restaurant/cafenea inchis
Foto: Mediafax - Alexandru Dobre

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat astăzi pe Facebook că ordonanța privind unele măsuri de sprijin pentru unitățile din domeniul HoReCa, afectate de pandemie, a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Vești bune pentru cei din domeniul HORECA. A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID – 19, precum și unele măsuri fiscale”, a anunțat pe Facebook Virgil Popescu.

Schema de ajutor de stat se va derula până la data de 30 iunie 2021, iar valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 de euro/întreprindere, potrivit ministrului Virgil Popescu.

De asemenea, ministrul estimează că peste 73.000 de firme vor beneficia de această ordonanță.

„Am lucrat la această Ordonanță de Urgență, pentru că știu că cei din domeniul HORECA au nevoie de ajutor. Turismul are nevoie de fonduri pentru a putea fi dezvoltat, iar asta înseamnă, implicit, bani care vor intra în economie. Totodată, tot prin prezenta OUG cei din domeniu sunt scutiți de plata impozitul specific în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021”, a mai scris Virgil Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.