ludovic orban

Salariul de consultant al Casei de Avocatură Doru Trăilă și Asociații, de 9.000 de lei, declarat de Ludovic Orban în decembrie anul trecut, a crescut de peste zece ori, potrivit declarațiilor de avere depuse de același premier, în 15 iunie, respectiv 9 octombrie 2020. Mai mult, deși, anul trecut, Orban nu menționa niciun cont bancar deschis pe numele său, anul acesta el menționează că este titularul unui cont deschis încă din 2002, în care a reușit să economisească cu 5.400 de lei mai mult decât salariul ridicat, conform mențiunilor premierului, de la Palatul Victoria. Salariu din care, practic, a achitat și amenda de 3.000 de lei, aplicată de poliție după episodul cu tutun și alcool, din luna mai, din Palatul Victoria, scrie ”Jurnalul National”.

În declarația de avere depusă la data de 3 decembrie 2019, cu o întârziere de o lună de la preluarea funcției, prim-ministrul Ludovic Orban menționa, la capitolul venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie realizate în ultimul an fiscal, că a câștigat, din consultanța tehnică oferită celebrei deja conmpanii de construcții târg-mureșene Revicond Canaltech SRL, suma de 28.356 de lei brut. Iar documentul respectiv confirma ceea ce deputaul Cristina Trăilă dezvăluise, în cadrul unei emisiuni televizate, respectiv că, după ce a plecat de la firma de construcții, Orban a lucrat pentru casa de avocatură Doru Trăilă & Asociații. Pentru cele aproximativ două luni în care Ludovic Orban a prestart servicii de „consultanță tehnică” pentru această casă de avocatură, actualul premier scria în declarația de avere din 3 decembrie 2019 că a fost remunerat cu suma totală de 9.000 de lei net. 
Ei, bine, în vara anului curent, premierul Ludovic Orban a completat o nouă declarație de avere, pe care a datat-o 15 iunie 2020, unde suma încasată de la SCA Doru Trăilă & Asociații s-a… înzecit. Mai exact, în loc de 9.000 de lei, cât menționa în luna decembrie, Orban scrie că a încasat de la casa de avocatură suma de 90.239 de lei net. De zece ori mai mare, la care se mai adaugă 239 de lei. Aceeași mențiune se regăsește, de altfel, și în ultima declarație de avere, completată de premierul Ludovic Orban, în data de 9 octombrie 2020, în calitate de candidat, din partea PNL, la alegerile parlamentare programate pentru 6 decembrie.

De la 9.000 lei la 90.239 lei

Studiind cu atenție toate aceste trei documente, „Jurnalul” a descoperit o altă „minune” financiară” pe care primul ministru a săvârșit-o. Astfel, în declarația de avere completată în 3 decembrie 2019, la capitolul active financiare, Ludovic Orban nu a menționat existența niciunui cont sau depozit bancar care să-l aibă pe el titular, ca persoană fizică. Există două conturi bancare care o au titulară pe soția sa, Mihaela.

În declarația de avere completată la data de 15 iunie 2020 însă, în document apare, ca de niciunde, un cont curent deschis încă din anul 2002, la Unicredit Bank SA, în care premierul menționează că a economisit suma de 27.059,20 lei. Cu alte cuvinte, în condițiile în care soția lui Orban nu realizează venituri (cel puțin nu venituri care să se regăsească oficial în aceste declarații de avere), premierul a reușit performanța ca, din cei 9.000 de lei de la casa de avocatură, la care se adaugă cei 28.356 lei brut, de la Revicond Canaltech, câștigați anul trecut, să economisească într-un cont deschis în urmă cu 18 ani 27.059,20 lei. Rămânându-i pentru trai 10.296,9 lei.

Contul bancar fantomă

Lucrurile devin și mai interesante în declarația de avere din 9 octombrie 2020, când, în contul deschis la Unicredit Bank SA, Ludovic Orban menționa că are economisită suma de 59.984,01 lei, mai mare cu 33.664,01 lei decât în declarația din 15 iunie. Și asta, în condițiile în care, conform propriilor sale mențiuni, în ultimul an fiscal anterior acestei declarații, arată că a încasat, în calitate de prim-ministru, de la Guvernul României, suma netă de 27.230 lei. Practic, tot salariul de la Guvern a fost depus la bancă, dar peste acesta au mai intrat în contul respectiv 5.434,01 lei.

Deloc de neglijat este faptul că, în luna mai a acestui an, Ludovic Orban a fost amendat cu suma de 3.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor sanitare stabilite chiar de el, după ce a fumat și a băut alcool, împreună cu mai mulți colegi de Cabinet, de ziua lui, în Cabinetul de la Palatul Victoria. 

Datoria dispărută

La sfârșitul anului trecut, „Jurnalul” a dezvăluit că, din documente oficiale, respectiv din declarațiile de avere pe care Ludovic Orban (datornic) și Mircea Cazan (creditor) le-au depus, începând cu anul 2014, în calitate de deputați PNL, rezultă că între cei doi a fost încheiat, în data de 24 octombrie 2014, la notariat, un contract de împrumut, cu numărul 1574, prin care Cazan l-a împrumutat, pe perioadă nedeterminată, pe Orban cu suma de 220.000 de lei și 30.000 de euro. Conform declarației de avere depuse de Mircea Cazan la începutul anului 2016, Ludovic Orban i-a restituit mare parte din această datorie, rămânând restant cu suma de 10.000 de euro.

Creditul a figurat în declarația de avere depusă, în luna ianuarie a anului 2017 de Ludovic Orban, la ieșirea din mandatul de deputat, dar a dispărut din declarația de avere a lui Orban din 3 decembrie 2019, în calitate de prim-ministru. 

Creditorul său, Mircea Cazan, este, în prezent, senator PNL și a depus, în această calitate, declarații de avere în datele de 13 iunie 2017, 15 ianuarie 2018, 13 iunie 2018 și 14 iunie 2019. În toate aceste documente figurează datoria lui Ludovic Orban, în sumă de 10.000 de euro. Nemenționarea vreunei datorii de către premier în declarația de avere din luna decembrie a anului trecut conduce la ipoteza că această datorie a fost achitată. Numai că nu este clar din ce bani. 

Sursa: ”Jurnalul National”.

3 COMENTARII

  1. orban lociko este o eroare a naturii,subinginer la zi?seral? f.t?
    TCM de 4 ani nu a existat pt ingineri numai pt SUBINGINERI,mari specialisti juristi
    in rest spalare de bani cu cazan(sibiu)si turcan raluca din botosani( actuala actionara la soma sibiu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.