Recent, Ministerul Afacerilor Interne a scos la concurs posturile de director general al Direcției Generale de Protecție Internă, urmașa fostului serviciu de informații „Doi și-un sfert”, și cel de director general al Direcției Generale Anticorupție (DGA), după cum a informat bugetul.ro.

Surse au dezvăluit pentru sursa citată că la concursul privind postul de director general al Direcției Generale de Protecție Internă s-a înscris și actual șef al DGPI, generalul de brigadă Tiberiu Silviu Dumitrache, ceea ce în Sistem a dat naștere la o serie de controverse, anume că jocurile ar fi deja făcute în privința câștigătorului.

La 20 ianuarie a.c., Silviu Dumirache a fost instalat în funcție prin ordin de ministru, el fiind, la ora actuală, împuternicit să exercite funcția de director al DGPI.

Din informațiile bugetul.ro, Tiberiu Silviu Dumitrache ar vrea să fie șef plin la „Doi și-un sfert”.

Este ginerele lui Liviu Luca, sindicalistul condamnat în dosarul lui Sorin Ovidiu Vântu

Tiberiu Silviu Dumitrache, actualul șef de la „Doi și-un sfert”, este fiul colonelului SRI în rezervă Gheorghe Dumitrache, condamnat la închisoare cu suspendare. Socrul său este Liviu Luca, fost sindicalist condamnat la 10 ani de închisoare, într-un dosar în care a fost condamnat și omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

Potrivit informațiilor prezentate în trecut de jurnaliștii din România, Gheorghe Dumitrache, tatăl actualului șef „Doi și-un sfert”, e fost ofițer de Securitate. După Revoluție, în anii ’90, el a devenit numărul 2 din SRI Prahova, de unde s-a și pensionat.

În februarie 2013, Înalta Curte l-a condamnat definitiv pe Gheorghe Dumitrache, la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de opt ani, pentru trafic de influenţă, dare de mită, încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

Potrivit DNA, din probele administrate de procurori a rezultat că în perioada 1996-2002, Dumitrache a lucrat la Secţia de Informaţii a judeţului Prahova având funcţia de şef sector, fiind subordonat pe linie profesională generalului Ovidiu Soare, care a condus la nivelul structurii centrale din cadrul SRI Diviziunea „A” şi ulterior Inspectoratul pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică. Din anul 2002, colonelul Dumitrache a fost avansat la unitatea condusă de Ovidiu Soare, din Bucureşti, unde a lucrat până în anul 2005. În perioada respectivă, între cei doi foşti ofiţeri SRI s-au stabilit relaţii care excedau cadrului deontologic şi profesional, fiind implicaţi în activităţi de traficare a influenţei, luare de mită etc., în sensul că pretindeau şi primeau de la mai mulţi oameni de afaceri sume importante de bani şi bunuri materiale în schimbul protecţiei acordate, atât în domeniul economic, cât şi în domeniul activităţii organelor judiciare, dar şi de justiţie. Dumitrache i-a oferit şefului său foloase de ordin material reprezentate de bunuri şi servicii, încorporate în construirea a două imobile în localitatea Călineşti, judeţul Prahova, (aparţinându-i lui Ovidiu Soare). În schimb, acesta din urmă şi-a protejat subalternul în cadrul serviciului, prin demersuri oficiale pentru avansarea lui în funcţii şi grade superioare. Datorită susţinerii de care a început să beneficieze, Dumitrache a început să desfăşoare, începând din anul 1996, activităţi de protejare a unor oameni de afaceri din judeţul Prahova, intervenind, la cererea acestora, la factori de decizie din SNP Petrom, Lukoil SA, dar şi la ofiţeri de poliţie şi magistraţi. Intervenţiile erau legate de iniţierea şi derularea unor afaceri comerciale profitabile, dar şi de obţinerea de soluţii favorabile în cazul unor dosare penale pe care cei în cauză le aveau pe rol. În aceleaşi scopuri, Dumitrache l-a atras în această activitate infracţională şi pe Radu Balici – general de brigadă (în prezent decedat). Pentru traficarea influenţei, cei doi au pretins şi primit, în mod repetat, de la doi oameni de afaceri suma de 1.496.675.579 de lei vechi şi 102.600 de dolari. Probele din acest dosar relevă faptul că Gheorghe Dumitrache, col. (r) SRI, a susţinut în faţa mai multor persoane că finul său, fostul şef al DIICOT Gheorghe Muscalu (actual membru în Consiliul Superior al Magistraturii-n.r.), şi fostul procuror general adjunct Marcel Sîmpetru (fost consilier în cadrul CSM, care a demisionat din funcţie în urma unui scandal de corupţie-n.r.) i-au promis că dosarul său va fi repartizat unui procuror care să dea o soluţie favorabilă lui. Potrivit rechizitoriului, în convorbirea telefonică din 14 martie 2006, Dumitrache îi relata finului său, procurorul Gheorghe Muscalu, că a discutat despre dosarul lui penal cu primul adjunct al procurorului general al Românei de atunci, Marcel Sîmpetru. În cadrul unei întâlniri speciale cu Muscalu, Dumitrache i-a relatat că procurorul Marcel Sîmpetru i-a spus să stea liniştit în legătură cu dosarul penal de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), deoarece procurorul anchetator care îl instrumentează va fi mutat în altă unitate, după care dosarul va fi dat unui alt procuror.”, scria presa vremii.

Trebuie precizat că, în același dosar, generalul (r) Ovidiu Soare a primit tot închisoare cu suspendare, în vreme ce Emil „Cico” Dumitrescu, fost consilier prezidențial cercetat în dosarul „Revoluției” pentru crime împotriva umanității, a fost achitat. „Cico” Dumitrescu a murit anul trecut.

Socrul noului șef „Doi și-un sfert”, condamnat împreună cu Sorin Ovidiu Vântu

Socrul lui Tiberiu Silviu Dumitrache este Liviu Luca, fost sindicalist condamnat la 10 ani de închisoare, într-un dosar în care a fost condamnat și Sorin Ovidiu Vântu.

În 2018, Liviu Luca, aflat în detenţie din vara anului 2016 şi condamnat definitiv în mai multe dosare pentru infracţiuni de instigare la delapidare şi spălare de bani, a primit o pedeapsă finală de 10 ani de închisoare, după ce a solicitat în instanţă contopirea pedepselor din dosarele judicate la mai multe instanţe. Sentinţa de zece ani de închisoare după contopirea pedepselor este definitivă.

Curtea de Apel Ploieşti a dispus definitiv ca fostul sindicalist Liviu Luca să execute 10 ani de închisoare după contopirea pedepselor din mai multe dosare în care acesta fusese condamnat pentru infracţiuni legate de patrimoniul companiei Petromservice.

În acelaşi dosar, Sorin Ovidiu Vîntu a primit de asemenea o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la peste 12 milioane de euro.

Citește și Firma unui fost șef din SRI ia un contract de aproape 100 milioane lei de la Ministerul de Interne

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.