George Mihai, un dezvoltator imobiliar din bucurești a fost reținut de poliție sub acuzația că a agresat sexual o fetiță care locuiește în ansamblul Cartierul Verde din Bragadiru.

Individul nu este la primul scandal sexual, după ce, în vară, mama unei fetițe l-a acuzat că i-a invitat copilul să consume alcool, în restaurantul pe care acesta îl deține în complexul respectiv, relatează Gândul.

În plus, bărbatul ridicat de polițiști a fost implicat, în ultimii ani, în mai multe scandaluri publice după ce a intrat în conflict și cu luptătorii Ion Pascu și Benny Adegbuyi, care cumpăraseră apartamente în Cartierul Verde Bragadiru și care au avut unele nemulțumiri legate modul de facturare al utilităților.

Polițiștii ilfoveni au intrat în alertă, duminică, în jurul orei 10.30, după ce tatăl unei fetițe în vârstă de 14 ani a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat că fiica sa a fost agresată sexual. Bărbatul a spus că locuiește în Cartierul Verde Bragadiru, iar presupusul agresor este chiar omul de afaceri care a construit complexul.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, în cursul zilei de vineri, fetița ieșise să-și plimbe câinele. Animalul a fost, însă, atacat de câinii dezvoltatorului George Alin Mihai, care fuseseră lăsați liberi. Ulterior, bărbatul a văzut-o pe fată în timp ce se plimba alături de doi băieți de vârsta ei și i-a invitat pe toți trei, chipurile, să le arate câinii lui și să-i convingă, astfel, pe copii, că nu sunt animale agresive.

În acest context, cu toate că de față se aflau și cei doi băieți, omul de afaceri a luat-o pe fată de mână și a sărutat-o, cu toate că aceasta a încercat, din răsputeri, să se ferească. Mai mult, spun polițiștii, bărbatul ar fi încercat să-i bage și mâna sub haină.

A doua zi, copila abia ieșise din casă, să-și plimbe cățelul, când s-a întâlnit din nou cu dezvoltatorul imobiliar. Acesta ar fi încercat pentru a doua oară s-o atingă în zonele intime, moment în care, pentru a se apăra, victima a luat câinele în brațe, iar George Alin Mihai ar fi renunțat.

Abia duminică, undeva în jurul orei 10.30, aceasta i-a spus tatălui ei ce s-a  întâmplat, iar părintele a sunat disperat la Poliție.

Sursele citate au declarat, pentru Gândul.ro, că, după ce au fost identicate eventiualele camere de supraveghere care ar fi putut să surprindă cele relatate, atât fata în vârstă de 14 ani cât și cei doi prieteni ai săi au fost audiați în prezența părinților, a unui avocat din oficiu și a unui reprezentat al Direcției pentru Protecția Copilului.

Ulterior, duminică seara, polițiștii au descins cu trupele speciale în complexul imobiliar și l-au ridicat pe George Mihai, în cătușe, acesta fiind reținut pentru 24 de ore.

Dezvoltatorul a vrut să cumpere tăcerea victimei

Tatăl fetei a povestit, în exclusivitate pentru Gândul.ro, că, după ce a fost ridicat de autorități, George Mihai l-ar fi căutat prin intermediul unei alte persoane și i-ar fi transmis că, dacă își retrage plângerea, îi face cadou un apartament. „George Mihai mi-a transmis că, dacă renunț la plângere, îmi dă, gratis, un apartament. Am refuzat imediat. Ce părinte își poate vinde copilul? Fetița mea este încă în stare de șoc”, a declarat Florin Burcărescu.

Acesta a mai spus că după ce fiica sa i-a povestit ce s-a întâmplat, a descris incidentul pe grupul de Whatsapp al locatarilor din  complex și i-a rugat pe vecinii care au avut probleme similare să ia atitudine.

În schimb, Burcărescu a primit o filmare făcută pe ascuns de mama unei alte adolescente, din care reiese că bărbatul a încercat s-o convingă pe fetița ei să consume alcool la restaurantul pe care dezvoltatorul îl deține în complexul respectiv și îi transmite omului de afaceri că este „un pedofil”.

Numele lui George Alin Mihai a mai apărut în presă și în legătură cu mai multe conflicte pe care le-a avut cu cei care și-au cumpărat locuințe în cartierul dezvoltat de el. Printre aceștia s-au numărat și luptătorii Ion Pascu și Benny Adegbui, care au refuzat să-ți mai plătească ultilitățile, după ce au considerat că dezvoltatorul imobiliar încearcă să-i tragă pe sfoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.