Unele persoane care se ocupă de managementul SRTv pun la cale dezvoltarea unei afaceri imobiliare, prin înstrăinarea unui teren aflat în aflat în proprietatea SRTv și destinat sediului Studioului teritorial TVR Cluj. Președintelui-Director General al Televiziunii Naționale, Doina Gradea, i-a displăcut punerea în lumină a unei astfel de fapte, astfel încât a numit o comisie care cercetează disciplinar întreaga conducere a TVR Cluj.

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împreună cu filiala MediaSind TVR au solicitat la data de 5 octombrie 2020, Comisiilor pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Senat și Camera Deputaților să ancheteze simulacrul de cercetare disciplinară a membrilor Comitetului Director al Studioului Teritorial TVR Cluj.

În luna iulie, MediaSind TVR a atras atenția membrilor CA să  intervină de urgență și să nu permită transformarea TVR în agenție imobiliară, în caz contrar vor fi produse prejudicii grave asupra patrimoniului SRTV, dar și a strategiei de dezvoltare a Studioului TVR Cluj.

De-a lungul timpului, Administrația Gradea a blocat participarea MediaSind TVR la ședința CA în care se discuta despre reacțiile internaționale față de abuzurile șefei TVR și despre afacerea imobiliară.

În urma unei ședințe de 6 ore a Consiliului de Administrație al SRTV de la finalul lunii iulie, singura informație concretă obținută de la șefa de la juridic (foto) este că, în opinia ei, terenul se va pierde în proporție de peste 50%, potrivit comunicatului de presă al MediaSind.

Doina Gradea și șefa juridic

SRTV riscă să piardă 4.174 mp din terenul aparținând TVR Cluj. Atât șefa TVR, cât și șefa compartimentului juridic s-au încurcat în explicații. Acestea nu au fost în stare să răspundă coerent la întrebările puse de reprezentantul salariaților, Karen Sebesi, referitoare la suspiciunile privind o posibilă afacere imobiliară cu proprietatea TVR, implicit, a statului român. 

Șefa compartimentului juridic, iritată de întrebările președintelui MediaSind TVR, Sorin Torică, a refuzat să explice de ce nu a angajat, ca și în cazul proceselor împotriva salariaților TVR și împotriva MediaSind, o casă de avocatură specializată în astfel de cauze. Aceasta a refuzat să explice și de ce TVR nu a contestat expertiza solicitată de către partea reclamantă. Șefa TVR a refuzat să explice de ce nu a solicitat în acest proces un mandat de reprezentare de la Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant al statului, precum și de la membrii CA. Nu în ultimul rând, aceasta nu a explicat de ce au fost ignorate toate semnalele de alarmă trase, de-a lungul timpului, de conducerea TVR Cluj.

Motiv uluitor pentru cercetarea disciplinară a TVR Cluj!

În urma acțiunii de cercetare disciplinară a unor angajați care au dovedit curaj și au semnalat membrilor Consiliului de Administrație și opiniei publice fapte cu iz de corupție din Televiziunea Națională, sesizate și la Direcția Națională Anticorupție, administrația Gradea a vrut să se răzbune pe conducerea TVR Cluj pentru că a reclamat afacerea imobiliară cu terenul studioului teritorial.

Enervată de faptul că directorul Studioului Teritorial Cluj, Romeo Couți, a semnalat oficial membrilor Consiliului de Administrație că instituția este în pericol să piardă aproximativ 5000 mp din terenul TVR Cluj din cauza unor manevre cu iz penal,  șefa Societății Române de Televiziune, Doina Gradea, a înființat o comisie formată din acoliții săi, printre care se află fostul colonel STS Adrian Fulea (foto), în prezent șeful compartimentului Informații clasificate din TVR, Roxana Ionescu, șefa departamentului Juridic, precum și Eduard Dârvariu, omul său de casă adus de la ProTv, pentru a sancționa întregul Comitet Director al studioului TVR Cluj. Acestei comisii s-a alăturat și Carla  Tompea, directorul de programe. 

