Reprezentantii UE au prezentat raportul pe Justitie. Concluzia este ca stam destul de rau. Astfel, in momentul de fata in Romania nu exista un sef nou la DNA sau la conducerea Parchetului general si numirea unui ministru al Justitiei a fost facuta cu scandal, iar aceste aspecte au fost sesizate in raportul european. De asemenea, raportul mai noteaza faptul ca parlamentarii gasiţi incompatibili continua sa-şi desfaşoare activitatea nejustificat.
Raportul Comisiei Europene (CE) privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare consemneaza faptul ca exista intimidari şi harţuiri la adresa unor persoane din instituţiile statului, precum ANI, Curtea Constituţonala, Inalta Curte de Casaţie şi CSM. Purtatorul de cuvant al CE, Mark Gray, a susţinut ca este necesar sa fie un numar semnificativ de candidaţi şi care sa obţina avizul pozitiv al CSM. "Fireşte ca era de sperat ca pana acum sa fi avut un procuror general şi un şef DNA in funcţie. Persoanele recent nominalizate au fost respinse de presedintele Romaniei, asa ca Executivul european intelege ca va incepe o noua procedura, la care este necesar sa existe o cat mai larga participare. Comisia spune ca trebuie sa existe un nou proces de selectie, un proces de selectie transparent. Acesta ar fi cel mai bun mod de a restabili increderea publica", a mai declarat Mark Gray. El a amintit ca, in ultimele şase luni, Comisia Europeana şi-a exprimat de mai multe ori temerile in legatura cu procedura de selecţie a procurorului general şi a şefului DNA.
De asemenea, Gray, a facut trimitere la asa-zisele campanii media, care ar fi fost indreptate impotriva unor institutii precum Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii sau Curtea Constitutionala. De altfel, oficialul CE, a precizat ca au fost primite reclamatii cu privire la presiuni sau atacuri din partea media chiar din partea acestor trei institutii: “O mass-media libera si pluralista este extrem de importanta. Multi jurnalisti si-au exprimat ingrijorarea cu privire la mass-media din Romania. Am avut multe cazuri in care reprezentati de inalt nivel, ca judecatorii, au fost supusi presiunii unor atacuri, hartuiri, prin intermediul presei. Reclamatiile au fost primite din partea unor organisme ca CCR, CSM, ICCJ. Trebuie analizata aceasta problema. Cred ca se face si o campanie politica, dar, in mai multe cazuri, s-a intrecut limita. Este nevoie pentru stabilirea unor timpi reali de implementare a acestor reguli. Institutiile cheie, ca ANI, au continuat sa se dezvolte, dar e un mare semn de intrebare ca deciziile sale sunt frecvent contestate. Avem insa o ingrijorare: in cazul DNA, acesta a continuat sa rezolve cazuri de coruptie. In legatura cu spalarea de bani, au fost facute progrese, dar este si o ingrijorare aici in legatura cu lipsa unor statistici”.
Corupti si incompatibili
Oficialii europeni susţin necesitatea revizuirii regulilor privind libertatea presei, pentru a fi protejate instituţiile statului şi respectate drepturile fundamentale ale persoanelor, potrivit unor surse judiciare.
Concret, CE cere asigurarea de reguli efective impotriva persoanelor sau mass-media care aduc atingere instituţiilor publice sau sistemului judiciar, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului trebuie sa ia masuri pentru stabilirea şi intarirea codului de conduita. Raportul CE referitor la progresele justiţiei din Romania mai noteaza faptul ca parlamentari gasiţi incompatibili continua sa-şi desfaşoare activitatea nejustificat, fiind necesara adoptarea unor reguli clare, obiective privind suspendarea parlamentarilor care fac obiectul unor decizii definitive de corupţie sau de incompatibilitate. Raportul noteaza necesitate intrarii in vigoare a codurilor de procedura civila, penal şi de procedura penala la termenele stabilite.
Totodata, CE afirma ca reforma constituţionala din Romania trebuie sa respecte statul de drept, separaţia puterilor in stat, independenţa şi stabilitatea sistemului judiciar şi sa fie fundamentata pe un consens cat mai larg.
Potrivit oficialului, exista restanţe privind protecţia sistemul judiciar faţa de atacuri, demiterea miniştrilor cu probleme de integritate şi demisia membrilor Parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate.
