Jurnalist, amendat pentru DELICT DE OPINIE PUBLICĂ, după ce a scris că un polițist local, soțul unui procuror DNA Cluj, a parcat ilegal. Abuzul angajaților Secţiei 5 de Poliţie

Luna trecută, Ziar de Cluj atrăgea atenția că polițistul local Boca Cristian (soțul procurorului DNA Luminița Boca) a parcat pe un loc interzis în fața Direcției de Asistență Socială Cluj-Napoca, un gest ce denotă ”lipsă de educație, tupeu și lipsă de orbaz”, scria jurnalistul Victor Lungu.

Câteva zile după publicarea articolului, firma editor a Ziar de Cluj a fost amendată cu 1.000 lei de către angajații Secției 5 de Poliție a municipiului Cluj-Napoca

”La rubrica intitulată VÂNĂTORI DE NESIMȚIRE, Victor Lungu a publicat un articol care, prin folosirea unui limbaj trivial dominat de expresii jignitoare la adresa doamnei procuror Boca Luminița și a soțului acesteia – funcționar public în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, a lezat demnitatea și onoarea acesteia și a instituțiilor publice în care aceștia își desfășoara activitatea”, arată agentul constatator.

”Toate persoanele prezente în sediul secției 5 Poliție la momentul încheierii prezentului proces-verbal au calitatea de agent constatator, astfel că niciun martor nu a fost de față la încheierea acestuia”, se mai arată în procesul verbal.

Ca urmare a amenzii aplicate, jurnalistul Victor Lungu explică într-un editorial scris în ziardecluj.ro, întregul fir al întâmplării:

”Firma editor a Ziar de Cluj a fost amendată pentru DELICT DE OPINIE. Printr-un abuz de interpretare a unei legi din 1991, angajaţii Secţiei 5 de Poliţie a municipiului Cluj-Napoca au considerat că este necesar să ne arate că NU sunt în slujba cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite, ci slugi umile ale bosuleţilor lor de conjunctură şi ne-au dat încă un exemplu despre cât de slabi pregătiţi profesional sunt şi cum se folosesc de sistem pentru a-şi servi propriile interese, pentru a se servi unii pe alţii.

Concret: l-am surprins parcând, ca un nesimţit, pe poliţistul local Boca Cristian, primul care ar trebui să dea exemplu de parcare corectă, având în vedere faptul că şi el este printre cei care îi amendează pe clujenii care parchează aiurea.

Rubrica „VÂNĂTORI DE NESIMŢIRE” există ca atare, inclusiv ca limbaj, din anul 2016. În această rubrică am descris şi ilustrat derapaje de la bunul simţ, cu preponderenţă cele privind modul de a se parca ilegal, cu scopul de a corecta astfel de derapaje.

Cum am mai scris, habar nu am avut că NESIMŢITUL care a izbutit (mă auto-citez din materialul incriminat): „o parcare de asistat mintal” „în faţa Direcţiei de Asistenţă Socială a municipalităţii clujene”, este poliţist local.

Citez în continuare: „Noi am fost intrigaţi de numărul maşinii şi de tupeul de neam prost pe care acest număr i-l conferă şoferului. Dacă ai număr cu BOC poţi parca ca un netot! Plus că e tare interesant să vii cu astfel de maşină ca să-ţi ridici ajutorul social, nu? Chit că lipsa de educaţie, tupeul şi lipsa de obraz ar trebui trecute la handicap. Măcar moral”.

Aşa că, ÎNAINTE de a semnala această NESIMŢIRE în Ziar de Cluj, am cerut ajutorul internetului pentru a-l identifica pe proprietarul maşinii, crezând că am de a face cu un nepoţel „din seria de nepoţi şi nepoate sinistre (ca obraz gros şi tupeu) cu care s-a procopsit Emil Boc în 16 ani de şefie”.

Aşa am aflat că este vorba despre poliţistul local Boca Cristian „soţ de procuror (că nu prea există funcţia de procuroare şi noi vrem să scriem măcar corect româneşte, nu ca toţi agramaţii care ne înjură) şi ginere de miliţian”.

Citez, în continuare: „ei, asta ar explica tupeul şi nesimţirea – inclusiv existenţa banilor pentru achiziţionarea maşinii. Căci, dragi clujeni, plătiţi impozite să ia salarii de la 4000 de lei în sus ad-labam, o haită de gardieni ai panseluţelor care sunt invizibili când ar trebui să fie vizibili şi extrem de vizibili (ca imagine), când nu ar trebui”.