Adrian Fulea

Motivul ticluit pentru cercetarea disciplinară celor 5 membri ai Comitetului Director TVR Cluj este unul halucinant, și anume, că nu ar fi respectat indicațiile prețioase primite de la București în timpul stării de urgență și nu ar fi oprit producția! Ba mai mult, în perioada Sfintelor Sărbători de Paște, aceștia au avut neobrăzarea să decidă transmiterea în direct a slujbei de la Mănăstirea Rohia! Cu alte cuvinte, pentru curajul de a nu opri producția și de a respecta misiunea publică a instituției prevăzută în propria lege de organizare și funcționare, întreaga conducere a TVR Cluj este acum cercetată disciplinar de comisia numită de Doina Gradea, la 6 luni de la comiterea așa-zisei fapte.

Anchetarea simulacrului de cercetare disciplinară de la TVR Cluj

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind împreună cu filiala MediaSind TVR au solicitat la data de 5 octombrie 2020, Comisiilor pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Senat și Camera Deputaților să ancheteze simulacrul de cercetare disciplinară a membrilor Comitetului Director al Studioului Teritorial TVR Cluj.

Luna trecută, MediaSind a acționat în justiție administrația Gradea pentru afacerea imobiliară cu terenul de la TVR Cluj, după ce aceasta a refuzat să răspundă unor solicitări de interes public.

MediaSind a cerut audierea președintelui-director general Doina Gradea, precum și a reprezențanților organizației în cauză pentru a prezenta probele care arată presiunile la care sunt supuși angajații TVR Cluj, jurnaliști care au avut curajul să demaște fapte cu iz de corupție din TVR. Precizăm că aceste fapte au ajuns inclusiv în atenția Direcției Naționale Anticorupție prin plângerea penală depusă de deputatul USR Emanuel Ungureanu, potrivit comunicatului MediaSind.

Marius-Petre Nicoară, senator PNL, face parte din Comisia de Abuzuri și a fost desemnat în funcția de raportor. Acesta a declarat pentru Gazeta de Cluj: “S-a decis să se facă o Comisie în cadrul căreia să aibă loc audierile. Acestea vor avea loc săptămâna viitoare, miercuri. Voi asculta toate părțile implicate. Eu am fost desemnat raportor și aștept până săptămâna viitoare înainte să spun mai multe despre acest subiect. Ar fi imoral din partea mea să mă antepronunț.”

MediaSind are dreptul legal să-şi reprezinte membrii din Televiziunea Română

Avocaţii SRTV au solicitat instanţei să constate că MediaSind nu este un sindicat constituit la nivelul SRTv şi, în consecinţă, nu are ce căuta în Televiziunea Naţională. Tribunalul Bucureşti a respins această acţiune, potrivit unui comunicat al MediaSind.

„Deşi instanţa a soluţionat cauza doar într-un singur termen, avocaţii SRTv au solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de aproximativ 11.500 lei, sumă pe care a plătit-o deja Televiziunea Română! Este revoltător că, în timp ce salariaţii instituţiei sunt plătiţi la minimul grilei de salarizare, iar studiourile teritoriale au primit buget zero lei pentru investiţii, Doina Gradea aruncă banii instituţiei pe cele mai scumpe case de avocatură din ţară doar pentru ca sindicatul nostru să dispară şi să nu mai demaşte ilegalităţile din TVR.”, se arată în comunicatul MediaSind.

Autopsia administrației Gradea: recorduri negative și management dezastruos

Membri ai Consiliului de Administrație (CA) al Societății Române de Televiziune (SRTV) au cerut încă din luna iunie retragerea Doinei Gradea din funcția de președinte- director general al Televiziunii Naționale, în urma abuzurilor repetate ale administrației Gradea și a managementului defectuos de care a dat dovadă. Deși solicitarea a venit din partea CA, unii membri din cadrul acestuia au susținut-o pe Doina Gradea. Directorul instituției publice de presă a primit inclusiv sprijinul reprezentantului Guvernului, Cătălin Blebea (trimis în judecată de DIICOT pentru fapte de corupție săvârsite într-o instituție națională de televiziune) și de reprezentanta UDMR, Nagy – Debreczeni Hajnalka (declarată incompatibilă de Curtea de Apel Cluj  în procesul cu ANI). Având susținerea acestor membri, Doina Gradea a refuzat să demisioneze, susținând că numai Parlamentul poate să o demită.

