Pompierii au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu ieri, 19 ianuarie, în jurul orei 15:40. Incendiul a fost la gara CFR din Bonțida iar cauza focului ar fi coșul de fum. Le-au venit în ajutor pompierilor și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgentă.

”O autospecială și o autoscară au fost alertate pentru a interveni că urmare a aprinderii depunerilor de pe hornul pentru evacuarea fumului, care deservea clădirea gării CFR din localitatea Bonțida. Alerta a fost înregistrată ieri, în jurul orei 15.40, iar stingerea flăcărilor s-a realizat în scurt timp după sosirea pompierilor. Au fost deteriorate, pe lângă funinginea aprinsă în interiorul hornului, și câteva haine dintr-o locuință amenajată în interiorul clădirii gării”, a transmis ISU Cluj pentru monitorulcj.ro.

ISU Cluj a declarat că incendiul nu a fost de foarte mare amploare și nici o persoană nu a fost rănită.

”Evenimentul în sine nu a fost de mare amploare pentru că a fost afectată doar funinginea de pe un coș de evacuare a fumului a unei sobe de încălzit din gara. În incinta există o locuința de serviciu a unui angajat CFR și a fost afectată o încăpere prin faptul că s-a inundat cu fum și au fost câteva materiale textile.” declară purtătorul de cuvânt ISU pentru Gazeta de Cluj.  

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.