La data de 8 ianuarie, un bărbat de 55 de ani a fost găsit înjunghiat în gât și în abdomen în propria locuință din Daneți, Dolj. Suspectul este un vecin al acestuia, în vârstă de 33 de ani, cu probleme psihice, care după ce a comis crima, a mers la o cârciumă și a mărturisit localnicilor că a omorât un om.
Cum nu l-au crezut, oamenii au mers acasă la Geanică să vadă ce s-a întâmplat. Imediat ce au văzut că fusese ucis, au sunat la 112.
Localnicii spun că între cei doi existau probleme mai vechi. „Toată lumea ştia că între ei era o duşmănie. Geanică mereu spunea că-i era frică să nu-l omoare. Zicea să dorm la el, că e îngrozit”, povesteşte unul dintre prietenii bărbatului, potrivit adevarul.ro.
„Înainte vorbeau, beau şi un pahar împreună. De la o vreme, nu se mai înţelegeau deloc. Ultima dată, i-a spart lui Geanică toate geamurile. A venit şi Poliţia, dar nimeni nu a făcut nimic. Omul avea probleme psihice, toată lumea ştia şi toată lumea se ferea de el. Un individ lăsat în libertate, deşi toţi ştiau că e periculos. Cică legea nu permite să internezi un bolnav psihic cu forţa. Aşa ni se spunea”, au declarat mai mulţi săteni.
Autorul crimei a fost în repetate rânduri dus la spital, dar nu rămânea pentru prea mult timp şi internat.
Poliţiştii din Daneţi susţin că împotriva acestuia nu s-a depus nicio plângere că şi nu ar fi ştiut că între cei doi vecini ar exista o problemă.
„Având în vedere cele constatate, s-a constituit un colectiv complex format din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, Poliţiei Oraşului Bechet şi Secţiei 12 Poliţie Rurala Daneţi care efectuază cercetări la faţa locului sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Din primele cercetări, s-a stabilit că bărbatul în cauză ar fi fost înjunghiat de un bărbat de 33 de ani, din localitate. Barbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat de poliţişti în curtea locuinţei, imobilizat şi condus la sediul poliţiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmând a fi dispuse măsuri legale în baza probatoriului administrat”, se arată întrr-un comunicat de presă al IJP Dolj.
Citește și Amănunte despre crima care a avut loc de Revelion în familia de români din Spania