Firma Trameco a semnat la mijlocul lunii august contractul pentru construirea unei secțiuni din Autostrada Transilvania (Brașov – Cluj – Oradea). Compania este administrată și controlată de Beniamin Rus, om de afaceri implicat într-un proces de corupție și condamnat la patru ani cu executare. Însă nu a apucat să ajungă la închisoare pentru că magistrații au decis rejudecarea procesului. Este vorba despre dosarul fostului şef al CJ Bihor, Alexandru Kiss. Potrivit DNA, firma Trameco ar fi fost implicată în spălarea a peste 800.000 euro, bani care ar fi ajuns drept mită apoi la Alexandru Kiss.
Pe 11 septembrie, CNAIR și compania Trameco au semnat contractul pentru construirea subsecțiunii 3C2: Chiribis – Biharia, km 30+550 – km 59+100 din cadrul Autostrăzii Transilvania (Brașov – Cluj – Oradea). Valoarea lui este de 326.515.056,68 de lei, fără TVA. Compania Trameco a câștigat acest contract în calitatea de lider al asocierii formate din firmele VAHOSTAV -SK, a.s. – DRUMURI BIHOR SA – DRUM ASFALT SRL – EAST WATER DRILLINGS SRL.
În 2018, compania Trameco a mai semnat cu CNAIR contractul în valoare de134.221.397,72 lei, fără TVA, pentru construirea subsecțiunii 3C3: Biharia – Borș (km 59+100 – km 64+450) din cadrul Autostrăzii Transilvania.
Însă, firma controlată de omul de afaceri Beniamin Rus, prin intermediul companiei Selina, este implicată într-un dosar de corupție în care patronul firmei a fost condamnat, în prima instanță (Tribunalul Bihor), la patru ani de închisoare cu executare. Cu toate acestea, la Curtea de Apel Oradea instanța a decis că procesul trebuie rejudecat pentru că inculpații nu au beneficiat de prevederile CEDO.
”Încălcarea dreptului la un procesul echitabil garantat inculpatului RUS BENEAMIN de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale, precum şi a dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale prin nemotivarea sentinţei penale nr. 85/18 iunie 2018 pronunţate de Tribunalul Bihor, în dosarul numărul 2022/111/2015 cu privire la acuzaţiile formulate de procuror împotriva acestui inculpat având în vedere următoarele argumente: a. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului instanţa are obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor (CEDO, hotărârea din 20 aprilie 2010, în cauza Boldea c. României, parag. 32 38); b. Considerentele hotărârii Tribunalului Bihor cu privire la inculpatul RUS BENEAMIN constau, în esenţă, într-o reproducere ad litteram a conţinutul rechizitoriului (inclusiv greşelile gramaticale sau de tehnoredactare) şi a poziţiei procesuale a parchetului cu privire la raportul de expertiză tehnică în specialitatea evaluare imobiliară întocmit de expertul Costea Florian Dorian, precum și în includerea unor scurte paragrafe din declarațiile inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi în faza cercetării judecătoreşti, Tribunalul Bihor neprocedând la analiza in concreto în considerentele hotărârii a apărărilor inculpatului RUS BENEAMIN (probe ori motive principale susţinute în apărare); c. Tribunalul Bihor nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din dispoziţiile art. 103 alin. (2) (…), procedură penală de a evidenţia modul în care a aplicat standardul probei „dincolo de orice îndoială rezonabilă” atunci când a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului RUS BENEAMIN; d. Nerespectarea de Tribunalul Bihor a standardului impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în privinţa motivării hotărârii judecătoreşti, prin raportare la inculpatul RUS BENEAMIN, conduce la imposibilitatea determinării în mod neechivoc a bazei epistemologice a convingerii instanţei şi echivalează cu o necercetare efectivă a „fondului” cauzei şi cu încălcarea principiului egalității armelor; e. Carenţele constatate în considerentele hotărârii cu privire la inculpatul RUS BENEAMIN echivalează cu lipsa unei judecăți efective a cauzei, care nu poate fi suplinită de către instanța de apel întrucât ar conduce la lipsirea inculpatului de un grad de jurisdicție”, arată o parte din motivarea soluției de rejudecare a procesului.
