Potrivit Radio Europa Liberă, statul român a plătit circa 165.000 de euro pe CovTrack, o aplicație de mobil pentru detectarea și alertarea contacților în cazurile de Covid-19.

Aplicația a fost dezvoltată de firma unor cercetători în domeniul spațial de la Măgurele (Romanian in Space Engineering) într-un consorțiu format din Institutul de Științe Spațiale, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în urma câștigării unui concurs de proiecte desfășurat de Ministerul Cercetării.

Aplicația, împreună cu un model epidemiologic de tip SIR (susceptibili, infectați, recuperați) și un alt modul IT pentru detectarea anonimă a marilor aglomerații din diverse zone, este gata încă din luna septembrie, dar autoritățile au decis să o pună la naftalină.

De atunci așteptăm ca autoritățile să decidă cum vor să meargă mai departe cu implementarea. Nici noi nu înțelegem. Noi am încercat să informăm, să fim cât mai transparenți în toate direcțiile. Așteptăm și noi un semn, să știm care este implicarea autorităților”, spune dezamăgit Mugurel Bălan, unul dintre cercetătorii care a lucrat la dezvoltarea aplicației CovTrack.

Pot să înțeleg argumentul că o aplicație de acest gen ar speria populația, ar crede că este urmărită, asta dacă autoritățile nu investesc în promovarea și explicarea unei astfel de aplicații și a beneficiilor pe care le aduce. Dar acum, folosind funcțiile comune de la Google și Apple, este absolut imposibil pentru un dezvoltator de aplicații să facă ceva care să și urmărească utilizatorii”, spune Mugurel Bălan, pentru Europa Liberă.

Potrivit sursei citate, a mai fost lansată, deja la liber, de către un ONG, și o a doua aplicație în acest sens, dar autoritățile nu par să fie interesate de aceasta.

1 COMENTARIU

  1. „alt modul IT pentru detectarea anonimă a marilor aglomerații din diverse zone”- ceva de genul: amice, esti idiot. Nu domnule, idiot esti tu. Ca si crezi in Mos Craciun si Ileana Cosanzeana. Cum anonima? Fiecare telefon are un IMEI unic care-ti permite sa-l VEZI TU PE APLICATIA SULII CA ESTE INTR_UN ANUMIT LOC. Ca tu sau beneficiarul aplicatiei, sterge sau nu „logul” cu seria telefoanelor interceptate e o poveste. Pur si simplu aplicatia este neconstitutionala si cei care au dat banii statului pentru a creea asa ceva pentru ORICINE ALTCINEVA DECAT SERVICIILE DE INFORMATII , trebuie sa de-a banii inapoi la buget. Si cei ce au fost partasi(producatorii) la infractiune condamnati ca atare. Ce zici tu daca Mandea, cumpar o „aplicatie” de pe Darkweb care-ti spune parolele la toate „sculele” wi-fi Huawei si o pun publica pe Google Market? Sunt sau nu infractor? Ghici? (cred ca nu apuc, ca-mi bat dinti jos chinezoii)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.