”Raed Arafat e MI6” dezvăluiam cu subiect și predicat anul trecut, pe 28 iulie. Iar tot la acea dată președintele Klaus Iohannis acceptase, în sfârșit, să își intre în rolul constituțional de ”beneficiar legal” al celor mai sensibile rapoarte contrainformative. Și să parcurgă materialele incendiare puse la mapă de către un anumit serviciu secret. Astfel că ”suspiciunile rezonabile” privind ”legăturile primejdioase”, dacă nu direct ”dubla comandă” ale unuia dintre cei mai importanți demnitari ai statului român nu mai era un secret pentru nimeni de la vârful sistemului, potrivit Național.ro
Ce s-a schimbat însă de atunci? Aproape nimic… Pentru că, după ce inițial își dăduse acceptul, fie și tacit, ca structurile contrainformative românești să treacă la ”next level” al documentării sprijinului de care s-ar bucura șeful DSU din partea influentului serviciu secret britanic MI6, Iohannis a dat imediat înapoi. Cel mai probabil sfătuit în acest sens de proprii consilieri BND, cei care i-au sugerat că ar fi mult mai bine să lase lucrurile așa cum sunt. Astfel că nici instituțiile statului român nu au îndrăznit să se apropie mai mult de ”Soarele Urgenței”, de frică să nu se ”prăjească”. Ce-i drept, neștiind când se va întoarce roata Puterii, unele organe au preluat modelul revoluționar ”fă-te că lucrezi”, dar asta doar să nu se zică la un moment dat că s-au șters undeva cu rapoartele informative primite. Astfel că, după cum titram pe 16 februarie, ”De frica MI6, DNA dă în Raed prin Gorgan”. Numai că frustrarea structurii contrainformative care a documentat ”obiectivul” pare să fi explodat odată cu avansarea pe o nouă pistă.
Cea care i-a dus tocmai în Delta Dunării, la discrete locații – pensiune, piscină, cramă, plimbări cu barca – din Dunavățul de Jos, Murighiol. Toate aceste servicii fiind rezervate și achitate pe numele unui cetățean britanic, ce-i drept. Dar identificat ca putând avea o ”influență copleșitoare” asupra ”Doctorului”…
Școlit la Homeland Security. Dar pentru cine?
Un prim eșec major de ”extragere” de la vârful sistemului a celui care a copilărit în Nablus, în Nordul Cisiordaniei palestiniene, de unde a plecat la doar 16 ani ca să studieze limba română la Pitești a fost înregistrat încă de pe vremea de glorie a lui Traian Băsescu. Atunci când acesta, aflat încă la butoanele operative ale ”sistemului ticăloșit” a forțat debarcarea lui Raed Arafat din funcția de subsecretar de stat la Ministerul Sănătății. Numai că operațiunea declanșată în urma unui alarmant raport contrainformativ înaintat Palatului Cotroceni a scurtcircuitat total serviciile secrete românești. Acestea recunoscând în cele din urmă că ”Doctorul” este o ”nucă” prea tare pentru ele.
La fel cum au clacat de altfel și noile linii de conducere de la vârful sistemului, după ce Klaus Iohannis se exprimase cât se poate de clar în acest sens. Și asta cu toate că nu s-au dus ”pe fenta” legendării lui Raed Arafat ca fiind ”omul americanilor”. Variantă de lucru susținută intensiv de nenumăratele specializări efectuate de acesta la US Department of Homeland Security, Federal Emergency Management Agency(FEMA) sau Emergency Management Institute. Dar, cu toate acestea, ”protectoratul britanic” de care s-a bucurat și continuă să o facă Raed Arafat este mult mai puternic luat în calculele structurilor contrainformative românești.
