Scandal de proporții la revista Transylvanian Review. Lucian Nastasă Kovacs: “De aici pornesc antipatriotismul și calomnia mea”

După situația de la TVR Cluj, un nou scandal de proporții debutează în cadrul revistei Transylvanian Review. Ioan Bolovan, fost prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a direcționat ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, un protest redactat împreună cu Dl Acad. Prof. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române și director al revistei Transylvanian Review, precum și cererea expresă de a radia revista Transylvanian Review de pe lista publicațiilor evaluate de către Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNSC).

Scandalul a pornit pe tema unei sinteze publicate în Transylvanian Review despre istoria românilor, unde se afirmă că în timpul pogromului de la Iași au fost asasinați 500 de evrei, în timp ce Lucian Nastasă Kovacs susține că “până și lui Ceaușescu i-a fost rușine să folosească cifra aceea de 500 de evrei și a înmulțit-o cu 10. Au ieșit 5.000, aproape 8.000 la el. În realitate, cercetările din ultimii 25-30 de ani, cu acte în regulă, adică pe bază de surse arhivistice, arată că au fost peste 11.000 de victime.”

În urma abuzurilor și atacurilor la adresa revistei Transylvanian Review, Ioan Bolovan a subliniat că va înainta cauza în instanță, pregătindu-se un dosar pentru calomniere.

Abuzuri și ilegalități

După cum evidențiază Ioan Bolovan, atacurile la adresa revistei Transylvanian Review au venit din partea istoricului Lucian Nastasă-Kovács, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” și director al Muzeului de Artă din Cluj.

„Conform contestatiei/memoriului transmis la sfârșitul anului trecut Comisiei de Stiinte Umaniste, am sesizat in extenso ilegalitățile comise și abuzurile în legătură cu revista noastră. Considerăm că ea nu are ce să caute pe o listă profund viciată de subiectivismul unor detractori constanți ai nostri, care nu de puține ori au lansat în spațiul public ofense și jigniri la adresa noastră. Mostre ale acestor atacuri suburbane la adresa noastră lansate de dl Lucian Nastasa Kovacs (…) numeroase sunt în dosarul pe care îl pregătim să îl înaintăm instanței pentru calomniere”, a subliniat fostul prorector UBB, Ioan Bolovan.

Lucian Nastasă Kovacs a preluat un text pe care l-a postat în mediul online și sună cam așa: „Eu o prefer pe Șoșoacă în Parlament. Gândiți-vă că pe locul ei ar fi intrat pe listele AUR academicianul-șef Ioan Securel Pop [„Securel” îmi aparține (la sugestia unui comentator), să nu confundați cumva cu Aurel/Aiurel, un prea onorabil bătător al câmpilor]. Ce credibilitate imensă ar fi căpătat în marea masă aburelile lui protocroniste, spuse cu morgă de statuie publică. Așa, Soșoacă face mai mult circ și oricum trebuie reprezentat în Parlament și mahalagismul, e o nișă babană. Ne mai refulăm. Ca nație, zic”.

Printr-o altă postare publicată pe Facebook, istoricul transmite: “Rușine celor care l-au ținut mereu în brațe pe ultimul din listă, aducându-l în așa-zisul „corp academic” pe ușa din dos! Există totuși o limită a imposturii, iar complicii – deloc mai breji – vor da cândva seama, indiferent de cât AUR se află acum pe costumele lor caraghioase!”

Gazeta de Cluj a încercat să ia legătura cu Președintele Academiei Române în legătură cu acest subiect, însă Ioan-Aurel Pop nu a putut discuta din cauza unor probleme personale în care era implicat. Și Ioan Bolovan a fost contactat de reporter, însă acesta a transmis că nu mai dorește să discute pe acest subiect. 

Viceprimarul Consiliului Județean Cluj Marius Mînzat nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere pe acest subiect întrucât se află în concediu medical. 

