Magistraţii Tribunalului Cluj au decis trimiterea dosarului în care deputatul Virgil Pop este acuzat de trafic de influenţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia Tribunalului Cluj nu poate fi atacată. „Tribunalul Cluj şi-a declinat competenţa de soluţionare a dosarului deputatului şi a decis trimiterea acestuia către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a declarat judecătorul Petre Urs, purtătorul de cuvânt al Instanţei clujene. Acesta a mai declarat că: „Potrivit legii, dacă o persoană, după comiterea infracţiunii, dobândeşte calitatea de deputat sau senator, competenţa de soluţionare a dosarului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Atunci, evident, noi susţinem că nu este respectat dreptul la apărare pe care îl are orice cetăţean, adică acel triplu grad de jurisdicţie”.
Virgil Pop a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi instigare la fals.
(B.G.)
prost e romanul,se stia ca e un mafiot si tot a fost votat acest excroc!ne meritam soarta!