Potrivit DNA, după obţinerea avizului favorabil din partea Camerei Deputaţilor, procurori au dispus urmărirea penală faţă de Nicolae Bănicioiu, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.
„În perioada în care a deţinut funcţia de ministru al tineretului şi sporturilor, suspectul Bănicioiu Nicolae ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri şi ulterior ar fi primit de la unul dintre aceştia, suma totală de 1.292.122 lei, reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de firmele controlate de cei doi oameni de afaceri, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra ministrului Sănătăţii şi a funcţionarilor publici din cadrul acestei instituţii pentru a-i determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de numirea în funcţia de manager/menţinerea în funcţia de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfăşurau proceduri de achiziţii publice, alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare”, arată DNA.
Potrivit informaţiilor procurorilor, la săvârşirea presupuselor fapte, Bănicioiu Nicolae ar fi fost ajutat de o altă persoană, suspect în cauză.
„Aceasta ar fi fost numită ca asociat în cele două firme, cu o cotă de participare la beneficii, în condiţiile în care titularul în fapt al părţilor sociale era Bănicioiu Nicolae. Persoana respectivă ar fi semnat dispoziţiile de plată a dividendelor presupus emise de cele două firme ce ar fi avut-o pe ea ca beneficiar (ambele la data de 26.02.2014), deşi suma de bani s-ar fi primit cash de Bănicioiu Nicolae de la unul dintre cei doi oameni de afaceri”, spun procurorii într-un comunicat de presă transmis vineri.
Procurorii anticorupţie au informaţii că şi ulterior, în calitate de ministru interimar al sănătăţii, iar apoi ca ministru titular al portofoliului, Nicolae Bănicioiu ar fi primit de la aceiaşi oameni de afaceri, prin intermediul aceleiaşi persoane, suspect în cauză, prin metode similare disimulate în presupuse dividende cuvenite altora, suma totală de 2.612.389 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile de ministru al sănătăţii. „Concret, banii ar fi fost primiţi în schimbul numirii/menţinerii în funcţii de manager a unor persoane, la anumite spitale cu care oamenii de afaceri aveau relaţii contractuale, precum şi pentru alocarea preferenţială de fonduri spitalelor cu care oamenii de afaceri aveau contracte”, se arată în comunicatul DNA.
În acest caz, DNA a dispus sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile, poprire pe conturi avându-l ca titular pe Nicolae Bănicioiu.
Nicolae Bănicioiu a rămas, de marţi, fără imunitate parlamentară, după ce 202 deputaţi au votat „pentru”, iar 12 „împotrivă”. Procurorii au cerut Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru Nicolae Bănicioiu, fost ministru din perioada 2012 – 2014, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă pe lângă ministrul Sănătăţii din acea perioadă