Cei patru bărbaţi care au fost prinşi în flagrant când încercau să detoneze un bancomat din Vranceanu fost reţinuţi pentru 24 de ore. Aceștia sunt bănuiţi de detonareamai multor bancomate în România şi Uniunea Europeană.

”În urma probatoriului administrat în cazul celor 4 persoane bănuite de detonarea mai multor bancomate, prinse de poliţiştii de investigaţii criminale şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Galaţi au dispus au dispus reţinerea pentru 24 de ore acestora. Astăzi, cei patru urmează să fie prezentaţi Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă”, a transmis, vineri, Poliţia Română, conform News.ro.

Cei 4 bărbaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat în formă continuată, nerespectarea regimului materiilor explozive în formă continuată şi distrugere, scrie stiripesurse.ro.

Ancheta în acest caz arată că membrii grupării şi-ar fi asumat şi executat roluri bine stabilite în activitatea infracţională.

”Astfel, unul dintre ei şi-ar fi asumat rolul de lider al grupării infracţionale, acesta fiind, de altfel, cel care ar fi avut legătura directă cu persoana care i-ar fi furnizat dispozitivele explozive improvizate sau care îi împărtăşea cunoştinţele necesare pentru construirea acestora. Totodată, acesta ar fi decis participarea celorlalţi membri la comiterea faptelor, atribuindu-le acestora rolurile diferite şi ar fi stabilit cum să împartă banii obţinuţi fraudulos”, au mai transmis autorităţile.

Tot liderul era cel care ar fi ales traseele de deplasare de la locurile de întâlnire spre locurile unde erau amplasate bancomatele.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.