Şi cam atât. Nimic despre soţie, despre care, ulterior numai, am aflat că este procuror DNA Cluj. Ceea ce explică ce spuneam mai sus: că indivizii care ar trebui să împartă dreptate abuzează de poziţia lor pentru a se servi între ei şi pentru a împărţi nedreptate cetăţenilor.

Poliţistul local a depus plângere pentru „jigniri în public” la Secţia de Poliţie nr. 5 a municipiului Cluj-Napoca. Adică eu l-am jignit că am scris că a parcat el ilegal, ca un nesimţit. Mai mult, a avut tupeul (mai mult ca sigur dat de poziţia în „sistemul ticăloşit” al soţiei) să îmi transmită prin intermediul agentului de poliţie care chipurile a făcut ancheta că să îi cer lui şi soţiei scuze public.

Lui pentru parcare izbutită, soţiei pentru ce?

Ei, aici avem o problemă cu agentul de poliţie care s-a ocupat de caz şi care îmi tot bălmăjea ceva despre cum i-am încălcat eu „gedepereul” doamnei procuror că am informat opinia publică că e procuror. Pe parcursul întregii discuţii asta am înţeles că anchetează agentul de poliţie, nu alte minuni pe care ulterior le-a trecut în procesul verbal. Şi că de ce am scris la ziar că nesimţitu local a parcat aiurea în loc să fac o sesizare la poliţie?

Poftim? Adică pentru ce mai sunt jurnalist?

În fine de la „gedepereu” şi lipsa de sesizare a organului înainte de a-mi face datoria, până la „folosirea unui limbaj trivial dominat de expresii jignitoare la adresa doamnei procuror Boca Luminiţa şi a soţului acesteia”, „au lezat demnitatea şi onoarea ACESTEIA (adică numai a ei? – nedumerirea mea) şi a instituţiilor publice în care (ilizibil) îşi desfăşoară activitatea”, e o cale extrem de lungă. Calea MINCIUNII şi BĂTĂII DE JOC la adresa mea ca cetăţean contribuabil.

Să lămurim „limbajul trivial dominat de expresii jignitoare la adresa doamnei procuror Boca Luminiţa”. Din ce v-am citat mai sus, unica referire la adresa „doamnei procuror Boca Luminiţa” (parcă se şi vede poziţia de drepţi care s-a luat în momentul în care s-a scris MINCIUNA ORDINARĂ de mai sus este (citez, din nou): „soţ de procuror”.

Să înţeleg că „doamna procuror Boca Luminiţa” se simte jignită că numitul poliţist local Boca Ciprian este soţul ei? Că din procesul verbal rezultă în clar că am lezat „demnitatea şi onoarea ACSTEIA”, nu „ACESTORA”, cum m-aş fi aşteptat. Cât despre „instituţii” şi „demnitatea” acestora, ar fi cazul să mai se treacă pe la şcoală şi să se înveţe că NIMENI nu-şi poate ascunde NEMERNICIILE în spatele instituţiei în care VREMELNIC lucrează. Aşa au încercat şi comandanţii Armatei a IV-a Transilvania în anii 90 să se ascundă în spatele instituţiei Armatei Române, clamând public că o jignesc şi o denigrez atunci când scriam despre culpele lor personale din timpul represiunii populaţiei civile în decembrie 1989. Culpe pentru care unii dintre ei au făcut ani grei de închisoare, materialele mele de presă fiind considerate meritorii pentru determinarea adevărului.

A ADEVĂRULUI, nu a minciunilor servite de o uniformă care se gudură pe lângă alta să-şi clădească imunitate şi impunitate în faţa dreptului la opinie, a libertăţii de expresie! Viaţa pe bani publici, nu este viaţă personală. Pe bani publici ai OBLIGAŢIA SĂ RESPECŢI TOATE LEGILE, nu să ceri ONOARE şi RESPECT în lipsa onorării obligaţiilor. Apoi, cu laşitate, să te ascunnzi după legile pe care, de altfel, prin atitudine, arăţi că nu dai doi bani!

Nu mai suntem, bă, miliţienilor, în anii 50 ai secolului trecut să spunem: „dai în mine, dai în tine, dai în clasa muncitoare, dai în fabrici şi ogoare”!

