OLTEAN FLAVIU ŞTEFAN, CLADOVEANU-ANDREI ROBERT-NICOLAE, MIHAI MOLDOVAN SEPTIMIU, TANDURĂ ALEXANDRU DAN,  MICU LAURA LUMINIŢA și COCOLOȘ SILVIA MIRELA au fost eliberați de Tribunalul Cluj. Instanța a schimbat decizia de arest preventiv privitoare la inculpații menționați anterior și plasarea lor în control judiciar.

La data de 2 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Turda, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au pus în executare un număr de 16 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Turda, comuna Mihai Viteazu, precum și pe raza județelor Argeș, Mureș, Giurgiu, Dâmbovița, Suceava și Dolj, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, șantaj, camătă și influențarea declarațiilor .

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul atașatului de afaceri interne de la Ambasada României din Madrid, Direcției de Investigații Criminale,  Serviciului de Investigații Criminale, Secției 9 Poliție Rurală Turda și a Biroului de Ordine Publică Turda, dar și a polițiștilor din cadrul Inspectoratelor de poliție județene Argeș, Mureș, Giurgiu, Dâmbovița, Suceava și Dolj, precum și cu suportul de specialitate al Serviciului de Acțiuni Speciale Cluj, Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj și a Serviciului Criminalistic.

Totodată, în baza cooperării judiciare în materie penală, prin intermediul EUROJUST, la percheziții au participat și ofițeri de legătură din cadrul Poliției Naționale Spaniole.

Concomitent, în baza unui ordin european de anchetă, pe teritoriul Spaniei, respectiv în Madrid și Santa Cruz de Tenerife, au fost desfășurate un număr de 6 percheziții domiciliare, la care a participat un polițișt din cadrul Biroului de Investigații Criminale Turda.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate în România au fost ridicate 31 de telefoane mobile, 4 laptopuri, 78 de înscrisuri cu valoare probatorie, un hard extern și o tabletă.

În urma activităților desfășurate pe teritoriul spaniol, a fost ridicată suma de 17.620 euro, 15 telefoane mobile, 9 ceasuri de lux, 3 laptopuri, bijuterii și înscrisuri.

De asemenea, a fost dispus sechestrul asigurător pe 2 autoturisme. 

Perchezițiile s-au desfășurat la domiciliile a doi bărbați de 32 și 48 de ani, din municipiul Turda, dar și la locuințele a altor 9 persoane cu vârste cuprinse între 26 – 45 de ani, de pe raza județelor anterior menționate.

Cei în cauză sunt bănuiți că în perioada 2017-2020 ar fi înlesnit practicarea prostituției a unui număr de 15 persoane pe teritoriul Spaniei, Germaniei, Austriei, Belgiei și Angliei, beneficiind de foloase materiale în urma acestei activități.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că bărbatul de 48 de ani, din municipiul Turda, ar fi încercat, prin corupere, să determine persoanele vătămate să-și modifice declarațiile în fața organelor de cercetare penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.