Ministerul Educației a anulat o mega-licitație pentru achiziția de măști de protecție pe care ar trebui să le distribuie gratuit elevilor și persoanlului din școli.
Acum, Ministerul mai încearcă o dată să cumpere măștile pe care este obligat prin lege să le asigure participanților la cursuri și examene, printr-o nouă procedură care a fost lansată în această dimineață. Întrebat de Edupedu.ro dacă vor ajunge măștile la timp în școli, secretarul de stat responsabil cu achiziția, Luminița Barcari, a declarat: “Noi ne străduim să ajungă până pe 2 iunie”, arată edupedu.ro.
- Ministerul vrea să cumpere minimum 15 milioane, maximum 17 milioane de măști prin proceduri de negociere fără publicare prealabilă lansate la aproape o lună de la anunțul oficial că școlile se redeschid pe 2 iunie pentru a-i pregăti pe elevi pentru examene
Prima procedură de achiziție prin care măștile trebuia să ajungă în școli astăzi, 25 mai, a fost lansată de Ministerul Educației condus de Monica Anisie abia marți, 19 mai 2020, la aproape o lună după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că elevii din ani terminali se vor întoarce la școală pentru a se pregăti de examene.
Contactată de Edupedu.ro, ministrul Monica Anisie a declarat: “Am anulat procedura [de achiziție de măști prin negociere fără publicare prealabilă, procedură accelerată prevăzută de legea achizițiilor publice – N.Red], de vineri, 22 mai, pentru că cei care au venit cu oferta de licitație inițial au spus că au pe stoc întreaga cantitate de măști [17 milioane de măști, potrivit primului Caiet de sarcini – N.Red.], după care au anunțat că au 6 milioane de măști, pentru ca la final să constatăm că din stocul pe care au anunțat că îl aveau nu există decât 1 milion 300 de măști. Procedura a fost anulată vineri și va fi reluată începând de astăzi”.
Rep: De ce ați întârziat lansarea achiziției? În caietul de sarcini spuneți că există o notă din 28 aprilie 2020 în care sunt enumerate categoriile de produse care urmează să fie achiziționate de MEC pentru continuarea studiilor, printre care și măști. Achiziția a avut loc abia pe 19 mai. De ce aproape o lună întârziere?
Monica Anisie: Au fost de îndeplinit anumite condiții, din punct de vedere procedural. Iar Legea 55 [care prevede obligativitatea ca Ministerul Educației să le asigure tuturor elevilor și profesorilor măști de protecție – N.Red. ] a apărut abia pe 15 mai și abia în această lege apare obligația ca Ministerul Educației să cumpere măștile.
Rep: Cine este firma care a câștigat prima procedură și cu care ați anulat vineri contractul?
Monica Anisie: Nu știu cine este firma și nici nu mă interesează. Din câte am înțeles, sunt numai firme de stat.
Au licitat 3 firme, una dintre condiții a fost ‘prețul cel mai mic’, iar din cele 3 una singură a avut măștile omologate. Ei au spus inițial că au întregul stoc, au fost declarați câștigători pentru 6 milioane de măști, iar noi am evaluat de la un singur producător.
Rep: De ce faceți achiziția prin procedură de atribuire directă și nu prin licitație sau pe fonduri europene?
Monica Anisie: Nu este procedură de atribuire directă, este o procedură de negociere fără publicare.
Nu eu m-am ocupat de procedură, persoana delegată pentru a se ocupa de tot ce înseamnă achiziții în Ministerul Educației este dl secretar de stat Rădulescu [primul secretar de stat numit de premierul Ludovic Orban în Ministerul Educației, Lucian Dragoș Rădulescu, secretar general al PMP Prahova – N.Red.], iar președintele comisiei de evaluare a fost dna secretar de stat Luminița Barcari [fost inspector școlar general la ISJ Ialomița și vicepreședinte PNL Ialomița – N.Red.].
Rep: De ce nu faceți achiziția pe fonduri europene?
Monica Anisie: Pe fonduri europene o facem. Noi punem la dispoziție suma, după care recuperăm pe fonduri europene. Ministerul Educației este prins în ghidul solicitantului publicat de Ministerul Fondurilor, ca eligibil pentru decontarea sumelor pentru achiziția de măști.
Rep: Vor ajunge măștile până pe 2 iunie în școli?
Monica Anisie: Dacă se vor respecta termenele impuse de Ministerul Educației în caietul de sarcini realizat acum, sigur că vor ajunge.
Întrebată de Edupedu.ro de ce la prima procedură Ministerul Educației a lăsat termen doar 4 ore pentru depunerea de oferte, secretarul de stat Luminița Barcari a declarat că “vom relua procedura, dar într-adevăr vom da posiblitatea mai multor agenți economici să își manifeste disponibilitatea pentru a doua etapă, când noi le vom transmite invitații. Noi vom da posibilitatea pe parcursul zilei de astăzi să își manifeste disponibilitatea de a participa. Este o comisie care ia decizii si mai mult nu va pot spune. În procedura de licitație nu putem să dăm anumite amănunte”.
Întrebată cine era firma cu care a anulat contractul, Barcari a răspuns: “Nici acest lucru nu știu dacă vi-l pot spune”.
În ceea ce privește lansarea cu aproape o lună a lansării procedurii de cumpărare de măști – având în vedere că pe 27 aprilie președintele Klaus Iohannis a anunțat că elevii din clasele terminale se vor întoarce la cursuri în perioada 2-12 iunie pentru a se pregăti de examene – Barcari a afirmat: “Nu am putut să facem imediat caietul de sarcini, până nu am fost siguri că avem fondurile necesare”.
Vor ajunge măștile în școli până pe 2 iunie? “Noi ne străduim să ajungă până pe 2 și eu cred că vor ajunge, dacă vom avea concursul agenților economici. Este timpul scurt, dar sper din tot sufletul”, a susținut Barcari.
Cum arată anunțul de achiziție de măști publicat în această dimineață, 25 mai, de Ministerul Educației:
Vezi aici cum arăta caietul de sarcini de la prima încercare de achiziție de măști – caiet de sarcini publicat de Minister pe 19 mai 2020 – Caietul de sarcini prevedea ca “termenul limită de depunere a ofertelor să fie în aproximativ 4 ore de la data transmiterii invitației de participare“.
Ce prevede Legea 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19:
Articolul 42
(1) În unitățile de învățământ preuniversitar, cu avizul CNSSU, prin ordin al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, se stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupun interacțiunea „față în față“, în condiții de protecție sanitară.
(2) Susținerea examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupun interacțiunea „față în față“ se organizează în condițiile prevăzute la alin. (1).
(3) Ministerul Educației și Cercetării are obligația de a asigura elevilor și personalului didactic și nedidactic implicat, pe toată durata activităților prevăzute la alin. (1) și (2), numărul necesar de măști de protecție ce vor fi purtate obligatoriu în spațiile închise din incinta unităților de învățământ.