Lucian Nastasă Kovacs: “De aici pornesc anti-patriotismul și calomnia mea”

Ulterior, Gazeta de Cluj a luat legătura și cu istoricul Lucian Nastasă Kovacs, pentru a-i cere un punct de vedere în legătură cu cele întâmplate. Redăm integral declarația sa:

“Nu cred că veți găsi undeva, cu subiect și predicat, ca nume proprii invocate de mine, persoanele semnatare ale protestului. Animozitatea lor este ceva mai veche și ar putea avea ca început o discuție pe tema Holocaustului, a Istoriei Evreilor. Cum ați dori dumneavoastră să reacționez eu, când domniile lor, în acea sinteză despre istoria românilor afirmă că în timpul pogromului de la Iași au fost asasinați doar 500 de evrei, când li se atrage atenția de mai multe ori asupra acestui deficit de cercetare, nu de către mine, ci de către Institutul Elie Wiesel, la care se adaugă încă mulți alți istorici? Pe pagina mea de Facebook am venit cu un text în care spun, fără a le menționa numele, ci ca principiu general – că până și lui N. Ceaușescu i-a fost rușine să folosească cifra aceea de 500 de evrei și a înmulțit-o cu 10. Numai că în realitate, cercetările din ultimii 25-30 de ani, extrem de serioase, adică pe bază de surse arhivistice, arată că au fost peste 13.000 de victime. Iar domniile lor recidivează, adică scot și o a doua ediție și păstrează aceeași cifră. Eu, ca istoric, care mi-am câștigat dreptul de a avea opinii, de a fructifica rezultatul cercetărilor mele, pentru că toată lumea știe că de o viață trăiesc în arhive și fac cercetări și nu cred eu că au citit ei pe această temă măcar cât am scris eu, așadar, eu cum să reacționez? Să tac din gură? A ști, dar a păstra tăcerea favorizând falsul istoric, înseamnă a fi complice. Or, asta este departe de mine! Spuneați ceva de dosare? Este un lucru de mai toată lumea știut că domniile lor sunt obișnuite să facă dosare… 

Trebuie să rețineți câteva aspecte.

Întâi de toate, eu nu numai că nu-i am prieteni pe Facebook pe cei doi, ci i-am blocat, pentru că pur și simplu nu mă interesează nici ca persoane, iar după rateurile lor istoriografice din ultima vreme, nici ca istorici. Am înțeles că ei au un public al lor, destul de numeros, de admiratori și lăudători, așadar nu văd de ce ar trebui să-i cunosc și eu? Fiecare individ este liber să-și aleagă prietenii, sursele de inspirație, ideologii etc. Or, eu refuz pentru igiena mea intelectuală să mă atașez acestora. Așadar, neavându-i printre „prieteni”, ba chiar fiind blocați, domniile lor ar trebui să nu aibă acces la intervențiile mele. Cu toate acestea, constat un interes major al lor față de persoana mea! Ce-i animă în această curiozitate?

Doi la mână, rețineți ce vă spun: sunt extrem de responsabil pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare virgulă pe care o pun, nu numai în cazul acesta, ci în cazul oricărei postări. Sunt responsabil pentru fiecare cuvânt, fiecare idee pe care o aștern. Mă așteptam de la un Președinte de Academie să fie și el responsabil pentru ceea ce afirmă. Trec peste faptul că domnia sa spune aberații de multe ori, amestecându-se în mai orice, fie de natură politică, fie în legătură cu limba română, cu istoria românilor etc, formulând uneori aberații taxate nu neapărat de mine, ci de multă altă lume, chiar de specialiști din istorie, arheologie ș.a.m.d. Ca atare nu știu de ce aș fi eu singurul care atentează la bunul renume al celor doi, când mulți alții folosesc în ceea ce-i privește expresii chiar ofensatoare din punctul meu de vedere, ca să nu mai vorbesc de ironii și sublinieri ale ridicolului?

Motivația este de cu totul altă natură, ce ține de ordin instituțional, și anume este o grijă a lor față de mine ceva mai veche. Sper că nu este vorba de invidie? Pentru că n-au de ce, este loc pentru toată lumea în câmpul istoriografiei. Eu personal nu am nici în clin, nici în mânecă cu ei. Chiar nu am relații de prietenie (deși până acum vreo 6-7 ani l-am apreciat pe Ion Aurel Pop, până nu a început să se transforme mai curând într-un propagandist), dar de o vreme, probabil, își doresc să își facă un nume atacându-mă pe mine. Însă un lucru trebuie să rețineți – în fapt, cei care utilizează calomnia sunt chiar ei doi. De ce? Pentru că afirmă cu subiect și predicat, cu certitudine, că eu aș fi contribuit sau aș fi pionul principal care a dus la declasificarea Transylvanian Review. 

