Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea Partidului România Mare (PRM) de suspendare a Hotărârii de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale pentru alegerile parlamentare. PRM a contestat la instanţa supremă decizia Curţii de Apel Bucureşti din 25 septembrie, prin care s-a respins cererea partidului de suspendare a HG 802/2008 privind delimitarea colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Cererea PRM de suspendare a HG a fost respinsă de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia în acest caz fiind definitivă. Potrivit solicitării PRM, Hotărârea Guvernului 802 din 31 iulie 2008 pentru aprobarea primei delimitări a colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicată în Monitorul Oficial 595 din 8 august 2008, este profund nelegală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.