Cu Soros în suflet
De asemenea, nu trebuie uitat și că Raed Arafat ar fi pe deplin de înțeles, omenește vorbind, dacă a rămas cumva cu ”Soros în suflet”. Fie și pentru simplul fapt că nu trebuie uitat rolul major jucat de rețeaua Soros în apariția ”copilului de suflet” al ”Doctorului”, SMURD. În acest sens fiind suficientă recunoașterea publică a directorului executiv al Fundației Soros, Gabriel Petrescu : ” Domnul Raed Arafat a făcut parte din Consiliul Director al Fundației Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate până în anul 2005, când Fundația Soros a contribuit financiar la fondarea SMURD și a dispeceratului acestuia de la Târgu Mureș, iar rămânerea domniei sale în cele două fundații ar fi reprezentat un conflict de interese”. Deci, uite că nu toată lumea a uitat că poate cel mai longeviv demnitar din sistem al statului român a condus una dintre fundațiile din suveica de organizații înființate de controversatul miliardar George Soros în România, la începutul anilor 2000. Și în care au fost cooptați prin burse de studii sau funcții de conducere mulți dintre cei care s-au aflat apoi la conducerea instituțiilor cheie ale statului român. Atât de mulți și cu cariere atât de fulminante…
Operațiunea ”Ghiocel”…
Și uite cum este bine de știut că SMURD-ul a fost înființat prin contribuția financiară a Fundației Soros. Iar Raed Arafat a făcut parte din Consiliul Director al Fundației Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate. Și a fost ”detașat” de ”fundația mamă” Soros în fruntea SMURD.
Structură care a apărut la Târgu Mureș pe banii miliardarului George Soros. Și care s-a dezvoltat până ce a ajuns a fi catalogată drept un adevărat ”stat în stat”. Fiind totuși greu de crezut că în toată această perioadă, SMURD-ul lui Raed Arafat a uitat ”frăția” care îl leagă de ”fundația mamă”. Chiar dacă relația de colaborare ar fi continuat strict pe linia Fundației pentru SMURD. Cea care, totuși, în urma dezvăluirilor noastre, pare să fi fost retrasă strategic într-un recent con de umbră. Mai ales că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, Raed Arafat s-ar fi reorientat spre o cu totul altă fundație alternativă. Acolo unde, după declanșarea ”Operațiunii Ghiocel”, ar fi redirecționat bună parte din resursele logistice absolut impresionante ale rețelei de fundații care constituie teribila propagandă a ”Doctorului”. Dar, ghinion, uite că nici nu au apucat bine ”băieții” să facă mutarea, că deja monitorizarea fundației alternativă a și dat primele roade…
Frumoase mai sunt apusurile în Deltă…
Acum, ce-i drept, propaganda a legendat un Raed Arafat care a muncit atât de mult, încât nici măcar nu a mai avut timp să își întemeieze o familie. După cum de altfel chiar singur a devoalat șeful Departamentului pentru Situații de Urgneță motivul pentru care nu s-a căsătorit niciodată. Drept urmare, cu atât mai mai mare a fost surprinderea celor care au aflat că, totuși, ar avea și ”Doctorul” slăbiciunile sale… Printre care se numără apusurile în Deltă. Privite dintr-o barcă, desigur. Pentru că doar din crama preferată de la subsol care i se pare atât de ”safe” este ceva mai greu… Și cum timpul demnitarului statului român se înțelege că este unul limitat, se poate înțelege și deplasarea cu elicopterul, atunci când probabil chiar a fost o ”situație de urgență”. Culmea fiind însă că unii inițiați ai sistemului înțeleg, profesional vorbind, până și secretomania acestor ”descinderi” de la locația de fițe din Dunavățul de Jos. Acolo unde același subțirel cetățean britanic achită întotdeauna totul, de zici că s-ar teme ca nu cumva structurile contrainformative românești să fi reintrat în pâine. Și să verifice o nouă penetrare informativă venită din partea ”serviciului britanic aliat și partener” MI6, până și în Stuf-ul din discretul Dunavăț de Jos. Asta doar așa, ca să se știe că se știe! Cel puțin momentan…
Slab articol, neconvingator, citat din neprofi de la national….Ma asteptam la mai mult de la Gazeta, care in general e pe felie…
Oare sa fie „julien” mana stanga,a serviciilor franceze , la brat cu Clothilde ? Oare klaus u.a ce ‘maini’ sau ‘manarii’ mai reprezinta?