Numai că domniile lor au intrat într-o capcană. 

Pe de o parte, acele comisii sunt secrete. Dacă cumva au acces pe căi oculte la numele celor care au evaluat revista, vor constata cu surprindere că numele meu nu configurează printre evaluatorii acestei publicații. Ca atare, eu îți spun ție – fac această indiscreție – că nu am făcut parte din acea comisie de evaluare. Toată lumea știe că până la vârsta mea nu m-a găsit nimeni cu vreo minciună, nu am făcut promisiuni pe care nu le-am onorat, nu va putea cineva afirma că dacă am putut ajuta, m-am implicat fără să aștept recunoștință, dar câte și mai câte. Tocmai asta îi supără pe domniile lor, pentru că fiind în institut cu al doilea semnatar al protestului, mi-am permis într-o vreme (cam până acum trei, patru ani, probabil) să mă exprim în legătură cu mersul instituției sau în ceea ce privește o temă de cercetare, că poate ar fi bine să facem așa, că poate e așa etc. Instituțiile de cercetare nu sunt moșia lor proprie, ele sunt conduse de un Consiliu Științific. În toată lumea civilizată, nu există vătafi în asemenea instituții, pentru că ele sunt organisme vii, extrem de dinamice, în care rezultatele pot apărea peste noapte și aduse la cunoștința societății. Ca atare, Consiliul acela trebuie să se exprime. Ei bine, cândva am făcut și eu lucrul acesta, ceea ce nu înseamnă nici calomnie, nici ofensă, nici nimic. Sunt puncte de vedere, de care ar trebui să se țină seama.

Pe de altă parte, văd că nu s-a sesizat nimeni că alții i-ar fi calomniat, tocmai în cazul meu s-au trezit să facă tam-tam. Rețineți și acest lucru cu amenințarea, pentru că este o amenințare vădită, cu „dosare” etc (n-ar fi prima oară din partea unuia din ei), ca să-mi închidă gura. Însă, cine mă știe, realizează că acest gen de indimidare nu face decât să-mi potențeze spiritul critic. Cu toate acestea, este de știut că până la vârsta mea eu nu am călcat într-un Tribunal și nici nu am de gând să-i târăsc pe ei pe acolo, indiferent de gradul de calomnie ce l-aș putea invoca. Faptul că domnul Bolovan a avut nenumărate procese de calomnie, ca atare domnia sa este un procesoman, nici asta nu mă intimidează. Cei care mă cunosc, au o idee și despre caracterul meu și despre onorabilitatea mea, ca atare nu văd de ce să-mi clarific statutul prin justiție? Munca mea de o viață vorbește, oricum, mai mult decât o instanță. Și apoi, eu am condeiul în mână, nu-mi rămâne decât să fixez în scris pentru lumea largă toată această mizerie.

Revenind la Comisia de evaluare a calității revistei cu pricina. V-am spus deja: n-am absolut nici o implicare. Probabil caută un țap ispășitor pentru neîmplinirile lor profesionale, pentru că are mai puțină importanță ce cred eu despre revistă. Semnificativ este faptul că încă mulți alții o văd și de mai proastă calitate decât aș putea eu aprecia.

Așadar, eu nu vă spun care este părerea mea în detaliu despre această revistă. S-au exprimat specialiștii, dar un lucru trebuie să știți – că domnia sa I. Bolovan invocă că revista ar fi fost ISI: să facă dovada că a fost într-adevăr ISI. Din câte știu eu – dar și lumea largă – condiția primară pentru o atare indexare ar fi să aibă un factor de impact de măcar 0, 1%. Or, această revistă nu a avut niciodată un impact mai mare de 0,01%. Dar tocmai din motive de colegialitate, de faptul că suntem clujeni, că stăm în aceeași clădire, că ne-am întâlnit frecvent, cândva mi s-a adresat cu respect, credeam chiar că cu prietenie – de aceea eu nu m-am exprimat nici asupra acestei reviste, nici asupra operei semnatarilor, nici asupra unor proiecte etc, deși mai toată lumea clevetește, iar eu cel mai puțin.

