În declarația dată astăzi, 3 iulie, Bogdan Despescu, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a anunțat că se vor intensifica numărul de controale pe litoral într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Acesta a anunțat organizarea unor grupuri de coordonare operativă la nivelul municipiului Bucureşti şi în judeţe sub coordonarea prefecţilor. Echipele de control vor avea o structură mixtă formată din inspectori de muncă și sanitari, dar și forțe de ordine precum polițiști și jandarmi. Aceste măsuri sunt o reacție la numărul crescut de cazuri de coronavirus din ultimele 3 săptămâni. Acestea vor ține zonele turistice și mai ales litoralul.
În privința sancțiunilor, secretarul de stat a declarat că „transmite un număr TelVerde la care oamenii pot face sesizări pe care noi le vom verifica. Acolo unde vom constata încălcări ale legii, vom lua măsuri ferme”
Care sunt măsurile ce trebuiesc respectate
Turiștii dar și operatorii economici trebuie să știe că, conform prevederilor aduse de relaxarea stării de urgență De asemenea, administratorii plajelor trebuie să ia măsuri pentru a limita accesul în funcţie de locurile disponibile, pentru a se evita aglomeratiile, să stabilească în mod clar culoare unidirecţionale, de intrare/ieşire, să limiteze numărul de angajaţi care intră în contact cu publicul. Accesul la plajă se va face după o rezervare, telefonică sau online.
Clienţii vor fi serviţi la locurile lor de pe plajă şi se recomandă servirea de produse ambalate individual, iar angajaţii operatorului economic trebuie să poarte măşti de protecţie. Totodată, zonele de lucru de pe plajă (scaunele sau turnurile salvamarilor) trebuie reamenajate, astfel încât aceştia să poată păstra distanţa de minim 1,5 metri între ei. Echipamentele de pe plajă (şezlonguri) vor fi dezinfectate după fiecare utilizare, înainte de a fi folosite de alţi clienţi. Totodată, trebuie asigurate substanţe dezinfectante pentru clienţi pe plajă şi la grupurile sanitare.
De asemenea, sunt interzise sporturile şi activităţile de agrement pe plaje în alte locuri decât cele amenajate, iar acolo se desfăşoară cu limitarea numărului de persoane care nu sunt din aceeaşi familie. În cazul plajelor neconcesionate, autorităţile locale sunt responsabile pentru măsurile de evitare a aglomeraţiei.