Premierul Florin Cîțu și Ministrul Economiei Claudiu Năsui s-au contrazic vineri pe tema pașaportului COVID. Năsui a declarat că a început demersurile pentru acorduri bilaterale cu alte țări în privința pașaportului, însă Cîțu l-a tăiat imediat spunând că nu e momentul de a discuta despre așa ceva.

„Opinia Guvernului, aşa cum am mai spus-o, este că nu avem această discuţie în acest moment. Este prematur când ai doar un început de campanie de vaccinare nu poţi vorbi de un paşaport de vaccinare.

Dacă vom avea toată populaţia vaccinată, atunci, da, bineînţeles. Nu e niciun mandat să discutăm bilateral cu Grecia pentru un paşaport de vaccinare. Guvernul nu a dat un astfel de mandat niciunui ministru. Nu putem discuta în acest moment despre aşa ceva când avem doar o mică parte din populaţie (vaccinată – n.r.), chiar dacă suntem prin ţările avansate din UE care au o campanie de vaccinare de succes.

Să avansăm cu campania de vaccinare şi discutăm apoi”, a declarat vineri premierul Florin Cîţu.

Şeful Executivului îl contrazice astfel pe ministrul Economiei Claudiu Năsui, care a anunţat că lucrează deja la acorduri bilaterale cu mai multe ţări, pentru ca cetăţenii vaccinaţi să poată călători fără anumite restricţii, printre acestea regăsindu-se Grecia şi Israel.

Declaraţia vine după ce ministrul Economiei Claudiu Năsui a anunţat că lucrează deja la acorduri bilaterale cu mai multe ţări, pentru ca cetăţenii vaccinaţi să poată călători fără anumite restricţii, printre acestea numărându-se Grecia şi Israel.

„Ce ne dorim noi în industria turistică e să deschidem cât mai mult această industrie pentru toate ţările şi să avem inclusiv acorduri bilaterale cu unele ţări, probabil. Mă refer aici la Grecia, la Israel, ţări care şi-au arătat intenţia aceasta”, a afirmat Năsui, conform Adevărul.ro

Citește și: Boc a aprobat protestul unui fost polițist în fața Curții de Apel Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.