El invocă acolo și nu știu ce proiect care ar fi căzut rușinos ca punctaj, sugerând că – poate – tot mâna mea ar fi. Ce să spun? Că de la poziția lui nu știe cum se fac aceste evaluări? Poate, în alte împrejurări, el a reușit să măsluiască rezultatele? Nu, știu, habar n-am, iar eu nu mă iau după gura lumii. Însă acum mă găsește tot pe mine vinovat de neputințele lui profesionale.

Pentru că totuși am vorbit prea mult, un lucru trebuie să știi: În viața mea nu am avut probleme cu cineva până la vârsta de 62 de ani, decât cu aceste două personaje. Așa cum Ioan-Aurel Pop și-a făcut un nume atacându-l pe Lucian Boia, văd că Bolovan vrea să-și facă un nume atacându-mă pe mine. Mai concret, bine ar fi să citiți ce am scris și tot ce înseamnă critică de întâmpinare la scrierile mele și abia atunci o să aveți – probabil – și cheia acestei „maladii” contra mea, de acum.

Să nu-și închipuie cineva că mă plictisesc, că nu am altceva mai bun de făcut decât să urmăresc cele două personaje etc. Ele chiar nu mă interesează, și este un lucru știut că lucrez nu de puține ori și câte 16-18 ore pe zi, că nu alții îmi scriu cărțile, ci ele presupun nu doar un efort încordat și multă documentare, dar și o anumită închidere în biblioteca mea. Cu alte cuvinte, nu am prietenii, nu sunt de găsit prin cine știe ce găști, nu frecventez restaurantele etc. Singurul lucru ce nu mi-l refuz sunt plimbările prin natură, de regulă singur, cu soția sau câinele. Ca atare, nu mai am vreme nici de spionat pe alții, nici de a întocmi dosare. Am însă o extrem de mare sensibilitate față de mersul societății românești, îndeosebi din perspectivă civică și culturală, și nu pot fi insensibil la tot felul de bazaconii pe care le răspândesc unii și din perspectivă istoriografică. Așa că apelez la singurul instrument pe care îl stăpânesc într-o oarecare măsură: scrisul, schimbul de idei etc.

Iar ceea ce ți-am spus acum nu lua ca lipsă de modestie, pentru că munca îndârjită pentru a cerceta și a scrie nu este nici ușoară, nici plăcută întotdeauna. Presupune multe sacrificii, despre care puțină lume realizează. Cât privește calitatea lor … alții s-au pronunțat, multe lucrări fiind premiate de instituții academice importante, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim până la Academia noastră și Academia Maghiară de Științe”.

Referitor la acuzațiile de antipatriotism, istoricul Lucian Nastasă Kovacs a subliniat că “este convins că e mai mare patriot decât Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan, prin tot ce a făcut în viață”.

„Patriotismul nu de declară, ci se exemplifică prin fapte. Dar acum, că mă pui în fața unei asemenea întrebări, ce aș putea să-ți spun? Nici n-aș vrea s-o luăm ca la școală, să discutăm despre patriotism! Pentru a fi anti-român, ar trebui să desfășori activități antiromânești. Dacă voiam să fiu patriot ca cei doi acuzatori, bănuiesc că am suficiente resurse de tot felul pentru a utiliza un vocabular nu doar mai elevat, ci chiar mai perfid decât al lor și mult mai productiv, mai stimulator. Dar dacă a prezenta trecutul acestei țări într-o manieră cosmetizată și mincinoasă se cheamă patriotism, atunci dă-mi voie să refuz o asemenea declarație, doar ca să fac pe placul exaltaților, a semidocților, analfabeților etc, etc. Însă în nici un caz, a nu împărtăși viziunile simpliste ale unui Pop și Bolovan, nu se cheamă că sunt anti-patriot. Or, după 1990 mi-am (ne-am) câștigat dreptul de a da formă ideilor noastre, de a ne exprima fără încorsetări și temeri”, a conchis istoricul Lucian Nastasă Kovacs.