Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au efectuat un număr de 23 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Braşov, Timiş, Sibiu şi Cluj, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe produse alimentare pe bază de cânepă, aproximativ 400 de grame de cannabis, ciuperci halucinogene, 7 comprimate de ecstasy, precum și sumele de 7.500 de euro și 7.900 de lei.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 11 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj, București, Ilfov, Timișoara, Sibiu și Ploiești. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
În comunicat, DIICOT mai precizează că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Polițiștii din Cluj au efectuat șase percheziții domiciliare, doi tineri au fost reținuți