Mihai Moldovan, zis ”Calu”, a fost reținut de procurori care au efectuat percheziții în mai multe locații din Câmpia Turzii.
Potrivit surselor Ziar de Cluj este vorba despre un dosar de camătă deschis în 2019 în care au fost audiate și persoane din alte țări.
Surse judiciar susțin că anchetatorii au pregătit referatul de arestare pe numele lui Moldovan, urmând ca acesta să fie judecat mâine pentru luarea unei măsuri privative de libertate pentru 30 de zile.
Poliția Cluj confirmă acțiunea fără a da prea multe detalii:
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda efectuează o serie de activitaţi specifice în cadrul unui dosar penal. Activităţile sunt în derulare, iar la finalizarea acestora vom reveni cu informaţii”, arată cei de la IPJ Cluj.
Cel mai celebru dosar în care a apărut numele interlopului Moldovan a fost cel cu grenada explodată în localul Faraonul din Turda, atentat despre care s-a spus că îl viza pe Gheorghe Otvoş aka „Gagarin”, în decembrie 2003. Dosarul a fost instrumentat de către procurorul Mircea Hrudei, care lucra atunci la DIICOT Cluj. După șapte ani de la atentatul cu grenadă, Mihai Moldovan și ceilalți inculpați trimiși în judecată au fost achitați. Vestitul interlop a fost condamnat în dosarul în care procurorii i-au făcut flagrant în timp ce distribuia, contra cost, o cantitate de 500 de pastile ecstasy şi 100 grame de cocaină. Pentru traficul de droguri intelopul Mihai Molodvan a fost condamnat de prima instanță la 10 ani de închisoare, iar în apel pedeapsa s-a redus la doar 4 ani, el executând jumătate din sentință.