Născut la data de 17 septembrie 1959 în județul Iași, PS Florin Crihălmeanu a fost Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj Gherla începând cu 18 iulie 2002 unde a fost numit prin Bula Pancendi dominitis gregis de către Sfântul Scaun. Episcopul clujean a murit în cursul acestei săptămâni după ce a contractat coronavirusul.
Episcopul a fost o personalitate îndrăgită și respectată în lumea bisericii, acesta având în spate o lista lungă de reușite și activități în folosul bisericii și enoriașilor. În primii lui 10 ani ca Episcop, mai exact între ani 2002 și 2012, a binecuvântat 38 de biserici și capele. Cele mai cunoscute Mănăstiri binecuvântate de Preasfințit sunt Mănăstirea Sfânta Cruce (în 2002), Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului (în 2003) și Mănăstirea Sfânta Macrina (în 2005). Din iubire pentru Religie și Dumnezeu, acesta a încercat să aducă lumea cât mai aproape posibil de credință.
Episcopul a fost mereu aproape și de enoriașii lui, ascultându-i mereu cu orice problemă sau chiar propuneri. Astfel, a venit cu inițiativa de a schimba și reorganiza structura eparhială pentru a le îndeplini cerințele. Prin acest mod le-a arătat oamenilor că Biserica este mereu alături de ei. Însă doar ascultatul propunerilor nu a fost îndeajuns pentru Episcop, așa că a organizat anual pelerinaje în Sighetu-Marmației, Moliset și Nicula unde credincioșii au putut vizita și ruga la diferite Mănăstiri ajutându-i, astfel, să ajungă mai aproape de Dumnezeu.
A fost acolo pentru oameni întotdeauna, participând alături de familii la Ziua Mondială a Familiilor de la Milano, dar a plecat și cu tineri din eparhie la Zilele Mondiale ale Tineretului la Madrid și la Rio de Janeiro. De asemenea, în cadrul cunoscutului festival de muzică religioasă ”Armonii Sacre” al Eparhiei de Cluj-Gherla, Crihălmeanu și-a arătat aprecierea față de muzică și se asigura ca toate corurile sa primească diplome de merit, înmânate chiar de el.
Un episcop în folosul comunității
Pe lângă muncă în folosul enoriașilor, acesta a făcut foarte multe și pentru biserica Greco-Catolică. A reluat lucrările la Catedrala Martirilor şi Mărturisitorilor secolului XX care se află în Piață Cipariu din Cluj-Napoca. În această catedrală a binecuvântată și Capela Sf. Iosif (2011) care găzduiește Parohia Andrei Mureșanu, dar și Sfânta Liturghie a copiilor în fiecare duminică.
PS Florentin Crihălmeanu a dorit să transmită mai departe învățăturile bisericești. A mers la diferite emisiuni radio și la televizor, împărtășind învățătura religioasă cu toți oamenii care doreau să îl asculte. În 2004 a devenit profesor al Facultății de Teologie Cluj-Napoca unde preda cursul de Teologie Pastorală și Teologie Simbolică. Era un profesor respectat și îndrăgit de toți elevii lui. În acest timp, a scris și editat manualul” Abecedarul credinţei, catehism greco-catolic pentru copii cu întrebări şi răspunsuri”. Nu a fost singura dată când dansul a scris. A publicat cărțile Urme pe file de timp: La Răscrucea Dintre Milenii (2002) și Scrisori pastorale 2002-2012, care sunt o adevărată poartă spre credință.
Implicarea și interesul lui pentru educația copiilor a dus la schimbarea completă a liceului Inochentie Micu. A considerat că nu este un mediu propice pentru tinerii credincioși să învețe, așa că a inițiat mai multe proiecte spre îmbunătățire. Astfel, s-a renovat clădirea din curtea bisericii Bob și s-a construit o nouă clădire pentru liceu.
A participat, de asemenea, și la foarte multe seminarii și întruniri bisericești, dar a și susținut nenumărate conferințe în cadrul diferitor întâlniri naționale și internaționale. A participat și la întâlnirile Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialogul teologic între Biserica Româno-Catolică şi Biserica Ortodoxă, dar asta doar după ce a fost numit membru al Consiliului Pontifical.
Hirotonit de Papa Ioan-Paul al II-lea
În tinerețe, după absolvirea cursurilor serale ale Seminarului Teologic Greco-Catolic Cluj-Napoca, acesta a primit o bursă de studii la Colegiul Pio Romeno și a studiat la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma între anii 1990-1994 unde a primit diplomele de Bacalaureat și Licență în Teologie. Ca mai apoi, în anul 2005 să susțină teza de doctorat. Datorită faptului că a studiat la Roma, liderul religios a creat și întreținut relații minunate cu biserica Catolică din Italia. Astfel, PreaSfințitul a fost puntea catolicilor din România către inima credinței catolice. Florentin Crihălmeanu a fost numit Episcop auxiliar de Cluj-Gherla de către Sfatul Papa Ioan-Paul al II-lea pe 9 noiembrie 1996 iar în 1997 a fost hirotonit Episcop în Basilica San Pietro din Roma.
Prea-Sfințitul Florentin Crihălmeanu a încetat din viață pe data de 12 Ianuarie 2021, la 61 de ani, după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Lucrurile minunate pe care le-a făcut pentru Biserică și ajutorul pe care l-a oferit oamenilor în scopuri caritabile nu vor fi uitate niciodată. Și-a dedicat viața credinței și nu a slujit doar Biserica, dar i-a slujit și pe enoriașii lui.
Că o ultima rugăminte a Episcopului, toți cei care doresc să îi aducă flori sau jertfe, să nu o facă. În schimb, enoriașii să se ducă și să dea bani oamenilor săraci și în nevoie.
Eparhia greco catolică Cluj-Gherla va fi condusă de fiul unui fost prefect al Clujului
După moartea episcopului Florentin Crihălmeanu, episcopul eparhiei greco-catolice Cluj-Gherla, conducerea eparhiei va fi preluată de vicarul general, Marius Cerghizan. El este fiul fostului prefect țărănist Bogdan Cerghizan.
Preotul Marius Cerghizan s-a născut la 8 septembrie 1976, în localitatea Bistriţa (BN). A fost hirotonit diacon la 8 septembrie 2005, în localitatea Cluj-Napoca, de către PS Florentin Crihălmeanu. Apoi a fost hirotonit preot la 21 noiembrie 2006, în localitatea Cluj-Napoca, de către PS Florentin Crihălmeanu. Este încardinat în Eparhia de Cluj-Gherla.
În cadrul eparhiei el mai ocupă funcțiile de sincel cu preoții și capelan la Surorile CMD – Orfelinat.
L-au admirat şi stimat pentru dăruirea în slujirea lui Hristos şi a Bisericii Sale
„Preoţii, persoanele consacrate şi toţi credincioşii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla resimt această plecare ca pe o imensă pierdere, dar cu credinţă în Mântuitorul Isus Hristos Cel Înviat se unesc în rugăciune pentru sufletul harnicului, blândului şi smeritului lor Ierarh. Această încercare dureroasă, trăită în lumina credinţei şi a Învierii, nădăjduim să aducă unitate şi pace în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, care i-au primit îndrumarea spirituală, l-au admirat şi stimat pentru dăruirea în slujirea lui Hristos şi a Bisericii Sale”, arată comunicatul Biroului de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. (Nicole Jidoveanu)
Dumnezeu să-l odihnească în pace!!!
Un spirit luminat cum rar întâlnești în România.