„Partidul AUR (Alianţa pentru Unirea Românilor – n.r.) a constatat cu prea puțină surprindere că, prin adoptarea tacită a proiectului de lege privind autonomia așa-numitului Ținut Secuiesc, actualele partide parlamentare sunt complice ale grupării iredentiste și anti-constituționale numite UDMR.
Acest proiect de lege, care încalcă flagrant prevederile Constituției României și care prevede desființarea statului național, suveran, unitar și indivizibil România, a fost adoptat tacit de către Camera Deputaților încă din data de 23 aprilie 2020!
Până ieri, 27 aprilie, nici un politician sau partid din actualul parlament al rușinii naționale nu a luat act de acest lucru, nu a făcut vreo declarație și nu a condamnat acest proiect de lege. Asta înseamnă că fie aceste partide sunt total incompetente, fie lucrează la distrugerea statului român”, se arată într-un comunicat de presă al partidului AUR.
„George Simion, co-președinte al AUR a declarat că „într-o țară normală, a lucrurilor bine făcute, toți deputații ar fi fost anchetați pentru trădare națională. Indiferent că sunt incompetenți sau trădători, acești oameni nu au ce căuta în forul legislativ suprem al țării”.
Claudiu Târziu, co-președinte al AUR: „Partidul AUR cere instituțiilor statului român, dacă mai există și dacă mai funcționează, anchetarea inițiatorilor legii și a grupării extremiste și anti-constituționale UDMR”.
AUR cere președintelui României, Klaus Iohannis, în calitatea sa de „garant al independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării” să condamnarea de urgență proiectul de lege și să ia toate măsurile pentru sancționarea inițiatorilor. În calitate de președinte al Consiliului Suprem de Apărare al Țării, domnul Klaus Iohannis, are datoria să acționeze cu celeritate împotriva acestei amenințări deosebit de grave cu privire la integritatea României. În caz contrar, prin inacțiune, se face părtaș al acțiunilor UDMR.
AUR solicită Parlamentului României adoptarea de urgență a unui pachet de legi pentru protejarea românilor din județele Harghita, Covasna și Mureș, o minoritate lipsită de drepturi în propria țară și aflată la mâna satrapilor UDMR, precum și intervenția forțelor coercitive ale statului în privința acțiunilor iredentiste din județele Satu Mare și Bihor”, se mai arată în comunicatul de presă citat.
Bravo oameni care mai aveti inima romana! Trebuie sa ne trezim, sa nu ne batem joc de ceea ce ne-au lasat inaintasii. Unii si-au dat viata pentru pamantul tarii, iar noi acum sa il cedam tacit?
Acest titlu să-l scrieți cu litere de-o palmă !
Mulțam oameni de buna credință speram sa mai fie si mulți alți iubitori de neam și tara printre noi și voi Doamne ajuta.
Trebuie să ne unim forțele cu toții, de la mic până la mare sa fim alături de George Simion AUR sa dăm trădătorii ăștia jos.