Magistratul care a dispus rejudecarea procesului este Mihai Udroiu, fost consilier la DIICOT al Alinei Bica, fostul șef DIICOT judecat pentru corupție.
Acest magistrat a fost acuzat de trafic de influenţă, potrivit unui document intern al DNA publicat de jurnalistul Robert Turcescu pe blogul lui în decembrie 2014. Judecătorul Udroiu ar fi acceptat promisiunea primirii unei excursii în Dubai de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.
Mită de sute de mii de euro
Revenind la afacerile penale în care este implicat omul de afaceri Beniamin Rus și compania Trameco, „inculpații Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos Laszlo și Rus Beneamin au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți comerciale înregistrate în România (Selina S.R.L. Oradea și Trameco S.A. Oradea) și Marea Britanie (Ariston Distribution Corporation LTD Londra), prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de 100.000 euro.
Spălarea banilor a fost efectuată sub masca plății (de către Selina S.R.L. Oradea) a unor utilaje pe care Trameco S.A. Oradea le-a importat de la firme din Germania, prin intermediul societății Ariston Distribution Corporation LTD Londra, controlată de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo.
Deși societățile din grupul Selina au negociat direct cu furnizorii germani, achiziția utilajelor a fost făcută prin intermediul societății paravan Ariston Distribution Corporation LTD Londra la prețuri cu circa 50% mai mari. Diferența de bani, în sumă de 100.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societății Ariston Distribution Corporation LTD Londra, în numerar, de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc.
Cei 100.000 euro, spălați prin intermediul operațiunilor descrise mai sus, reprezintă foloase necuvenite pe care inculpatul Rus Beneamin, în calitate de proprietar și administrator al grupului de societăți Selina Oradea, le-a plătit inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc pentru a-și exercita influența asupra funcționarilor implicați în derularea unor proceduri de achiziție publică, astfel încât acestea să fie adjudecate de firmele din grupul Selina.
În perioada 2005 – iulie 2006, inculpații Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos-Laszlo și Rus Beneamin au conceput și pus în aplicare un mecanism financiar complex, implicând societăți din România (Selina S.R.L. Oradea și Trameco S.A. Oradea) și SUA (Wasleys Worldwide LLC Washington), prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de aproximativ 702.375 euro.
Spălarea banilor a fost efectuată sub masca plății (de către Selina S.R.L. Oradea) a unor utilaje pe care Trameco S.A. le-a importat de la firme din Germania și Olanda, prin intermediul societății Wasleys Worldwide LLC Washington, controlată de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo. Deși societățile din grupul Selina au negociat direct cu furnizorii germani și olandezi, achiziția utilajelor a fost făcută prin intermediul societății paravan Wasleys Worldwide LLC Washington la prețuri mult mai mari”, se arată în actul de trimitere în judecată.
Am încercat să obținem din partea reprezentanților SC Trameco un punct de vedere, însă până la închiderea ediției nu am primit niciun răspuns.
Pe unde va trecea secțiunea construită de Trameco
Durata contractului pentru construirea subsecțiunii 3C2: Chiribis – Biharia, km 30+550 – km 59+100 este de 84 de luni și cuprinde: 6 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor (ce poate crește la 84 luni, respectiv 120 luni, în funcție de perioada de garanție ofertată).
Subsecțiunea 3C2 are o lungime de 28,55 km și începe în zona localității Sinlazar, respectiv km 30+550 pe traseul subsecțiunii 3C-2. În continuare traseul se desfășoară într-o zonă de câmpie, ce se înscrie între localitățile Mișca și Chislaz, unde drumul național DN19E (Chiribis – Salard – Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km. Traseul trece apoi la sud de localitatea Poclusa de Barcau, se înscrie din nou în lungul drumului național DN 19 E, între localitățile Sarsig și Haucesti și intersectează drumul județean DJ 767 (Tiglead – DN19E) la km 39+950. La km 40+980 traseul autostrăzii trece printr-o zonă de arie protejata Fegernic, pe o lungime de cca l00 m, intersectându-se apoi la km 41+319 cu drumul comunal DC42. De aici traseul autostrăzii trece la nord de localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local (la sud de Salard). În continuarea traseul autostrăzii se îndreaptă spre granița Româno-Ungară, intersectând drumul național DN 19 E, la km 55+100, drum național care se deviază de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km.