Primaria municipiului Cluj-Napoca a incheiat  in 2009 asocierea cu Iulius Mall Cluj la doar un an de la semnarea actelor pentru amenajarea lacului din cartierul Gheorghieni, in urma nerespectarii de catre compania privata a obligaţiilor. Pe de alta parte Iulius Mall Cluj anunţa construcţia unui bloc de birouri şi amenajarea lacului fara sa obţina avizele de la Consiliul Local Cluj. Planul Urbanistic de Detaliu(PUD) nu a fost aprobat de catre consilierii locali in toamna anului trecut, insa compania condusa de Iulian Dascalu, om cu relaţii stranse in domeniul liberal, anunţa investiţii fara sa deţina avize.

Iulius Mall Cluj. Un mall construit pe un teren public pentru beneficiul unui privat, Iulian Dascalu. Extinderea acestui complex comercial continua pentru fructificarea cat mai mare a spaţiului public. Contractul Consiliului Judeţean Cluj, parafat de actualul senator Marius Nicoara, la vremea respectiva preşedintele CJ Cluj, cu Iulius Mall, reprezentat de Iulian Dascalu, nu stipula o investiţie in aceasta direcţie. Cu toate ca locurile de parcare ar putea fi diminuate, iar incasarile la bugetul de stat sunt in aer, nimeni nu se impotriveşte unei astfel de asocieri dubioase. Proiectul se dezvolta la şapte ani dupa semnarea asocierii dintre Iulius Group şi CJ Cluj. Targul cu oficialitaţile locale pare a fi ca cei de la Iulius Mall amenajeaza lacul din Gheorghieni in schimbul primirii unui aviz pentru construcţia unui bloc de patru etaje şi a unui bloc de opt etaje. Astfel, Planul Urbanistic de Detaliu prevede de fapt şi un "ansamblu de cladiri pentru birouri, cu regim de inalţime D+P+4E+R, D+P+8E la 10E+R."
„Compania Iulius Group a finalizat planul de reamenajare a spaţiului verde din vecinatatea Lacului de Vest, din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca. Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a acestei zone din imediata apropiere a Iulius Mall Cluj. Astfel, locuitorii oraşului vor beneficia de un parc proiectat dupa cele mai inalte standarde europene, pe o suprafaţa de aproximativ 10.000 mp. Lucrarile vor demara in primavara şi vor dura circa un an”, se arata in comunicatul oficial al Iulius Mall remis pe adresa redacţiei.
La dezbaterea iniţiala a Planului Urbanistic de Detaliu (PUD), mai mulţi consilieri locali nu au aprobat cladirea de birouri pe care Iulius Mall intenţioneaza sa o construiasca. La momentul respectiv s-a cerut desecretizarea contractului atat de catre consilierul local Adrian Popa, cat şi de un membru al opoziţiei, Gheorghe Vuşcan, care intre timp a ajuns prefectul judeţului. Steluţa Cataniciu, la acea vreme consilier local al PNL, a luat apararea unei companii cu adanci radacini liberale. Deşi la acea vreme liberalii şi cu social-democraţii erau deja inradacinaţi in interiorul Uniunii Social Liberal.

„Proiectul de hotarare conteaza. Ei au doar avizul de la comisie, hotararea de consiliu a fost amanata. Alta propunere nu a venit. Am vazut ca a aparut un articol in presa cu amenajarea unui parc, dar nu a venit in faţa consiliului cu o alta propunere. Din pacate sau din fericire hotararea necesita doar 14 voturi, nu necesita majoritate. Eu am observat ca s-au diminuat locurile de parcare. Chiar daca nu este terenul lor este suficient  acordul proprietarului. Se poate autoriza pe ideea ca e o investiţie.
Cine vrea sa amenajeze lacuri sau parcuri care sa fie de acces public sunt bineveniţi. E mai bine decat sa fie un contract de asociere pentru ca atunci pot sa faca şi reguli, sa ceara tot felul de taxe sau intrare, pe cand aşa nu se poate. La consiliu nu am primit alte oferte pentru amenajarea zonei respective”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Adrian Popa, şeful comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului din Consiliul Local.

Nicoara a amanetat Clujul unui afacerist liberal

Gazeta de Cluj v-a prezentat in exclusivitate contractul integral semnat de Marius Nicoara cu Iulius Mall obţinut de la o sursa. Actul a fost ţinut la secret pentru a proteja bataia de joc pe banii publici.  Actul a fost semnat de catre Marius Nicoara, Iulian Dascalu,  Ioan Presecan, şeful UNIVERS T de la acea vreme şi contabilul şef Maria Luca. Terenul de sub Iulius Mall era estimat la 10 milioane de euro, iar valoarea investiţiei care a trebuit sa fie facuta de omul de afaceri liberal a fost de 47 de milioane de euro. Nicoara a vandut 63.000  mp din Cluj-Napoca pe o suma infima: 45.000 de euro.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.