cei care sunt în linia întâi de luptă împotriva coronavirusului.

Acolo trebuie măşti FFP2, FFP3, care şi ele vor începe să fie produse în România, probabil tot după data de 15 aprilie, într-un număr mai mic în schimb, 40.000 de măşti zilnice la acea companie din Maramureş care va produce şi măştile chirurgicale, şi la Romarm mai multe, probabil în jur de 100.000-150.000 de măşti FFP2 zilnic. Acelea vor merge direct către spitale, în paralel cu importurile, prin care au venit circa 2 milioane de măşti (…). Din 15 aprilie nu cred că vom avea probleme cu aprovizionarea cu măşti în România”, a menţionat Virgil Popescu.

Ministrul Economiei a adăugat că în această săptămână ar putea începe testele pentru ventilatorul mecanic proiectat în România.

„Sunt mai multe grupuri de lucru la nivel naţional care lucrează pentru a reuşi să pună la punct un prototip de ventilator mecanic. În momentul de faţă, din discuţiile pe care le-am avut ieri cu ministrul Apărării, Academia Tehnică Militară, împreună cu grupul de lucru din industria auto, ar fi finalizat acest prototip, urmând să-i facă testele la Târgu Mureş, din câte am înţeles, acolo există un laborator specializat în plămân artificial unde ar putea să-i facă testele acestui ventilator mecanic, chiar în această săptămână.
Dacă aceste teste sunt de succes, vom începe producţia în România a acestui ventilator, evident, încercând să vedem unde se pot face componentele acestui ventilator, acestui prototip, în interiorul industriei auto, dacă e nevoie să adăugăm să alăturăm altă industrie, şi sunt convins că dacă acest prototip va fi de succes vom reuşi să îl şi producem în România. Îmi este foarte greu să spun (când va intra în producţie, n.r.). Contează foarte mult de personalul medical, de personalul de ATI care a participat la aceste teste. Ei trebuie să ne spună dacă este ok, dacă funcţionează în parametri, pentru că până la urmă acest ventilator mecanic va trebui să salveze vieţi şi va trebui să fim siguri că va funcţiona corect, inclusiv cu persoane în stare de inconştienţă, pentru a putea să-l ventileze cum trebuie”, a afirmat Virgil Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.