Simplullui executant al ordinului venit de la şeful direct al Secţiei de Poliţie numărul 5 a municipiului Cluj-Napoca, comisar şef de poliţie Augustin Sălăjean, nu am ce să-i reproşez (să-şi reproşeze singură că nu a înţeles nimic din 30 de ani de democraţie).

Mă bucur că am fost amendat pe o lege din anul 1991, an în care şeful Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, colonelul Virgil Ardelean (viitoarea „Vulpe”), mi-a închis în 15 minute expoziţia de caricatură „Sonata pentru democraţie în laminor” de la Librăria Universităţii. Tot pentru delict de opinie.

Şi, că tot vorbim despre delict de opinie, DREPTUL MEU INVIOLABIL LA OPINIE, le reamintesc acestor corigenţi la democraţie pledoaria cu care mă voi prezenta inclusiv în faţa instanţelor de judecată europene. Mă citez:

„Slujbaşii statului au impresia că aplicarea legii e un joc de „fircăi” unde pot „tăia” cu „tromful” paragrafele din lege care nu le convin. Grav pentru o democraţie clădită pe cadavrele a 1000 de români şi sângele vărsat de alţi 3000 în stradă, nu ştiu cine le-a băgat în cap că articolele de lege şi prevederile Constituţionale sunt ca „tromful” la jocul de „fircăi” şi că, dacă vii cu o prevedere mai tare şi mai mare, aia o anulează pe cealaltă…

Şi-atunci „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public”, care „SUNT INVIOLABILE” (Articolul 30, paragraful 1 din Constituţia României), s-ar poticni, ca de un ciot şi ar fi anulate de paragraful 6: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

„Nu poate” – în condiţiile în care cel intrat în pana jurnalistului are „demnitatea” să nu calce pe becul legilor, al prevederilor legale şi morale, are „onoarea” de a nu se folosi în interes personal de funcţia pe care o deţine, sau prevalându-se de funcţiile deţinute de terţi din familie, de pile, cunoştinţe şi relaţii.

Da, au dreptul la viaţă particulară, dar nu făcându-şi mendrele pe bani publici. Da, au dreptul la imagine, dar nu terfelind imaginea meseriei pe care şi-au ales-o, nemânjindu-şi-o prin lipsă de înţelegere a ceea ce li se permite să facă în spaţiul public îmbrăcaţi în „uniforma” meseriei, crezând că aceasta (plus pilele familiale, cunoştinţele şi relaţiile) le permit să fie deasupra celor cărora ar trebui să le fie exemplu.

Tot ce am descris mai sus au denumiri şi definiţii în Codul Penal (chestii cu foloase necuvenite pentru sine şi alţii, abuz în serviciu, abuz în funcţie, furt, delapidarea banului public şamd), nu pot fi invocate în sprijinul unui „drept” care să „taie” inviolabilitatea dreptului libertăţii de exprimare în descrierea unui abuz. Indiferent de cât de insignifiant consideră unii că ar fi acel abuz.

Pe poliţistul local al municipiului Cluj-Napoca, Cristian Boca, l-am prins parcând ilegal, ca un miliţian. Că aşa a considerat el că îşi apără „dreptul la imagine, onoare şi viaţă personală”, parcând unde l-a tăiat pe el necesitatea parcării. Aşa că l-am dat la rubrica VÂNĂTORI DE NESIMŢIRE a Ziar de Cluj, după ce, în prealabil, am cerut ajutor pe Facebook pentru identificarea „nesimţitului”.

Trei persoane diferite mi-au confirmat că este vorba despre un poliţist local, care are soţie procuror şi socru fost poliţist.

Ei, soţia poliţistului local, care ABUZEAZĂ de funcţia şi uniforma sa cel puţin în cazul dat „la gazetă”, este procuror DNA – ceea ce, din experienţa mea de 30 de ani de jurnalism, cam explică tupeul personajului. Bănuiesc că procurorul şi-a învăţat soţul să se dea lovit în „demnitate”, „onoare” şi „viaţă personală” pe motive de „gedepere” şi să facă o plângere la poliţie.

Urmând ca mai apoi, în cazul în care se lasă cu o amendă contravenţională către ziar, să-şi exprime de pe bază de poziţie dominantă (precedent) şi pretenţiile într-un proces civil (că, „uitaţi, onorată instanţă, şi poliţia i-a găsit vinovaţi”)”.

Şi, gata!”