Primarul comunei Fărcășești din județul Gorj a fost amendat cu 1.500 de lei după ce polițiștii au constatat că acesta sărbătorea realegerea în funcție printr-o petrecere cu circa 200 de persoane la un restaurant, transmite TV Sud.

Petrecerea dată de edilul Constantin Drăgoescu la un restaurant din Bîlteni a fost oprită de forțele speciale de intervenție ale poliției.

Printre participanți se numărau și alți lideri liberali, transmite TV Sud

”La data de 2 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au luat măsura sancționării contravenționale față de un bărbat, de 46 de ani, din comuna Fărcășești, potrivit Legii nr.55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a transmis Inspectoratul județean de Poliție Gorj.

1 COMENTARIU

  1. Fiind de la pnl nu se deschide dosar pentru zadarnicirea combaterii bolilor? Ca pentru petrecerea de la Cluj Arena s-au sesizat procurorii. Poate colegii din Gorj ai procurorilor din Cluj au alte legi, sau invers. Astea sunt intrebari pe care ar fi bine sa le puna jurnalistii. Daca au 00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.