„Dacă vrem să ne păstrăm libertatea, Europa nu se poate preda în faţa reţelei Soros”, a scris prim-ministrul ungar Viktor Orbán, pe pagina miniszterelnok.hu, ca reacţie la un articol pe care György Soros l-a publicat zilele trecute, transmite agenția maghiară de știri MTI.

În introducere, premierul Ungariei a scris: mulţi cred că un prim-ministru nu ar trebui să se certe cu György Soros, căci acesta
este un infractor economic, care şi-a dobândit averea prin speculaţii, prin distrugerea a milioane de oameni şi prin şantajarea economiilor naţionale. Aşa cum guvernele nu pot duce negocieri cu teroriştii, nici şefii de guverne nu pot avea dispute cu infractorii economici.

Totuşi, acum este nevoit să facă asta, a continuat Viktor Orbán. Şi asta întrucât, în cadrul articolului pe care l-a publicat în urmă cu o săptămână, pe pagina Project Syndicate, acest miliardar în dolari, de origine maghiară, i-a instruit pe liderii UE să pedepsească sever statele membre ale Uniunii Europene care nu doresc să se integreze în imperiul european aflat în proces de unificare, sub egida unei societăţi deschise globale.

Premierul Ungariei a explicat: de-a lungul istoriei, puterea Europei a constat, întotdeauna, în naţiuni, şi toate încercările de unificare a Europei sub auspiciile unui imperiu au eşuat. Europa va fi din nou puternică atunci când naţiunile sale vor fi din nou mputernice şi se vor împotrivi tuturor aspiraţiilor imperiale, a subliniat Orbán.

Acum, însă, s-au pus din nou în mişcare nişte forţe puternice, care vor ca naţiunile Europei să dispară şi continentul să se unească sub auspiciile unui imperiu global. “Reţeaua Soros, care s-a infiltrat prin toată birocraţia europeană şi elita politică, depune de ani de zile eforturi pentru a face din Europa un continent de imigranţi. Astăzi, cea mai mare ameninţare asupra ţărilor UE o reprezintă reţeaua Soros, care promovează o societate deschisă, globală şi care vrea să desfiinţeze cadrele naţionale. Obiectivele reţelei sunt evidente: crearea prin accelerarea migraţiei a unei societăţi deschise, multiculturale, mixte din punct de vedere etnic, desfiinţarea posibilităţii naţiunilor de a decide şi punerea acesteia în mâinile elitei globale”, a explicat premierul maghiar.

Potrivit lui Viktor Orbán, UE a fost afectată în 2008 de o criză economică, în 2015 de criza migraţiei, iar în 2020 a venit această pandemie devastatoare. Europa nu şi-a revenit nici din crizele anterioare, astfel încât impactul epidemiei de coronavirus ar putea cauza probleme şi mai mari, ale căror semne se şi arată deja: datoria publică, şomajul şi starea economiei mai multor ţări a atins un prag critic, a opinat premierul, subliniind că nu a existat niciodată o nevoie mai mare de solidaritate europeană.

În niciuna dintre crize, “speculantul acesta, care spune că este un filantrop”, nu a privit interesele cetăţenilor europeni, ci a acţionat doar în propriul său beneficiu, a continuat Orbán. În timpul crizei economice a lansat un atac împotriva forintului şi a celei mai mari bănci maghiare, din perioada crizei migranţilor nu putem uita planul său privind accelerarea, organizarea şi finanţarea relocării imgranţilor, iar acum, în loc de solidaritate, a venit cu propunerea de a ne pedepsi unii pe alţii, a enumerat prim-ministrul.

Viktor Orbán a semnalat că, împreună cu reţeaua Soros, numeroşi birocraţi UE de rang înalt lucrează la construirea unui sistem
instituţional care – sub auspiciile unei societăţi deschise – să impună naţiunilor libere şi independente ale Europei un mod de gândire unitar, un model cultural şi social unitar, privând fiecare dintre popoare de dreptul de a-şi decide propriul destin.

Acestui scop îi serveşte şi propunerea pe care au numit-o dominaţia legii (rule of law), dar care este de fapt dominaţia celui mai puternic (rule of majority), a adăugat Orbán. Soros vrea o societate deschisă (open society), în timp ce noi vrem “o societate sigură” (safe society), a scris premierul. Potrivit lui Soros, democraţia nu poate fi decât liberală, dar Ungaria crede că poate fi şi creştină. În opinia lui Soros, libertatea nu poate servi decât autorealizării; Ungaria crede, însă, că libertatea poate fi folosită şi pentru a urma învăţăturile lui Hristos, pentru slujirea patriei şi pentru protejarea familiilor, a scris Orbán, subliniind că libertatea creştină se bazează pe libertatea de alegere, iar acest lucru este, acum, în pericol.

Statele membre din partea de est a Uniunii Europene ştiu bine ce înseamnă să fii liber. “Mai suntem aici câţiva din acea
generaţie de luptători pentru libertate – cei care trăim în ţările fostului Bloc Estic – care încă mai au amintiri personale despre ce înseamnă să te opui unor practici arbitrare (rule of man) şi cu versiunea comunistă a acestora.

Orbán a mai scris că liderii occidentali, care au trăit toată viaţa într-o lume a libertăţii moştenite şi a dominaţiei legii (rule of law), ar trebui să asculte acum de cei care au luptat pentru libertate şi care pot face diferenţa, în baza experienţei lor personale, între dominaţia legii (rule of law) şi practicile arbitrare (rule of man). Trebuie să accepte faptul că “noi nu putem renunţa, nici în secolul 21, la libertatea pentru care ne-am luptat la sfârşitul secolului 20”.

Lupta pentru noul imperiu de la Bruxelles, respectiv împotriva acestuia nu a fost încă decisă. Bruxelles-ul pare să cadă, dar multe state naţionale încă mai rezistă. “Dacă vrem să ne păstrăm libertatea, Europa nu se poate preda în faţa reţelei Soros”, scrie Viktor Orbán în replică la articolul publicat de György Soros.

Pe pagina sa de Facebook, alături de materialul publicat, prim-ministrul a scris: “articol interzis, care nu a putut să apară în Project Syndicate”.

Text preluat integral de pe FLUX 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.