Comisia susţine ca deşi respectarea Constituţiei şi a hotararilor pronunţate de Curtea Constituţionala a fost restabilita, nerespectarea independenţei sistemului judiciar şi instabilitatea cu care se confrunta instituţiile judiciare raman o sursa de ingrijorare.
Comisia va continua sa monitorizeze cu atenţie evoluţiile legate de reforma judiciara, de problemele de integritate precum şi de lupta impotriva corupţiei, a mai spus Gray. El a precizat, de asemenea, ca va fi menţinut dialogul cu autoritaţile romane, iar pana la finalul anului Comisia va face un nou raport pe MCV.
Nici un pas inainte
Comparativ cu raportul prezentat anul trecut, in justitia romaneasca nu a avut loc nici o evolutie.
“Consiliul Superior al Magistraturii si presedintii instantelor nu au facut inca o prioritate din consecventa jurisprudentei. Chiar si in cazurile in care judecatorii doresc sa imbunatateasca consecventa, acestia nu au la dispozitie instrumentele necesare pentru a avea acces la jurisprudenta altor instante. Nu a fost inca instituit un sistem de publicare electronica integrala a hotararilor instantelor, inclusiv a deciziilor inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Curtile de apel publica unele decizii, insa nu aplica criterii uniforme in acest scop. Principala baza de date judiciare (ECRIS) ofera acces doar la hotararile instantelor din circumscriptia unei anumite curti de apel, judecatorii neputand compara hotararile instantelor la nivel national. Un sistem alternativ, Jurindex, nu este actualizat”, arata precedentul raportul MCV.
Daca raportul ii acuza pe judecatori ca fac tot posibilul sa tergiverseze termenele unui proces de mare coruptie pana la intervenirea termenului de prescriptie, acelasi raport ii lauda pe procurori, in special pe cei ai directiei Anticoruptie
“Directia Nationala Anticoruptie (DNA) s-a dovedit a fi un acuzator energic si impartial in aceste cazuri. De asemenea, Romania a putut institui un sistem de detectare si sanctionare a conflictului de interese, a incompatibilitatilor si a detinerii de averi nejustificate. Agentia Nationala de Integritate (ANI) este o institutie pregatita sa isi continue cu fermitate mandatul.
Recentele actiuni menite sa accelereze judecarea cazurilor de coruptie la nivel inalt la Inalta Curte au inceput sa remedieze una dintre problemele majore care limiteaza actiunile disuasive de combatere a coruptiei. Performanta DNA a rezultat intr-o crestere importanta a numarului de hotarari pronuntate in instanta si de condamnari in cazurile de coruptie la nivel inalt, in special incepand cu 2010. Cu toate acestea, eficacitatea procedurilor in instanta, precum si consecventa si caracterul disuasiv al hotararilor in cazurile de coruptie la nivel inalt nu au egalat progresele inregistrate la nivelul urmaririi penale. Din 2007, cazurile de coruptie la nivel inalt au suferit intarzieri semnificative in instanta. Printre cauze se numara lacunele in legislatie si capacitatile insuficiente. Deficientele practicii judiciare, prezentate in detaliu in sectiunea precedenta a prezentului raport, sunt in special evidente in cazurile de coruptie la nivel inalt, in care se constata toleranta excesiva a judecatorilor fata de incercarile apararii de a amana si tergiversa procedurile in instanta, inclusiv atunci cand cazurile se apropie de implinirea termenelor de prescriptie”, se prezinta in raport.
Cand a inceput supravegherea?
MCV a fost iniţiat la 1 ianuarie 2007 pentru a asigura indeplinirea angajamentelor asumate de Romania in domeniul continuarii reformei judiciare şi a combaterii corupţiei, Comisia publicand rapoarte bi-anuale privind progresele inregistrate, insoţite de rapoarte tehnice care analizeaza detaliat fiecare dintre obiectivele fixate pentru a fi indeplinite. Raportul Comisiei Europene este realizat in baza informaţiilor transmise de autoritaţile romane şi de statele membre UE, organizaţiile internaţionale, experţi independenţi şi “o varietate de alte surse”, precum şi in baza misiunilor de experţi care au vizitat Romania.
Stefan Trandafir