Ilegalităţi cercetate penal, descoperite de inspectorii Curţii de Conturi 

– venit salarial brut superior celui stabilit pentru funcţia de ministru pentru directorul general al SRTV în ultimii 2 ani;

– încheieri de contracte de drepturi de autor şi de drepturi conexe ulterior perioadei în care trebuia efectuată prestaţia care reprezenta obiectul acestora, cu întârzieri ajungând până la 70, respectiv 89 de zile, dovedind că procesul încheierii acestor contracte nu este reglementat corespunzător şi că operaţiunile efectuate au avut un caracter formal, fiind menite să simuleze doar aparența de legalitate;

– decontarea ilegală a sumei de 132.249,80 lei Filialei SRTV din Republica Moldova pentru cheltuieli de cazare şi utilităţi  pentru 4 salariaţi, în condiţiile în care nu se îndeplineau condiţiile de eligibilitate stabilite prin lege. În consecinţă, a fost prejudiciat bugetul de stat cu această sumă;

– nerespectarea prevederilor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, fondurile alocate de la bugetul de stat fiind utilizate în mod ilegal în deconturile de cheltuieli externe ale Preşedintelui-director general al SRTV, cu suma de 15 798 lei;

– atribuirea de contracte unor furnizori neeligibili (ofertele acestora erau neconforme); este vorba de un contract în valoare de 870.519 lei fără tva şi altul de 124.499,99 lei fără TVA; nici până în prezent aceste sume nu a fost recuperate de la persoanele vinovate, ceea ce reprezintă infracţiune;

– contracte ilegale de achiziții către un ofertant care a propus ca o parte dintre echipamentele care fac obiectul acestora să fie refurbished, deşi documentaţiile de atribuire a procedurilor de achiziţie în cauză nu prevedeau posibilitatea unor bunuri de acest fel. Astfel, au fost încheiate în mod ilegal contracte în valoare de 351.935,36 lei având drept obiect furnizarea de calculatoare de grafică, de 34.391 lei pentru furnizarea unor statii de lucru pentru redare materiale video, de 105.610 lei pentru achiziţionarea unui sistem de stocare, de 38.556 lei pentru achiziţionarea unor staţii de lucru pentru monitoarele video wall;

– procedură de licitaţie deschisă pentru achiziționarea unor cazane, hidrofoare, boilere şi echipamente nu a fost suficient fundamentată, iar atribuirea contractului unei societăţi comerciale s-a realizat contrar prevederilor legii;

 SRTV a procedat la transmiterea în SICAP a anunțului de atribuire aferent procedurii de achiziţie având ca obiect furnizarea  de elemente de susţinere a echipamentului de iluminat de producţie cu o întârziere de 14 zile faţă de termenul legal prevăzut de legislaţia privind achiziţiile publice;

– nesupunerea spre aprobare Consiliului de Administraţie a propunerilor de demarare a unor proceduri de achiziţie organizate pe loturi, precum şi de încheiere a contractelor rezultate în urma derulării acestora, deşi valoarea totală a achiziţiilor impunea acest fapt;

– prejudicierea bugetului de stat cu 174.808,62  lei întrucât a avut loc achitarea ilegală a unui furnizor privat pentru anumite servicii pe care acesta era obligat să le suporte gratuit, conform contractului încheiat cu conducerea TVR;

– încheierea unor contracte de cesiune drepturi de autor şi drepturi conexe pentru artiştii reprezentaţi de o agenţie privată, pentru recitalurile din cadrul Festivalului Cerbul de Aur 2018, fără aprobarea Consiliului Director şi fără a exista documente justificative care să ateste realitatea prestaţiei, în valoare de 11.365 lei;

– acum 2 ani a fost achiziționat un cazan în valoare de 831.616,03 lei de la o companie privată fără respectarea procedurilor legale;

– tot acum 2 ani, SRTV nu a executat bugetul de venituri şi cheltuieli al Festivalului Cerbul de Aur. Prin schimbarea surselor de finanţare şi în lipsa aprobărilor CD şi CA, prin conducerea executivă, SRTV a solicitat şi a încasat necuvenit de la Bugetul de stat suma de 1 548.146,96 lei;

 – încheierea unor contracte de cesiune de drepturi de autor şi drepturi de proprietate intelectuală pentru artiştii care au susţinut recitaluri în cadrul Festivalului Concurs Cerbul de Aur 2018, suportate din fonduri publice, în condiţiile nerealizării unei bune gestiuni financiare a sumelor respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.